O româncă ajută experţii să identifice tablourile false şi capodoperele

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Utilizând radiologia, stereomicroscopia şi radiaţia în infraroşu, cercetătorii de la Fine Arts Expert Institute din Geneva caută secretele ascunse ale picturilor prezente pe piaţă. Potrivit cercetărilor lor, aproximativ 50% dintre operele disponibile în lume sunt falsuri.

În laboratorul ei din Geneva, Valeria Ciocan analizează un tablou atribuit pictorului francez Fernand Léger, cu ajutorul unui aparat cu raze infraroşii, în căutarea eventualelor semne de contrafacere.

„Reflectografia în infraroşu permite vizualizarea prin straturile picturii şi punerea în evidenţă a desenelor subadiacente. În acest caz, vedem un cadrilaj”, explică Valeria Ciocan, specialistă în imagistică ce lucrează în laboratoarele deţinute de FAEI.

„În general, acest desen ne spune că este vorba mai degrabă de o copie. Dar, uneori, poate fi vorba de o scalare făcută de pictorul însuşi, deci trebuie să rămânem prudenţi”, a adăugat ea.

Stereomicroscopie, reflectografie în infraroşu, radiografie… ştiinţa dispune de acum de instrumente moderne pentru a-i depista pe falsificatori şi pentru a releva veritabila stare de conservare a unei opere de artă.

La Geneva, laboratorul FAEI utilizează aceste tehnologii pentru a detecta tablourile false, dar descoperă uneori şi capodopere. Şi face acest lucru în deplină confidenţialitate, aşa cum o cere principiul respectării vieţii private în Elveţia.

„Când cumperi un apartament, ţi se oferă automat o expertiză. Până de curând, se cumpărau opere de artă cu 10 milioane de euro şi cu o documentaţia insuficientă”, afirmă Yan Walther, coordonatorul laboratorului.

În secolul al XXI-lea, lucrurile s-au schimbat destul de mult, în contextul în care opere de artă în valoare de 60 de miliarde de dolari îşi schimbă proprietarul în fiecare an. De acum înainte, autentificarea lor de comitete şi alte fundaţii familiale se sprijină tot mai mult pe rezultate ştiinţifice.

Noii actori de pe piaţă – indiferent dacă sunt instituţii financiare, asiguratori şi colecţionari bogaţi provenind din Asia şi din ţările arabe – nu mai vor să îşi plaseze banii fără a fi siguri de investiţia lor.

Costul expertizei poate să pară ridicat, între 500 şi 15.000 de euro pentru o operă de artă, dar el rămâne moderat în comparaţie cu cota artiştilor.

Pe o piaţă care înregistrează o creştere puternică, preţul operelor de artă alimentează apetitul falsificatorilor.

Aşa cum a subliniat FBI, infracţionalitatea de pe piaţa artelor a devenit un veritabil „flagel internaţional”.

Potrivit experţilor, aproape jumătate dintre operele aflate în circulaţie ar fi falsuri. Este un procent dificil de verificat, dar care nu îl miră deloc pe Yan Walther: între 70% şi 90% dintre operele pe care le analizează se dovedesc a fi false.

Un nud al pictorului francez Albert Marquet părea autentic până când reflectografia a relevat, în laboratorul FAEI, imaginea unui tractor cu pneuri ascunsă sub stratul de vopsea. Or, aceste vehicule au apărut abia în anii 1930, mult mai târziu decât anul în care opera originală a fost realizată – 1912.

Laboratorul FAEI se află în zona intens supravegheată Ports Francs – un spaţiu exceptat de taxele vamale şi de TVA -, unde comercianţii şi colecţionarii depozitează peste 1 milion de opere de artă, inclusiv picturi de Pablo Picasso, Vincent Van Gogh, Claude Monet şi, poate, chiar Leonardo da Vinci.

Kilian Anhauser, şeful de laborator de la FAEI, analizează la rândul său tabloul lui Fernand Léger, care ar data din 1954. Graţie unei analize cu fluorescenţă cu raze X, el descoperă că pigmenţii utilizaţi pentru acest tablou nu corespund acelora pe care îi folosea în mod obişnuit pictorul francez în anii ’50.

Însă expertul elveţian preferă să nu ofere o concluzie definitivă. Ideea sa: prelevarea unui fragment minuscul din tablou pentru datarea hârtiei. Metoda cu radiocarbon permite, într-adevăr, să se determine dacă hârtia utilizată la realizarea unei opere a fost fabricată din copacii tăiaţi înainte sau după testele nuclearea efectuate în anii 1950.

Dacă hârtia datează după 1955, anul decesului pictorului, atunci diagnosticul va fi confirmat.

Un lucru este sigur: „Analizele ştiinţifice dau valoare operelor de artă”, spune Yan Walther.

În plus, autentificarea ştiinţifică „aduce valoare (tabloului, n.r.) pentru că ea permite spunerea unei poveşti: puteţi să găsiţi un desen subadiacent, iar o radiografie vă va arăta cum a lucrat acel pictor”, a adăugat el.

De altfel, tablourile circulă tot mai mult în lume, participând la târguri, expoziţii şi schimburi între muzee, iar asiguratorii au devenit mai vigilenţi. În prezent, ei apelează în mod sistematic la experţi în ştiinţă pentru o „constatare” a stării în care se află operele înainte şi după acele călătorii.

În plus, multiplicarea din ultimii ani a scandalurilor declanşate de falsurile din lumea artelor – cazul Beltracchi în Germania, scandalul Knoedler la New York – au determinat casele de licitaţii şi reprezentanţii acestui sector de activitate să adopte o mai mare prudenţă şi, deci, să apeleze tot mai des la expertizele ştiinţifice.

Rămâne de văzut dacă „experţii tradiţionali” precum Andrea Hoffman – restauratoare şi istoric de artă la Geneva – mai au vreun viitor. „90% din ce vezi în tablou poate fi văzut cu ochii noştri şi asta înseamnă să ai experienţă”, spune ea.

Valeria Ciocan a studiat la Universitatea Perugia din Italia, unde a obţinut un doctorat în ştiinţe şi tehnologia conservării şi restaurării patrimoniului cultural. A lucrat pentru Laboratorul Universităţii Perugia, National Gallery din Londra, British Museum din Londra şi Centrul de cercetare şi restaurare a muzeelor din Paris.

Sursa: Mediafax