Home » D:News » Papa Francisc ar vrea să permită preoţilor catolici să se căsătorească

Papa Francisc ar vrea să permită preoţilor catolici să se căsătorească

Papa Francisc ar vrea să permită preoţilor catolici să se căsătorească
Publicat: 12.03.2015
Un prieten din copilărie al papei Francisc susţine că suveranul pontif intenţionează să ridice interdicţia veche de secole privind căsătoria preoţilor catolici şi că i-ar fi transmis unei femei divorţate "care trăieşte în păcat" că poate lua Sfânta Împărtăşanie.

Papa ar considera prevederea legată de celibatul preoţilor drept „arhaică” şi „ca nefiind parte din doctrina Bisericii”, potrivit confidentului său, argentinianul Oscar Crespo, potrivit dailymail.co.uk.

De asemenea, prietenul suveranului pontif a declarat că acesta ar fi susţinut cu tărie că doreşte reformarea unei alte reguli a Bisericii Catolice care interzice persoanelor divorţate să primească Sfânta Euharistie (Împărtăşanie, n.r.).

Potrivit lui Crespo, Francisc a spus că modificarea prevederii potrivit căreia persoanele divorţate nu pot lua parte pe deplin la viaţa bisericii este „prioritatea numărul unu” a pontificatului său.

Argentinianul a mai declarat că papa ar fi trimis un mesaj unei femei divorţate care „trăieşte în păcat” alături de un nou partener că se poate spovedi şi poate primi Sfânta Euharistie.

Biserica Catolică nu recunoaşte divorţul şi consideră că orice persoană care se recăsătoreşte sau are relaţii sexuale cu altă persoană decât cea cu care s-a căsătorit prima dată comite adulter, iar primirea Sfintei Euharistii în aceste condiţii este considerată un păcat şi mai grav.

Argentinianca Claudia Garcia Larumbe, de profesie învăţătoare, i-a trimis papei un mesaj prin intermediul lui Oscar Crespo, întrebându-l dacă chiar nu are voie să se spovedească sau să primească Sfânta Euharistie, după ce s-a mutat împreună cu noul său partener.

Papa i-ar fi răspuns, prin intermediul lui Crespo: „Transmite-i că papa a spus că se poate spovedi şi se poate împărtăşi”.

Claudia Garcia Larumbe, în vârstă de 39 de ani, a declarat pentru tabloidul britanic că a rămas „fără cuvinte şi foarte emoţionată”, după ce a primit permisiunea personală a papei de a participa la ceremoniile religioase catolice.

Informaţiile date publicităţii ar trebui să ofere speranţă milioanelor de credincioşi divorţaţi, dar şi milioanelor de clerici care se simt din ce în ce mai puţin confortabil cu o viaţă de celibat, comentează publicaţia.

Suveranul pontif, în vârstă de 78 de ani şi care celebrează vineri împlinirea a doi ani de când a devenit capul Bisericii Catolice, i-a spus lui Crespo: „Schimbările se impun fie cu timpul, fie prin vărsare de sânge, iar eu aleg pacea”, un semn că nu ar intenţiona forţarea reformelor radicale cu riscul de a destabiliza Biserica, mai scrie publicaţia britanică.

Oscar Crespo, în vârstă de 77 de ani, bun prieten şi fost coleg de clasă în şcoala gimnazială cu papa, a călătorit la Roma în luna octombrie a anului trecut şi a petrecut câteva ore alături de Francisc în apartamentele private ale acestuia de la Vatican.

Argentinianul a declarat, potrivit tabloidului britanic, ca suveranul pontif, al cărui nume real este Jorge Bergoglio, a fost foarte „serios şi înflăcărat” în timp ce vorbea despre ceea ce a descris ca fiind „principalele sale două planuri”.

„Mi-a spus că acestea sunt priorităţile sale ca papă. Prima este schimbarea regulilor privind persoanele divorţate. Cea de-a doua este eliminarea legii celibatului. A spus că aceasta nu face parte din doctrina Bisericii şi că a fost impusă în urmă cu peste o mie de ani de un alt papă, iar el o consideră învechită, o gândire arhaică ce trebuie rediscutată. Papa crede că Dumnezeu i-a făcut pe toţi oamenii să trăiască în sânul familiei, inclusiv pe preoţi”, a declarat Oscar Crespo pentru Daily Mail.

Aceasta nu este prima dată când Francisc, primul papă non-european din ultimii 1.700 de ani, îşi exprimă părerile personale moderate referitor la abordarea tradiţională a Bisericii Catolice privind la celibatul preoţilor.

În luna mai a anului trecut, papa a spus unui grup de reporteri că „celibatul este un dar pentru biserică, dar, din moment ce nu este o dogmă, uşa este mereu deschisă”.

De asemenea, în urmă cu câteva săptămâni, când a fost abordat de un activist care susţine cauza preoţilor căsătoriţi, Francisc a răspuns că problema „este pe agenda” sa.

Sursaa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul
Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul
Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!
Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!