Home » Știință » Premieră mondială! Gene modificate printr-o metodă revoluţionară, testate pe oameni

Premieră mondială! Gene modificate printr-o metodă revoluţionară, testate pe oameni

Premieră mondială! Gene modificate printr-o metodă revoluţionară, testate pe oameni
Publicat: 18.11.2016
Oamenii de ştiinţă chinezi au devenit primii din lume care au reuşit să injecteze în organismul uman celule care au fost modificate genetic cu ajutorul revoluţionarei tehnici CRISPR/Cas9.

Aceste celule au fost injectate pe data de 28 octombrie de către o echipă de la Universitatea Sichuan din Chengdu, injectare ce a făcut parte dintr-un proces de testare împotriva cancerului la plămâni, iar experţii sunt de părere că poate declanşa o cursă între SUA şi China în domeniul biomedical.

Această tehnică de modificare a genelor este gata să revoluţioneze modul în care sunt tratate bolile. Această metodă funcţionează ca o pereche de foarfece moleculare, genele noastre putând fi înlăturate sau pot fi adăugate altele noi. De când potenţialul acestui sistem a fost descoperit, în 2012, a fost testat doar pe animale, iar în luna ianuarie a acestui an, a avut succes în tratarea distrofiei musculare în cazul şoarecilor. Însă, acum este prima dată când aceste celule modificate au fost injectate în organismul uman.

Acest eveniment a avut loc la Spitalul Chinei de Vest, la care au participat pacienţi bolnavi de cancer de plămâni în stare avansată. Cercetătorii au extras celulele imune ale pacientului dintr-o probă de sânge şi apoi a fost utilizată metoda CRISPR pentru ca genele conţinute de acesta să nu mai funcţioneze. Genele care au stopat avansul proteinei PD-1, care, de obicei, încetineşte sistemul imunitar şi oferă ocazia cancerului de a se dezvolta rapid au fost recoltate, studiate în laborator şi, ulterior, injectate înapoi, în organism. Dacă acestea vor prolifera în organism, vor distruge celulele canceroase.

Este încă devreme pentru a se oferi o concluzie clară, dar îndrumătorul acesti studiu, cercetătorul Lu You, a afirmat că tratamentul funcţionează bine, iar pacientul este pregătit pentru a doua injecţie. Scopul echipei este acela de a trata 10 pacienţi, cărora urmează să li se administreze între 2 şi 4 injecţii.

Chinezii nu sunt singurii care au plănuit să folosească această metodă pentru tratarea cancerului. SUA au iniţiat un proiect similar împotriva diferitelor tipuri de cancer, care urmează să fie iniţiat la începutul anului 2017. Mai mult, China intenţionează să demareze încă 3 astfel de studii planificate pentru martie 2017. Experţii sunt de părere că, astfel, apare o cursă conflictuală între SUA şi China în domeniul biomedical.

Sursa: Science Alert

Citeşte şi:

E parte din tine, dar nu-ţi aparţine: 10.000 de gene umane sunt brevetate!

Cum transformi o celula a pielii intr-un neuron functional

Cercetatorii au descifrat radacinile genetice ale cancerului

Descoperire soc: Gena care blocheaza dezvoltarea virusului HIV

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure