Home » Natură » Peste 80 la sută din populaţia lumii trăieşte sub un cer poluat de lumină artificială – FOTO

Peste 80 la sută din populaţia lumii trăieşte sub un cer poluat de lumină artificială – FOTO

Publicat: 13.06.2016
Peste patru cincimi din populaţia lumii trăieşte sub un cer poluat de lumină artificială.
Aceasta este concluzia unui nou studiu, care prezintă modalitatea în care lumina artificială iluminează cerul nopţii.
 
Potrivit datelor obţinute cu ajutorul sateliţilor, 83 la sută din populaţia lumii, dintre care aproape toţi europenii şi nord-americanii, trăiesc sub un cer cu zece la sută mai luminos decât starea normală.
 
Situaţia este cu atât mai cumplită pentru persoanele care trăiesc în vest. Potrivit cercetătorului Fabio Falchi de la Institutul de Ştiinţă şi Tehnologie din Italia, 60 la sutĂ dintre europeni Şi 80 la suta din persoanele care trăiesc în America de Nord nu pot vedea Calea Lactee.
 
 
În Marea Britanie, poluarea cu lumină este atât de mare încât un sfert din populaţie nu are nevoie să se adapteze de la vizibilitatea colorată furnizată de lumina de zi la vizibilitatea în alb şi negru, specifică nopţii.
 
Cercetătorii avertizează că nopţile care nu se întunecă mai mult decât un amurg afectează animalele nocturne, în timp ce la oameni acest fenomen este asociat cu apariţia dereglărilor de somn şi a bolilor, relatează corespondenţii BBC.
 
Sursa: Rador
 
Vă recomadăm şi aceste articole: 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic