Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De ce apare erecţia sfârcurilor?

De ce apare erecţia sfârcurilor?

Publicat: 04.09.2016
O echipă de cercetători a descoperit în organismul uman o celulă nervoasă care este responsabilă doar pentru erecţia sfârcurilor.

De asemenea, au afirmat că există un alt tip de neuron al cărui singur scop este să creeze efectul de ,,piele de găină”.

Ambele funcţii sunt în mod normal involuntare, apar atunci când ne este frică sau frig. Precum alte procese automat, acestea sunt controlate de sistemul nervos simpatic, care veghează şi regularizează funcţiile inconştiente ale corpului uman. Într-un studiu recent, la care a partcipat şi cercetătorul Alessandro Furlan, s-a dezvăluit faptul că sistemul nervos simpatic este alcătuit din diferite tipuri de neuroni care reglează anumite funcţii ale corpului.

Pentru a demara investigaţia, cercetătorii au examinat profilul genetic al neuronilor extraşi din puii de cobai, astfel experţii au descoperit că în această perioadă celulele devin specializate în anumite funcţii specifice.

În timpul experimentului, autorii studiului au descoperit că muşchiul erector al sfârcului se dezvoltă în timpul primelor trei zile ale vieţii cobaiului, precum şi muşchii care generează ,,pielea de găină”. După ce aceşti muşchi se formează, unii neuroni încep să se diferenţieze în tipuri mult mai specializate. De exemplu, la cinci zile de la naşterea cobaiului apare un tip de celulă nervoasă numită neuronul NA2, acesta îndeplinind funcţia de erecţie a sfârcurilor, în timp ce neuronii NA2-5 sunt conectaţi de funcţia de erecţie a muşchiului neted.

,,Am demonstrat că sistemul simpatic este alcătuit din mai multe tipuri de neuroni care reglează funcţii specifice ale corpului,” a explicat coautorul studiului Alessandro Furlan.

Sursa:  IFL Science 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier