Originile antice ale sportului rege. Se chema ”Ulama”, iar cei învinşi puteau fi OMORÂŢI. Cum se făceau pariurile – FOTO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

La câţiva ani după ce a cucerit actualul teritoriul al Mexicului, conquistadorul Hernan Cortés s-a întors la curtea regală a regelui Carol Quintul cu o parte din bogăţiile pe care le-a găsit în America Centrală. Printre acestea se numărau o băutură exotică făcută din boabe de cacao, dar şi un obiect de formă rotundă realizat din cauciuc.

În momentul când au văzut cum mingea ricoşa atunci când era lovită de azteci, nobilii spanioli au fost extrem de surprinşi. Băştinaşii din Lumea Nouă numeau acest sport ulama şi îl practicau fără a-şi folosi braţele sau picioarele, ci doar şoldurile, genunchii şi fesele. Spre surprinderea nobililor, obiectul pe care sportivii îl foloseau în competiţie era cu mult superior faţă de sferele confecţionate din piele şi umplute cu păr, pe care europenii le folosiseră până atunci.

• Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
• Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar

Foto: puertovallarta.net

În 1528, spaniolii nu conştientizaseră că asistau la o demonstraţie în care era prezentat unul dintre cele mai vechi sporturi din lume. Acesta fusese inventat de poporul olmec în urmă cu mai bine de 3000 de ani, fapt care a fost dovedit ulterior de către arheologi. Până în momentul de faţă, cercetătorii au descoperit în mai multe situri din America Centrală mingi de cauciuc, datând din anii 1600 î.Hr., dar şi figurine din teracotă, vechi de 3200 de ani, care înfăţişau jucători de ulama.

Foto: ishtarsgate.com

Spaţiile folosite în mod special pentru practicarea sportului cu mingea constau din alei înguste, flancate de ziduri de piatră. La extremităţi, aleilea aveau în prelungire zone mai largi. Regulile după care se juca ulama au fost diferite, în funcţie de epocă, dar şi de regiunea unde se practica.

Foto: mesoamericangaming.wordpress.com

În general, echipele erau formate din câte 7 jucători, care puteau acumula puncte dacă oponenţii nu erau capabili să transmită mingea înapoi (ca şi în tenis) sau dacă balonul trecea de zona-limită a adversarului (cum se întâmplă în cazul fotbalului american). Jucătorii purtau mănuşi, pentru a-şi proteja mâinile, în cazul în care se loveau de pavimentul sau pereţii construiţi din piatră. De asemenea, îşi protejau zonele inferioare ale corpului purtând veşminte din piele de cerb. Cu toate acestea, sportiviii se răneau deseori în timpul jocului, deoarece mingea era destul de grea şi, mai mult decât atât, putea lovi zonele neprotejate ale jucătorului.

Foto: pinterest.com

La fel ca şi astăzi, sportul era un adevărat motiv de sărbătoare, atât pentru concurenţi, dar mai ales pentru spectatori. Conform relatărilor conquistadorilor spanioli, la competiţii asistau foarte mulţi oameni, care stăteau pe zidurile din piatră pentru a observa spectacolul sportiv. Ei se ospătau cu carne de vânat şi se bucurau de o băutură alcoolică realizată din porumb fermentat. Mai mult decât atât, spectatorii îşi pariau recoltele, casele şi chiar copiii, în speranţa că echipa lor favorită va câştiga. Dat fiind faptul că în unele zone, terenurile de joc erau consacrate zeilor, se întâmpla ca, în timpul ritualurilor,  membrii echipei învise să fie decapitaţi.

Foto: laoferta.com

În anul 1585, spaniolii au interzis ulama, deoarece începuseră să-l asocieze cu o practică păgână. Sportul se mai practică şi astăzi, în câteva zone izolate din Mexic, însă a inspirat încă de atunci ceea ce europenii şi americanii vor denumi ulterior „basket”, „fotbal” sau „tenis”.

Sursa: history.com

Citeşte şi: O căţeluşă din SUA a ieşit pe locul 7 într-un semi-maraton destinat oamenilor. În cât timp l-a finalizat – VIDEO

                   Smartphone-ul ne va ajuta să avem un somn mai bun – VIDEO

                   Obiceiurile ciudate ale unor scriitori faimoşi