Home » D:News » Prima misiune privată pe Lună

Prima misiune privată pe Lună

Prima misiune privată pe Lună
Publicat: 05.10.2015
Compania californiană Moon Express, care şi-a propus să organizeze misiuni pe Lună în scopuri comerciale, pentru a exploata resursele satelitului natural al Pământului, a semnat un contract pentru cinci lansări cu compania Rocket Lab, primele două lansări urmând să aibă loc în 2017, conform SPACE.com.

Aceste misiuni se vor desfăşura fără echipaj uman. În cadrul contractului semnat cu Rocket Lab, trei dintre lansări sunt menţionate ferm, iar celelalte două sunt deocamdată opţionale. Conform programului misiunii, modulul robotizat MX-1 va fi lansat spre Lună cu ajutorul rachetei Electron, aparţinând Rocket Lab. Prima astfel de misiune va avea drept obiectiv aselenizarea în siguranţă a modulului robotizat şi testarea diferitelor sisteme de bord. În cadrul acestor misiuni este avută în vedere şi deplasarea modulului la suprafaţa Selenei dar şi adunarea de mostre de rocă şi readucerea lor pe Pământ.

„Principalul obiectiv al companiei noastre este de a demonstra că putem oferi servicii complete — nu doar aselenizarea, ci şi revenirea de pe Lună”, a declarat Bob Richards, co-fondator şi CEO al companiei Moon Express.

Dacă aselenizarea modulului MX-1 se va desfăşura fără probleme încă de la prima misiune, „am putea să căpătăm încredere şi să încercăm să aducem şi nişte mostre înapoi”, a adăugat el, precizând că revenirea pe Pământ cu mostre de pe Lună reprezintă un obiectiv fixat pentru cea de-a treia misiune, dar poate fi încercat şi mai devreme în funcţie de modul în care decurg celelalte două misiuni.

Cele două lansări opţionale care fac parte din contract constituie o plasă de siguranţă pentru Moon Express în cazul în care, din diferite motive, nu vor putea fi atinse obiectivele încă din primele trei misiuni.

Semnarea acestui contract impune compania Moon Express drept marea favorită la câştigarea premiului „Google Lunar X Prize”, un premiu în valoare de 20 de milioane de dolari ce va fi oferit pentru aselenizarea unui modul robotic construit din fonduri private până la sfârşitul anului 2017. În afara aselenizării modulul trebuie să se şi deplaseze minim 500 de metri la suprafaţa Selenei şi să transmită fotografii şi înregistrări video HD înapoi pe Pământ. Echipa de pe locul doi va primi 5 milioane de dolari, iar alte 5 milioane de dolari vor fi oferite drept premiu pentru atingerea altor obiective specifice.

În prezent în competiţia pentru Google Lunar X Prize mai sunt implicate 16 echipe.

Racheta Electron, cu diametrul de 1,2 metri şi lungimea de 16 metri, este concepută să transporte o încărcătură de maxim 150 de kilograme pe o orbită heliosincronă, la aproximativ 500 de kilometri deasupra Pământului. Deocamdată însă această rachetă în două trepte nu este operaţională. Primele lansări în scopuri comerciale ale acestei rachete vor avea loc în cursul anului viitor.

Compania „Rocket Lab este încântată de începerea colaborării cu Moon Express pentru lansarea modulului său spaţial şi pentru a oferi sprijin pentru această misiune ambiţioasă”, conform lui Peter Beck, CEO al Rocket Lab.

Din punct de vedere al preţului de 4,9 milioane de dolari, o lansare cu racheta Electron este chiar ieftină prin comparaţie, spre exemplu, cu o lansare cu o rachetă Falcon 9, aparţinând companiei Space X, care costă în jur de 60 de milioane de dolari.

Sursa: Agerpres

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării