Home » D:News » Unul dintre cele mai mari mituri legate de sexul oral a fost DEMONTAT

Unul dintre cele mai mari mituri legate de sexul oral a fost DEMONTAT

Unul dintre cele mai mari mituri legate de sexul oral a fost DEMONTAT
Publicat: 11.04.2016
Una dintre infecţiile transmise se întâlneşte mult mai des în cazul bărbaţilor.

Conform unui raport realizat în anul 2012, de către specialiştii Centrului Naţional pentru Statistici de Sănătate, din SUA, două treimi dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 au practicat cel puţin o dată sexul oral. 27% dintre femei şi 24% dintre bărbaţi au avut o astfel de experinţă de-abia după ce au făcut sex vaginal. Mai mult decât, prin intermediu acestui studiu, experţii au aflat că 29% dintre americani nu consideră satisfacerea orală a partenerului ca fiind o relaţie sexuală în adevăratul sens al cuvântului.

În general, se consideră că, prin intermediul sexului oral, partenerii nu pot contacta boli venerice. Cei intervievaţi susţin că acesta este motivul pentru care preferă felaţia şi cunilingusul, în detrimentul sexului vaginal sau anal.

Experţii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, din Atlanta, SUA, susţin că lucrurile stau tocmai invers. Prin intermediul sexului oral, pot fi transmise o mulţime de tipuri de virusuri şi bacterii, printre care: Chlamydia trachomatis, Neisseria gonorrhoeae, virusul herpes simplex sau virusul Papiloma uman. Ultimul dintre aceştia a fost legat de apariţia cancerului orofaringeal, îndeosebi în cazul bărbaţilor.

Specialiştii asigură că riscul contactării uneia dintre infecţiile menţionate prin intermediul practicării sexului oral este mai scăzut decât în cazul sexului vaginal sau anal. Cu toate toate acestea, unele infecţii, cum este, de exemplu, cea cu virusul gonoreei, sunt mult mai dificil de tratat dacă sunt localizate în gât.

Pentru a evita, pe cât posibil, contactarea vreunei boli venerice, experţii ne sugerează să folosim prezervative, să limităm numărul partenerilor sexuali sau să ne vaccinăm împotriva virusului Papiloma uman sau cel al hepatitei B. O altă soluţie pe care ne-o oferă medicii este cea a abstinenţei.

Sursa: nytimes.com

Vă mai recomandăm şi: Cupluri din întreaga lume s-au cronometrat în timp ce făceau sex. Rezultatul lor indică durata medie a unui act sexual – FOTO

                                  De ce ne este frică să nu fim înşelaţi

                                 De ce anumite lucruri ne atrag mai mult? Cum se explică că unele persoane par mai SEXY decât altele? VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb și-a doborât propriul record pentru cea mai îndepărtată galaxie cu MoM-z14
Telescopul Webb și-a doborât propriul record pentru cea mai îndepărtată galaxie cu MoM-z14
Puterea vindecătoare a păsărilor. Cum ne liniștește cântecul naturii?
Puterea vindecătoare a păsărilor. Cum ne liniștește cântecul naturii?
Epictet: cum un sclav a devenit maestrul stoicismului. Lecții de viață care încă ne schimbă destinul. „Este posibil ca o piatră să fie aruncată în sus și să nu cadă? A te aștepta la altceva este pură nebunie”
Epictet: cum un sclav a devenit maestrul stoicismului. Lecții de viață care încă ne schimbă destinul. „Este posibil ...
Jennifer Aniston, povestea din spatele celebrei Rachel Green
Jennifer Aniston, povestea din spatele celebrei Rachel Green
Julia Louis-Dreyfus, de la Seinfeld, la Marvel. „Nu poți evita moartea, dar poți râde de ea”
Julia Louis-Dreyfus, de la Seinfeld, la Marvel. „Nu poți evita moartea, dar poți râde de ea”
Ce este „Regula 2-2-2” și poate aceasta să salveze o relație?
Ce este „Regula 2-2-2” și poate aceasta să salveze o relație?
Ce s-a întâmplat atunci când oamenii de știință au expus celule umane la 5G?
Ce s-a întâmplat atunci când oamenii de știință au expus celule umane la 5G?
Test de cultură generală. Cum scapi dintr-o mașină care se scufundă?
Test de cultură generală. Cum scapi dintr-o mașină care se scufundă?
„Arhitectul” Sistemului Solar a fost cândva de două ori mai mare și a avut un câmp magnetic mult mai puternic
„Arhitectul” Sistemului Solar a fost cândva de două ori mai mare și a avut un câmp magnetic mult mai puternic
Distrugerea pădurilor a atins un nivel fără precedent
Distrugerea pădurilor a atins un nivel fără precedent
Chatboții pot fi păcăliți să dea răspunsuri greșite sau chiar periculoase, arată un studiu
Chatboții pot fi păcăliți să dea răspunsuri greșite sau chiar periculoase, arată un studiu
Temerile privind un posibil atac asupra Iranului au crescut prețul petrolului
Temerile privind un posibil atac asupra Iranului au crescut prețul petrolului
Se împlinesc 68 de ani de la moartea celui mai important poet simbolist român
Se împlinesc 68 de ani de la moartea celui mai important poet simbolist român
Donald Trump Jr. vrea să calce pe urmele tatălui său
Donald Trump Jr. vrea să calce pe urmele tatălui său
Lansare cu succes pentru noua rachetă Falcon 9 de la SpaceX
Lansare cu succes pentru noua rachetă Falcon 9 de la SpaceX
O navă din „flota-fantomă” a Rusiei, observată în zona unui cablu din Marea Baltică
O navă din „flota-fantomă” a Rusiei, observată în zona unui cablu din Marea Baltică
Windows Subsystem for Linux este de acum open-source, a anunțat Microsoft
Windows Subsystem for Linux este de acum open-source, a anunțat Microsoft
Ziua Internațională a Ceaiului. De ce ceaiul a fost atât de important în istoria comerțului global?
Ziua Internațională a Ceaiului. De ce ceaiul a fost atât de important în istoria comerțului global?