„Boala iubirii” este într-adevăr o realitate ştiinţifică. Ce efecte concrete are o despărţire asupra creierului

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Dorind să afle ce se întâmplă în mintea unei persoane îndrăgostite sau care tocmai a fost dezamăgită pe plan sentimental, autorii studiului au ajuns la concluzia că „boala iubirii” reprezintă într-adevăr o realitate ştiinţifică.

Începând din 2005, studiile ştiinţifice consacrate reacţiilor pe care le are creierul uman în urma unei probleme sentimentale s-au multiplicat. Cu ajutorul RMN-ului, savanţii americani au încercat să descifreze misterul care învăluie consecinţele avute de despărţirile amoroase pe plan cerebral.

Anumiţi cercetători consideră că dopamina este molecula pasiunii amoroase. Însă ce se întâmplă în cazul unei despărţiri, ce se întâmplă când apare o decepţie? Studiile anterioare nu au determinat însă toate moleculele implicate în aceste procese. Dopamina este în mod normal eliberată în corp ca reacţie la surprizele plăcute, nu ca reacţie la „pasiune” sau la „plăcere”, aşa cum cred alţi cercetători. Desigur, o surpriză ar putea consta în revederea sau auzirea neaşteptată a persoanei iubite, însă în acest caz este vorba de o extrapolare.

Modificările observate vizează regiuni ale creierului implicate şi în alte procese asociate cu motivarea, reglate de sistemele de recompensare. Nu este deloc surprinzător faptul că acele regiuni cerebrale sunt asociate cu sentimentele amoroase, însă savanţii evită să generalizeze atunci când vorbesc despre neurotransmiţătorii asociaţi.

În ceea ce priveşte despărţirile şi necazurile (şi toate situaţiile de doliu, în general), activări şi scăderi ale activităţii cerebrale au fost raportate în aceleaşi regiuni din creier. Este dificil de tras concluzii exacte, cu excepţia celor referitoare la sistemele care sunt implicate, însă acest fapt nu este surprinzător.

Alţi doi neurotransmiţători sunt cel mai probabil implicaţi în mod direct în relaţiile amoroase: ocitocină şi vasopresină. Ei sunt implicaţi în formarea de legături „amoroase”, la şoarecii de câmp, şi joacă un rol important în stabilirea de legături sociale la oameni. Există două specii de şoareci de câmp în Statele Unite – o specie dă dovadă de fidelitate, iar cealaltă, de promiscuitate. Diferenţele dintre ocitocină şi de vasopresină există şi este posibilă o transformare a uneia în alta, prin modificarea neurotransmiţătorilor şi a receptorilor lor.

Ca manieră generală, cercetătorii rămân prudenţi în ceea ce priveşte folosirea datelor colectate prin imagistică cerebrală, care sunt adeseori „supra-interpretate”. Aceste metode oferă imagini cu regiunile cerebrale deosebit de active sau inactive în timpul unei astfel de „boli amoroase”.

Dureri de stomac, în piept, senzaţia de strivire, cronică sau de scurtă durată – persoanele care suferă din dragoste descriu adeseori aceste simptome exacte. „Boala iubirii” este însă doar o simplă expresie sau există oare o realitate biofizică care explică acea stare?

Toate senzaţiile subiective sunt însoţite de modificări ale activităţii cerebrale. Cauze pur „psihologice” aflate la origine (doliu sau despărţire amoroasă) pot fi însoţite de senzaţii fizice localizate. Acest lucru nu vrea să însemne însă că organul vizat este bolnav. În schimb, pot să apară tulburări serioase, precum depresie, care se pot transforma apoi în boli veritabile. Secretul acestui fenomen se află în creier, nu în organele în care acele senzaţii sunt resimţite.

Anumite studii ştiinţifice tind să afirme că iubirea este un drog, ale cărui efecte ar fi comparabile cu cele produse de cocaină sau nicotină. Iubirea iniţiază, probabil, sistemele de recompensare şi activează regiunile cerebrale vizate de acţiunea drogurilor.

Drogurile scurtcircuitează sistemele neurotransmiţătoare clasice şi stimulează, direct, printr-o acţiune chimică, transmisiunea de dopamină. Cu alte cuvinte, drogurile piratează sistemele neurotransmiţătoare normale. Însă, afirmaţia potrivit căreia iubirea este un drog, în sensul medical sau ştiinţific al expresiei, ar reprezenta o eroare şi o exagerare.

Din acest motiv, anumiţi cercetători au spus că persoanele care sunt victime ale unor probleme sentimentale sunt în sevraj. În sens literar, dacă acea problemă sentimentală constă în pierderea persoanei iubite, atunci se poate spune că este vorba despre un sevraj. Cu ceva mai multă imaginaţie, pot fi găsite câteva puncte în comun cu acest sindrom. Dar şi în acest caz, drogurile produc alte efecte şi, dincolo de analogiile de limbaj, nu ar trebui căutate asocieri prea precise între cele două situaţii.

SURSA: Mediafax