Sapte mituri false din lumea stiintei

Astronomie, fiziologie, neurologie, fizica… numeroase domenii ale cunoasterii sunt impodobite, printre teorii, legi si axiome, cu diverse “clisee” pe care toata lumea le-a auzit, toata lumea le repeta, toata lumea le crede, dar care, in lumina unor recente descoperiri stiintifice, nu mai sunt valabile. Printre multele de acest gen, iata cateva foarte cunoscute, dar care au primit – unele foarte recent - niste lovituri zdravene, in urma carora au necesitat reparatii de urgenta.

La varsta adulta, neuronii nu se mai dezvolta

Mare parte din dezvoltarea esentiala a creierului are loc in copilarie, e drept. Totusi, spre deosebire de conceptiile vehiculate pana in urma cu cativa ani, creierul adult nu sta pe loc, nu devine static, pierzandu-si plasticitatea care i-a permis sa se modeleze atat de spectaculos in cursul primilor ani de viata... Studiile mai noi au aratat ca, si la varsta matura, neuronii cresc si se transforma, ca raspuns la stimulii oferiti de experientele noi din viata. Cercetari efectuate pe soareci adulti, de catre specialisti neurologi de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), au demonstrat ca dendritele (prelungirile arborescente ale neuronilor, prin care acestia transmit impulsurile nervoase de la o celula la alta a creierului) isi pot modifica dimensiunile. In unele cazuri, dendritele chiar si-au dublat lungimea.
Nu toti neuronii din creierul adult sunt capabili de astfel de performante,. Dar unii o pot face, astfel incat, pe masura ce cercetarile asupra creierului avanseaza, vor fi descoperite, probabil, tot mai multe tipuri de neuroni in stare de modificari structurale de care nimeni, pana in urma cu cativa ani, nu-i credea capabili.

Oamenii utilizeaza doar 10% din creier

Desi a tot fost auzita timp de vreun secol, aceasta afirmatie nu este edevarata - din fericire. Odata cu progresul reprezentat de tehnologia numita imagistica prin rezonanta magnetica, s-a putut demonstra clar ca oamenii isi folosesc cortexul cam la intrega capacitate. In starea de veghe, creierul utilizeaza substante chimice (neurotrasmitatori) si impulsuri electrice pentru a asigura comunicarea intre toate regiunile sale, printr-un flux practic continuu de informatii. Abia in starea de somn profund, comunicarea intre diversele regiuni ale scoartei cerebrale se reduce, iar zonele ramase active apar, pe imaginile RMN, ca niste insulite mai luminoase intr-un ocean intunecat. Dar, de oprit, creierul nu se opreste niciodata, in cursul vietii; nu are zone inactive care raman asa cu anii si care sa reprezinte 90% din structura lui, asa cum spune mitul. Chiar daca, rand pe rand, diferitele zone mai iau cate o pauza, ca sa-si refaca rezervele de energie, functionarea scoartei cerebrale, in ansamblu, este continua si extinsa pe toata suprafata ei.

In spatiu nu exista gravitatie

Aceasta conceptie gresita se datoreaza, pesemne, expresiei "gravitatie zero" prin care e descris mediul din interiorul navelor spatiale. E adevarat, gravitatia scade cu patratul distantei fata de Pamant, dar nu devine niciodata nula. Gravitatie exista peste tot, chiar si in spatiu. Astronautii par sa pluteasca pentru ca, in realitate, ei sa afla in cadere libera continua spre Pamant, miscarea "in jos" e completata de o miscare continua pe orbita terestra, o miscare laterala, sa zicem. Ei cad dar, fiindca sunt purtati mereu lateral, nu ajung niciodata sa dea cu fundul de podea.

Marele zid chinezesc e singura constructie vizibila din spatiu

Foarte populara legenda urbana (am invatat asta si la geografie, in clasa a cincea), povestea are diverse variante, care insa au fost puse in discutie in aceste vremuri in care multa lume s-a perindat pe acolo pe sus si a putut constata ce se vede si ce nu se vede din spatiu. Prin urmare, ideile trebuie actualizate, fiinca lucrurile nu stau chiar asa cum am invatat noi in clasa a cincea. Marele zid chinezesc poate fi vazut de pe orbita terestra joasa, aflata la cca. 215 km inaltime deasupra Pamantului, de unde pot fi zarite, de asemenea, si alte cateva constructii de mari dimensiuni, precum autostrazi sau pistele unor aeroporturi mari. Chiar de pe Statia Spatiala Internationala (ISS), care orbiteaza la aproximativ 400 km deasupra planetei, se pot distinge marile aglomerari urbane, care se detaseaza clar de fundalul reprezentat de terenul din jur. Stim din sursa sigura ca si piramidele de la Giza sunt vizibile de pe ISS, cu ajutorul unui binoclu; asa afirma astronautul Ed Lu, care le-a vazut cu ochii lui. In schimb, varianta care zice ca Marele Zid Chinezesc ar fi singura constructie terestra care e vizibila de pe Luna… ne pare rau, oamenii de stiinta zic ca nu, nu e vizibila de acolo.

