Home » D:News » Droguri şi alcool: mumiile unor copii incaşi relevă secretele „murdare” ale acestei civilizaţii (Galerie foto)

Droguri şi alcool: mumiile unor copii incaşi relevă secretele „murdare” ale acestei civilizaţii (Galerie foto)

Publicat: 31.07.2013
Corpul ei arată atât de bine încât îşi vine greu să crezi că această fată a murit acum mai bine de 500 de ani. Însă, ceea ce este şi mai impresionant este faptul că oamenii de ştiinţă au reuşit să afle secretele decesului ei, după ce i-au analizat părul.

Tânăra, în vârstă de 13 ani a primit o doză mare de alcool şi frunze de coca, care stau la baza cocainei, înainte de a fi lăsată să moară la o altitudine mare în Munţii Anzi, în timpul unui ritual de sacrificiu. 

Fecioara de gheaţă, tânăra incaşă sacrificată în timpul unui ritual    (Foto: Dr Johan Reinhard)Fecioara de gheaţă, tânăra incaşă sacrificată în timpul unui ritual

Cunoscută sub numele de Fecioara de gheaţă, tânăra este una dintre cei trei copii găsiţi în mormintele de piatră de pe un munte din Argentina. Fata, cea mai mare dintre cei trei, a fost găsită stând cu picioarele încrucişate, cu capul aplecat în faţă şi cu mâinile în poală.

Părul împletit îi fusese decorat cu pene, iar oamenii de ştiinţă au descoperit frunze de coca atât între dinţii ei şi cât şi în spatele obrajilor. 

Fecioara de gheaţă, tânăra incaşă sacrificată în timpul unui ritual    (Foto: Dr Johan Reinhard)Fecioara de gheaţă, tânăra incaşă sacrificată în timpul unui ritual

Copiii au fost descoperiţi în 1999, iar specialiştii cred că ei au fost sacrificaţi în timpul unei ceremonii numite capacocha, un ritual folosit pentru a stârni frica. 

După ce au analizat fire din părul copiilor, care încă mai conţinea „amprente” ale dietelor lor, oamenii de ştiinţă au constatat că acestora li s-au administrat droguri şi alcool în ultimele luni din viaţă pentru a putea fi stăpâniţi. Cantităţile de droguri administrate tinerei de 13 ani au fost semnificative, spun specialiştii, probabil din cauză că aceasta opunea mai multă rezistenţă. 

Analiza chimică a fost realizată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Bradford care au declarat că frunzele de coca, care eliberează stimulente uşoare atunci când sunt mestecate, ar fi ajutat-o pe copilă să facă faţă altitudinii. 

Fecioara de gheaţă, tânăra incaşă sacrificată în timpul unui ritual    (Foto: Dr Johan Reinhard)Fecioara de gheaţă, tânăra incaşă sacrificată în timpul unui ritual

Chicha, o băutură alcoolică creată din porumb fermentat, pare să o fi ajutat pe tânără să suporte frigul. Totodată, băutura i-ar fi grăbit fetei moartea, determinând-o să se oprească din tremurat. 

Nu există dovezi care să indice că fata, cunoscută sub numele de Llullaillaco Maiden, nume dat după muntele unde a fost găsită, ar fi fost ucisă brutal. În schimb, se presupune că ea decedat din cauza expunerii la mediu, la frig şi vânt. De asemenea, se pare că preoţii au aşteptat ca ea să fie inconştientă înainte de a o pune în camera mortuară. 

Un alt copil sacrificat în timpul ritualului    (Foto: Dr Johan Reinhard)Un alt copil sacrificat în timpul ritualului

„Credem că Fecioara a fost selectată pentru sacrificiu cu 12 luni înainte de a muri, timp în care tratamentul ei a fost schimbat, corespunzând cu creşterea bruscă a consumului de coca. Atunci probabil că a început să fie implicată într-o serie de ritualuri care presupuneau consumul de coca şi alcool. Ambele substanţe erau controlate, fiind considerate produse pentru elită. Faptul că ei i s-a administrat o doză mai mare de coca şi alcool, comparativ cu restul copiilor, sugerează că a existat o nevoie mai mare ca ea să fie sedată în ultimele săptămâni din viaţă”, a explicat dr. Andrew Wilson. 

Sursa: Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sângele centenarilor oferă indicii despre mecanismele longevității
Sângele centenarilor oferă indicii despre mecanismele longevității
Înmormântările care contrazic ce știam despre doliu în Imperiul Roman
Înmormântările care contrazic ce știam despre doliu în Imperiul Roman
Vegetarienii au șanse mai mici să trăiască până la vârsta de 100 de ani, indică un studiu
Vegetarienii au șanse mai mici să trăiască până la vârsta de 100 de ani, indică un studiu
Genomul celui mai vechi virus ARN uman a fost reconstruit din țesut pulmonar vechi de 250 de ani
Genomul celui mai vechi virus ARN uman a fost reconstruit din țesut pulmonar vechi de 250 de ani
Câte specii de albine există pe Pământ? Iată cea mai recentă numărătoare!
Câte specii de albine există pe Pământ? Iată cea mai recentă numărătoare!
Oamenii și neanderthalienii s-au încrucișat, dar era vorba în mare parte de bărbați neanderthalienii și femei Homo sapiens
Oamenii și neanderthalienii s-au încrucișat, dar era vorba în mare parte de bărbați neanderthalienii și femei Homo ...
Pajiștile dispar aproape de patru ori mai repede decât pădurile, arată un studiu global
Pajiștile dispar aproape de patru ori mai repede decât pădurile, arată un studiu global
De ce banda de scotch scoate un sunet asemănător cu scârțâitul?
De ce banda de scotch scoate un sunet asemănător cu scârțâitul?
Cum ne este afectată mintea de sunetul constant al vieții moderne?
Cum ne este afectată mintea de sunetul constant al vieții moderne?
„Harta limbii” care ne-a fost arătată în copilărie este complet greșită. Iată de ce!
„Harta limbii” care ne-a fost arătată în copilărie este complet greșită. Iată de ce!
Secretul organizării Domeniilor Coroanei: un model inspirat din Ungaria?
Secretul organizării Domeniilor Coroanei: un model inspirat din Ungaria?
„Pânzele de păianjen” gigantice de pe Marte conțin structuri pe care oamenii de știință „nu le pot explica”
„Pânzele de păianjen” gigantice de pe Marte conțin structuri pe care oamenii de știință „nu le pot explica”
Presiuni asupra lui Friedrich Merz să deschidă o anchetă privind posibilele legături germane cu Epstein
Presiuni asupra lui Friedrich Merz să deschidă o anchetă privind posibilele legături germane cu Epstein
Ucraina nu era pregătită pentru o invazie pe scară largă, a recunoscut comandantul Gărzii Naționale
Ucraina nu era pregătită pentru o invazie pe scară largă, a recunoscut comandantul Gărzii Naționale
S-au plimbat pe Lună, iar pe 28 februarie 1970 au ajuns la Bucureşti
S-au plimbat pe Lună, iar pe 28 februarie 1970 au ajuns la Bucureşti
Instagram va alerta părinții atunci când copiii caută „în mod repetat” anumiți termeni
Instagram va alerta părinții atunci când copiii caută „în mod repetat” anumiți termeni
Psihologii dezvăluie culorile folosite cel mai des de oamenii dificili
Psihologii dezvăluie culorile folosite cel mai des de oamenii dificili
Cum reușește o stațiune de schi din Bulgaria să atragă turiști tot anul?
Cum reușește o stațiune de schi din Bulgaria să atragă turiști tot anul?