De ce a fost construit cel mai vechi templu din lume? Misterul pare să fie descifrat de o nouă cercetare

Situl ce datează de acum 11.000 de ani este format dintr-o serie de cel puţin 20 de îngrădituri circulare, însă doar câteva dintre acestea au fost descoperite de când situl a început să fie excavat la jumătatea anilor ’90. Fiecare îngrăditură este împrejmuită de un inel de coloane uriaşe de piatră, în formă de T, dintre care unele sunt decorate cu animale fioroase cioplite în piatră. În centrul fiecărui cerc se găseau doi megaliţi. (click pentru a vedea o simulare tridimensională a templului Göbekli Tepe)

• Ce amendă a primit un turist care s-a apropiat prea mult de o morsă din arhipelagul…
• O politiciană din SUA a stârnit controverse după ce a recunoscut că și-a împușcat câinele

Göbekli Tepe reprezintă o infirmare a ideii unei „revoluţii neolitice”, care susţine că invenţia agriculturii i-a stimulat pe oameni să construiască aşezări şi să dezvolte civilizaţia, arta şi religia. Nu există nicio dovadă a agriculturii în apropiere de templu, sugerând că, în acest caz, religia şi-a făcut prezenţa prima.

„Am descoperit numeroase situri contemporane care erau aşezări ale vânătorilor-culegători. Göbekli Tepe este un sanctuar pentru oamenii ce trăiau în aceste aşezări”, spune Klaus Schmidt, arheolog şef ce coordonează acest proiect în cadrul Institutului Arheologic German din Berlin.

Cu toate acestea, specialiştii nu ştiu încă ce tip de religie caracteriza acest templu. Giulio Magli, un arheoastronom de la Universitatea Politehnică din Milano, a privit cerul pentru a obţine un răspuns. De altfel, şi stâlpii templului de la Stonehenge din Marea Britanie sugerează că ar fi putut construit ca un observator astronomic, poate cu scopul de a venera Luna.

Magli a simulat cerul care ar fi fost vizibil din Turcia în perioada în care a fost construit Göbekli Tepe. De-a lungul mileniilor, poziţia stelelor pe cer se schimbă datorită faptului că Terra „se clatină” pe măsură ce se învârte în jurul axei sale. Stelele care sunt lângă orizont vor răsări şi apune în puncte diferite şi pot chiar să dispară complet, ca să reapară câteva mii de ani mai târziu.

Astăzi, Sirius poate fi văzută de aproape oriunde din lume drept cea mai strălucitoare stea observată cu ochiul liber (cu excepţia Soarelui) şi este totodată cel de-al patrulea obiect de pe cerul nocturn ca luminozitate, după Lună, Venus şi Jupiter. Sirius este atât de vizibilă, explică Magli, încât răsăritul şi apusul său reprezentau baza calendarului străvechi al egiptenilor. La latitudinea templului Göbekli Tepe, Sirius ar fi fost sub orizont până în jurul anului 9300 î.e.n., când ar fi devenit deodată vizibilă.

„Propun că acest templu a fost construit pentru a urmări «naşterea» acestei stele”, spune Magli. „Vă puteţi imagina că apariţia unui nou obiect pe cer ar fi putut genera chiar şi o nouă religie”, spune specialistul.

Folosind hărţile existente ale Göbekli Tepe şi imagini ale regiunii obţinute din satelit, Magli a desenat o linie imaginară între şi paralelă celor doi megaliţi aflaţi în interiorul fiecărei îngrădituri. Trei dintre inelele excavate par să fie aliniate cu punctele de pe orizont în care Sirius a răsărit în 9100 î.e.n., 8750 î.e.n. şi 8300 î.e.n.

Magli subliniază că rezultatele sunt preliminarii. Pentru efectuarea unor calcule mai precise este nevoie de un studiu complet efectuat cu instrumente precum un teodolit, ce permite măsurarea unghiurilor orizontale şi verticale. De asemenea, secvenţa în care au fost construite structurile nu este cunoscută, astfel că este greu de spus dacă inelele au fost construite pentru a urmări Sirius pe măsură ce răsărea din puncte diferite ale orizontului.

Excavaţiile aflate în desfăşurare ar putea contrazice ipoteza unei semnificaţii astronomice, spune Jens Notroff de la Institutul Arheologic German din Berlin. „Încă dezbatem dacă îngrăditurile de la Göbekli Tepe erau cu sau fără acoperiş. Dacă aveau acoperiş, atunci, desigur, era cam dificil ca acest templu să fi fost folosit pentru monitorizarea cerului”, a concluzionat specialistul.

Sursa: New Scientist