Meteoritii se incalzesc datorita frecarii cu aerul, atunci cand intra in atmosfera

Ei bine, nu. Nu se incalzesc din cauza asta. de incins, se incing ei, dar datorita unei alte forte. Strabatand atmosfera cu mare viteza, ei imping aerul din fata lor, comprimandu-l. Comprimarea unui gaz duce la cresterea temperaturii lui. Or, in cazul fenomenului despre care vorbim, avem de-a face cu o compresie foarte violenta, deoarece meteoritii "merg" cu viteze foarte mari (care pot atinge 15 km/secunda.) Asadar, compresia este cea care determina cresterea temperaturii aerului din imediata apropiere a meteoritului, iar aerul fierbinte incalzeste, la randul sau, bucata de material cosmic care cade din cer.

Distanta Pamantului fata de Soare, variabila in cursul unui an, determina existenta anotimpurilor

Evident, cand stai aproape de un foc, te incalzesti mai mult decat atunci cand stai mai departe de el. Apoi, orbita Pamantului are forma unei elipse, deci planeta nu se afla mereu la distanta egala fata de Soare. Si, uite asa, s-a ajuns la concluzia ca departarea la care se afla Pamantului fata de Soare e cea care determina instalarea unui anume anotimp. Pare destul de logic, dar e gresit. Daca am face calculele (ma rog, o sa ne bazam pe cele facute de oameni de stiinta care se pricep mai bine la mate decat noi) am constata ca, atunci cand se afla la periheliu (cel mai aproape de Soare, in decursul unui an), Pamantul ar fi doar cu cateva grade mai cald decat atunci cand se afla la afeliu (la distanta cea mai mare fata de Soare). Insa diferenta intre iarna si vara, in ceea ce priveste temperaturile, e de obicei, mai mare de cateva grade. Iar cand in emisfera nordica e iarna, in cea sudica e vara, si atunci, cum explicam acest fenomen?

Pai, exista o explicatie: nu distanta fata de Soare, ci inclinarea axei Pamantului fata de planul orbitei determina existenta anotimpurilor. Axa de rotatie a Pamantului (linia imaginara care "inteapa" planeta, trecand prin Polul Nord si Polul Sud) nu este perpendiculara pe planul orbitei Pamantului in jurul Soarelui, ci este inclinata intr-un unghi de circa 23,5 grade. Cand in emisfera nordica e vara, axa Pamantului e inclinata catre Soare; planeta primeste mai multa radiatie solara, care incalzeste solul si determina cresterea temperaturii. Cand in emisfera nordica e iarna, axa Pamantului e inclinata in directia opusa Soarelui; razele acestuia, cazand oblic pe suprafata Terrei, incalzesc mai putin eficient suprafata lui, asa ca temperaturile scad. Iar cand aici, in emisfera nordica, e iarna, in cea sudica e vara, caci partea de planeta respectiva e indreptata spre Soare.

Guma de mestecat se digera in 7 ani

Ei, nici chiar asa! E drept, guma de mestecat din ziua de azi nu e chiar mancare, ci mai degraba o dracie sintetica, asa ca s-ar putea sa fie ceva mai greu de digerat decat un cartof sau un snitel. Dar sistemul digestiv, cu acizii sai tari si enzimele lui puternice, ii vine de hac gumei in cateve zile. (Asta nu inseamna ca ar trebui s-a o inghitim fara grija. Cum spuneam, n-are mai nimic natural in ea.) De unde pana unde a aparut povestea asta? Probabil - asa cred doctorii - a fost doar o sperietoare, o "minciuna" cu care mamele incercau sa-i descurajeze pe copiii sa inghita preparatul acela dubios. Copiii, care timp de ani de zile fusesera invatati sa inghita mancarea dupa ce o mestecau, aveau clar nevoie de o motivatie ca sa nu inghita si guma, dupa ce o mestecasera constiincios. Necazuri apar numai daca o persoana inghite cantitati mai mari de guma - un pumn de bucati de substanta cauciucoasa e clar ca nu face bine nimanui... Un cocolos mare de guma mestecata si inghitita ar putea bloca tubul digestiv, creand probleme care sa impuna o interventie medicala de urgenta. (Ar fi, deci, o chestiune de ore - nici vorba de sapte ani.)

CITESTE SI:

• Miracol medical: nascut a doua oara
• Corpul - materia gandirii
• Supraoamenii viitorului
• Ce s-ar fi intamplat... daca?