Epictet: cum un sclav a devenit maestrul stoicismului. Lecții de viață care încă ne schimbă destinul. „Este posibil ca o piatră să fie aruncată în sus și să nu cadă? A te aștepta la altceva este pură nebunie”

Hierapolis (Turcia de azi), anul 55 d.Hr. Se naște un copil în robie, proprietatea unui birocrat roman. Nimeni nu-i notează numele de naștere. Dar istoria îl va cunoaște drept Epictet – „cel dobândit” – a cărui viață se desfășoară pe fundalul nebuniei lui Nero și al prăbușirii idealurilor Republicii Romane. În timp ce senatorii dezbat libertatea în sălile de marmură, acest sclav șchiop descoperă o libertate mai radicală – una pe care nici un lanț nu o poate înrobi.

Epaphroditus, secretarul lui Nero și stăpânul lui Epictet, îi permite o indulgență neobișnuită: lecții de filosofie. Sub îndrumarea profesorului stoic Musonius Rufus, tânărul sclav se confruntă cu o idee tulburătoare – aceea că stăpânul său îi deține corpul, dar nu și mintea. Atunci când Epictet își câștigă libertatea, nu caută bogăție sau statut. În schimb, înființează o școală în care elevii stau pe bănci de lemn, la fel ca în cartierul de sclavi pe care l-a locuit cândva.

• Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
• Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România

Filosofia lui Epictet a avut trei principii de bază. Dicotomia controlului – În timp ce alții dezbat politica și blestemă norocul, Epictet trasează o singură linie: „Ce este al meu? Judecățile, impulsurile, dorințele mele. Ce nu este? Tot restul”. Arta consimțământului – „durerea este inevitabilă”, notează el, frecându-și piciorul șchiop. „Suferința? Asta necesită permisiunea ta.” Paradoxul libertății – „pune-mi piciorul în lanțuri”, îi provoacă el pe răpitorii imaginari. „Voința mea rămâne neînlănțuită – cu excepția cazului în care o abandonez.”

Epurarea filosofilor efectuată de Domițian în anul 93 d.Hr. pune la încercare aceste principii. Izgonit din Roma, Epictet nu pledează și nu se ascunde, dar, așa cum deja este menționat în prima parte a textului, construiește o nouă școală în Nicopolis, unde viitorul împărat Hadrian îl va trimite pe Marcus Aurelius să studieze.

Douăzeci de secole mai târziu, neuroștiința îi confirmă intuițiile. Experimentele de la Stanford demonstrează că atunci când oamenii cred că au control asupra unui stimul dureros, activitatea în cortexul prefrontal crește, reducând semnalele de durere procesate în amygdala. Epictetus a intuit acest mecanism cu 1800 de ani înainte de descoperirea neuronului.

Terapeuții cognitivi îi învăță pe pacienți să-și „dezbine gândurile automate” – exact cum Epictet sfătuia să analizăm orice impresie înainte de a o accepta. „Nu lucrul în sine te tulbură, ci părerea ta despre el” devine acum principiu de bază în terapia CBT.

Mai surprinzător, studiile fMRI arată că practicile stoice de recontextualizare a suferinței (precum „am pierdut locul de muncă, dar nu și abilitățile mele”) activează aceleași regiuni cerebrale ca meditația mindfulness. Filosofia lui nu era doar logică – era neurobiologică fără să știe. Acestea sunt detalii importante și contează foarte mult deoarece, în era burnoutului și a hiperstimulării, creierul nostru răspunde la aceleași provocări ca în Roma Antică. Doar că acum avem dovezi științifice pentru soluțiile pe care un sclav le-a descoperit prin observație pură.

Al treilea principiu de bază, și ultimul, este acela al adevărurilor incomode. Moștenirea lui Epictet se confruntă cu distorsiuni moderne. Stoicii autoproclamați susțin detașarea emoțională în timp ce dau scroll prin algoritmi de furie și de indignare. Epictet ar fi recunoscut acest paradox: „Ați schimbat stăpânii – de la proprietarii umani la cei digitali”.

