Home » Știință » Savanţii au descoperit o altă cale a evoluţiei umane

Savanţii au descoperit o altă cale a evoluţiei umane

Publicat: 02.11.2015
Evoluţia maimuţelor mari şi a umanităţii rămâne una din cele mai populare teme în ştiinţă. Savanţii au descoperit fosila unei primate antice în Catalonia (Spania). Aceasta pare să aparţină unei specii de maimuţe mici, ierbivore, ce preferau să mănânce fructe. Interesant este faptul că primatul a trăit în perioada prădătorilor masivi cu dinţi ascuţiţi, rinoceri şi alte animale fioroase, iar mediul de trai erau pădurile calde şi umede.
Fosila descoperită, căreia i-a fost atribuit numele “Laia”, avea 70 de oase şi fragmente osoase. Printre oase a fost găsit şi un craniu bine-conservat, unul dintre cele mai bune pentru o fosilă atât de veche. Greutatea ei a fost estimată la 4 – 5 kg, mai puţin decât cântăreşte o maimuţă din ziua de astăzi.
 
“Noi ne imaginăm că această fosilă ar fi fost un macac mic, cum e gibonul, cu acelaşi aspect în ceea ce priveşte craniul, dar cu proporţii diferite ale corpului, braţe şi palme mult mai lungi”, afirmă paleobiologul David Alba de la Institutul Catalan de Paleontologie.
 
 
Craniul fosilei are multe trăsături asemănătoare cu cele ale maimuţelor moderne, similitudini fiind şi la coate sau încheieturi. Alte lucruri, precum dinţii şi urechile, sunt mult mai asemanatoare cu cele ale primatelor antice.
 
“Macacii mici au jucat un rol mai important decât s-a crezut până acum. Ultimul strămoş comun, în câteva aspecte, cum sunt forma craniului, dimensiunea corpului, se aseamănă mai mult cu cele ale gibonului decât cu altele”, afirmă paleobiologul David Alba.
 
Savanţii presupun că în urmă cu 10 milioane de ani maimuţele mari erau abia în curs de dezvoltare. Cercetările cele mai recente sugerează că maimuţele mari ar fi apărut mult mai târziu.
 
Macacii şi maimuţele s-au divizat în căile lor evolutive cu aprozimativ 25 de milioane de ani în urmă. Cu 17 milioane de ani mai târziu, macacii s-au divizat în doua clase “mai mici” şi “mai mari”. Omenirea a evoluat de la cele mai mari. Savanţii consideră că “macacii mici” au trait până în timpul nostru, pentru a fi strămoşul comun al tuturor animalelor şi al oamenilor. 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Diplomatul care a apărat România încă de pe băncile facultății: „Recunoașteți că n-ați auzit niciodată de Banat, până când nu l-a inventat Iorga?”
Diplomatul care a apărat România încă de pe băncile facultății: „Recunoașteți că n-ați auzit niciodată de Banat, ...
Ceața este plină de viață, iar aceasta este o veste bună
Ceața este plină de viață, iar aceasta este o veste bună
Clădirea care „minuna” privirile bucureștenilor la sfârșitul secolului al XIX-lea
Clădirea care „minuna” privirile bucureștenilor la sfârșitul secolului al XIX-lea
Eva Watson-Schütze, femeia care a ajutat fotografia să fie recunoscută ca artă
Eva Watson-Schütze, femeia care a ajutat fotografia să fie recunoscută ca artă
Cum să îți calmezi anxietatea în situații stresante?
Cum să îți calmezi anxietatea în situații stresante?
Singurătatea urbană: de ce ne simțim izolați în orașe pline de oameni
Singurătatea urbană: de ce ne simțim izolați în orașe pline de oameni
Complotul uitat pentru revenirea lui Alexandru Ioan Cuza la domnie
Complotul uitat pentru revenirea lui Alexandru Ioan Cuza la domnie
Un fizician a propus o teorie care ar schimba ce știm despre găurile negre
Un fizician a propus o teorie care ar schimba ce știm despre găurile negre
Cum alege și organizează creierul informațiile pentru a interpreta ceea ce vedem?
Cum alege și organizează creierul informațiile pentru a interpreta ceea ce vedem?
Pandemia tăcută: aproape 1,2 miliarde de oameni la nivel global suferă de tulburări mintale
Pandemia tăcută: aproape 1,2 miliarde de oameni la nivel global suferă de tulburări mintale
Meta și WhatsApp, acuzate că pot accesa mesajele criptate ale utilizatorilor
Meta și WhatsApp, acuzate că pot accesa mesajele criptate ale utilizatorilor
Se împlinesc 483 de ani de la moartea omului care ne-a învăţat că Pământul se învârte în jurul Soarelui
Se împlinesc 483 de ani de la moartea omului care ne-a învăţat că Pământul se învârte în jurul Soarelui
Cum a dispărut tumoarea de pe brațul unei femei deși nu a urmat vreun tratament?
Cum a dispărut tumoarea de pe brațul unei femei deși nu a urmat vreun tratament?
Care sunt cele mai „neprietenoase” orașe din Europa?
Care sunt cele mai „neprietenoase” orașe din Europa?
Ce a băut Jannik Sinner ca să scape de crampele musculare din semifinala cu Daniil Medvedev?
Ce a băut Jannik Sinner ca să scape de crampele musculare din semifinala cu Daniil Medvedev?
Românii nu scapă de obiceiurile proaste. Munți de gunoaie acoperă marginile drumurilor
Românii nu scapă de obiceiurile proaste. Munți de gunoaie acoperă marginile drumurilor
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc
Un carnețel vechi de 800 de ani și „hârtie” igienică din mătase au fost descoperite într-o latrină medievală din Germania
Un carnețel vechi de 800 de ani și „hârtie” igienică din mătase au fost descoperite într-o latrină medievală ...