Home » D:News » Robotul Philae s-a desprins de sonda Rosetta şi se îndreaptă spre cometă

Robotul Philae s-a desprins de sonda Rosetta şi se îndreaptă spre cometă

Robotul Philae s-a desprins de sonda Rosetta şi se îndreaptă spre cometă
Publicat: 12.11.2014
Robotul Philae s-a desprins de sonda spaţială Rosetta şi se îndreaptă spre cometa Ciurimov-Gherasimenko, cu care va intra în contact după şapte ore de cădere liberă şi, dacă totul va merge bine, va realiza o premieră în istoria spaţială, a anunţat, miercuri, Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Robotul a fost lansat de sonda europeană Rosetta în jurul orei 09.00 GMT. „Totul a mers bine. Suntem cu toţii foarte fericiţi.

Totul s-a desfăşurat fără probleme”, a declarat Andrea Accomazzo, directorul de zboruri spaţiale al misiunii Rosetta, din cadrul Centrului european pentru operaţiuni spaţiale (ESOC) al ESA, din oraşul german Darmstadt.

„Philae a plecat – este pe cale să coboare spre cometă”, a adăugat el pe Twitter, potrivit AFP.

Anunţul desprinderii robotului de sonda purtătoare a fost salutat cu ropote de aplauze şi multe îmbrăţişări de specialiştii de la ESOC.

Coordonatorii misiunii Rosetta, o sondă care călătoreşte de 10 ani în spaţiu, au aprobat miercuri dimineaţă demararea operaţiunii de desprindere a robotului-laborator Philae, care are o greutate de 100 kilograme.

Lansat la o distanţă de circa 20 de kilometri de cometă, Philae va avea nevoie de o cădere liberă de şapte ore pentru a se poziţiona pe nucleul cometei Ciurimov-Gherasimenko.

Locul ales pentru acea operaţiune periculoasă, denumit Agilka, este o zonă cu o suprafaţă de aproximativ 1 kilometru pătrat, aflată pe un mic lob al nucleului cometei.

Această plasare a robotului Philae pe suprafaţa cometei va reprezenta o veritabilă provocare tehnologică. Micuţul robot va trebui să se plaseze pe o cometă aproape deloc „cooperantă”, cu o formă neregulată şi un relief accidentat, în contextul în care natura scoarţei sale rămâne o chestiune deocamdată necunoscută.

Dacă Philae se va ancora aşa cum este prevăzut pe nucleul cometei şi dacă va reuşi să comunice cu sonda Rosetta, confirmarea primei plasări reuşite vreodată de un robot pe o cometă ar trebui să parvină pe Terra în jurul orei 16.02 GMT, cu un interval de incertitudine de 40 de minute.

Dacă Philae se va ancora corect pe suprafaţa cometei, va începe imediat să studieze nucleul, timp de două zile şi jumătate, când va efectua analize ştiinţifice. Apoi, ritmul de lucru va fi determinat de reîncărcarea bateriilor sale.

Philae ar trebui să funcţioneze până în luna martie, fiind condamnat „să moară de cald”, când cometa se va apropia de Soare.

Dar Rosetta va continua să escorteze cometa până ce aceasta se va apropia la cea mai mică distanţă de Soare, în august 2015.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă