Ultima carte pe care am citit-o (iunie): Dune. Casa AtrEides

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Cand le-am parcurs pentru prima oara, in urma cu mai bine de zece ani, cele sapte romane de science-fiction care alcatuiesc saga Dune a lui Frank Herbert au jucat un rol-cheie in formarea mea intelectuala. Dincolo de universul fabulos pe care Herbert l-a proiectat intr-o poveste a devenirii umane ce dureaza mai bine de sapte mii de ani, Dune mi-a deschis apetitul pentru istoria religiilor si pentru filosofie. Mai mult, s-ar putea spune ca sunt un fan hardcore al lui Herbert, deoarece, de la 15 la 25 de ani, in aproape fiecare vacanta de vara, am recitit cele sapte carti cu egala placere, descoperind de fiecare data simboluri, implicatii si trimiteri noi. 

In atari conditii, un prequel Dune, scris, se spune, pe baza insemnarilor lui Herbert, a nascut aprioric in mine asteptari dintre cele mai mari. Daca nu as fi cunoscut niciodata opera tatalui, cea a fiului, Brian Herbert, realizata in colaborare cu scriitorasul SF second hand Kevin J. Anderson, mi s-ar fi parut, probabil, un roman OK, bunicel. Insa in masura in care aspira sa fie prima caramida a unei noi trilogii Dune (alaturi de Casa Harkonnen si de Casa Corrino), premergatoare povestii lui Frank Herbert, Casa Atreides mi-a produs o sincera dezamagire. Acel gen de dezamagire pe care ti-o lasa o supa lunga si fara niciun gust atunci cand tu te asteptai sa primesti cea mai scumpa delicatesa a celui mai select restaurant din oras.

In pagini multe (cartea este mai lunga decat oricare alt roman din vechea serie), cu personaje foarte slab si bizar conturate (aprigele si inteleptele calugarite Bene Gesserit sunt aici niste maicute ramolite, maleficul si perversul mentat Piter De Vries este un papitoi vorbaret, iar stapanul sau, temutul baron Vladimir Harkonnen – o caricatura ambulanta), se deruleaza, greoi si impiedicat, povestea transformarii lui Leto dintr-un adolescent romantic si visator in marele duce al Casei Atreides. Intriga fara nicio adancime se conjuga cu o traducere si, mai ales, o adaptare de toata jena, plus o corectura la intamplare. Profund deceptionat, nu pot sa inchei altfel decat in stilul lui Borat: „This should be a great book… NOOTTTT!!!“. 

Dune. Casa Atreides, Brian Herbert & Kevin J. Anderson Millennium Press, colectia Epic, 40 lei