Epictet nu a lăsat nicio lucrare scrisă; gândurile lui au supraviețuit prin harnicia discipolului Arrian, care a pus pe hârtie prelegerile în Discursuri și le-a concentrat esența în Enchiridion – un ghid practic de viață ce a traversat mileniile.

„Unele lucruri sunt în puterea noastră, în timp ce altele nu sunt”, spunea el. Bogăția, reputația, chiar și sănătatea – acestea se află parțial în afara controlului nostru. Dar percepțiile, dorințele și acțiunile noastre? Acestea, susținea Epictet, sunt sub comanda noastră. Căpitanul unei nave nu poate controla vântul, dar poate regla pânzele. În mod similar, nu putem dicta soarta, dar ne putem stăpâni reacțiile.

Această filosofie nu era abstractă – era supraviețuire. Pentru un fost sclav, era rebeliunea supremă: niciun tiran nu-i putea înrobi mintea. Atunci când un student s-a plâns de călătoria sa dificilă, Epictet a replicat: „Este posibil ca o piatră să fie aruncată în sus și să nu cadă? A te aștepta la altceva este nebunie”. Greutățile vieții, ne-a învățat el, sunt inevitabile – suferința vine din a cere lumii să se conformeze dorințelor noastre.

Și învățăturile lui Epictet nu erau doar teorie. Atunci când împăratul Domițian l-a exilat, acesta nu s-a plâns. Ci și-a construit o nouă viață. Iar când un vizitator și-a bătut joc de casa lui modestă, a răspuns: „Dacă ți se pare prea puțin, poți avea întreaga lume, dar nu și pacea mea”. Nici măcar durerea fizică – avea un picior șchiop, probabil din cauza cruzimii din timpul sclaviei – nu l-a frânt. „Șchiopătatul este un impediment pentru picior, dar nu pentru voință”, spunea el.

Cel mai faimos elev al său, viitorul împărat Marcus Aurelius, avea să scrie mai târziu în Meditații: „Tu deții controlul asupra minții tale – nu asupra evenimentelor exterioare. Realizează acest lucru și vei dobândi puterea”. Sclavul l-a învățat pe împărat.

Astăzi, în vremurile anxietății, ale distragerii atenției și căutării neîncetate a validării externe, vocea lui Epictet încă se aude, psihologia modernă devenind ecoul principiilor sale: terapia cognitiv-comportamentală (CBT), un tratament de referință pentru anxietate și depresie, se inspiră direct din ideile stoice. Ideea că gândurile noastre ne modelează emoțiile este pur teoria lui Epictet.

Liderii din domeniul tehnologiei, sportivii și strategii militari apelează la stoicism pentru a obține un avantaj mental. Membrii Navy SEAL recită maximele sale pentru a îndura antrenamentele infernale. Antreprenori precum Tim Ferriss acreditează stoicismul pentru a face față eșecului. De ce? Pentru că stoicismul nu e teorie – e manualul de rezistență al celor care luptă pe frontul existenței, unde vorbele înțelepte trebuie să supraviețuiască gloanțelor.”

Epictet, omul care a spus că „dacă vrei să fii liber, nu-ți dori niciodată ceea ce alții controlează” a murit în jurul anului 135 d.Hr., la vârsta de aproximativ 80 de ani.

Surse:

https://iep.utm.edu/epictetu/

https://www.britannica.com/biography/Epictetus-Greek-philosopher

Vă mai recomandăm să citiți și:

Neoplatonismul, ultima școală de filosofie greacă

John Amos Comenius, părintele educației moderne. Teolog, filosof și autor al uneia dintre primele cărți ilustrate pentru copii

Avicenna, medicul și filosoful de seamă al lumii islamice

Locul de veci al lui Platon, marele filosof al Greciei antice, a fost în sfârșit găsit