Home » D:News » Cea mai căutată zonă de schi din masivul Postăvarul s-a redeschis după patru ani

Cea mai căutată zonă de schi din masivul Postăvarul s-a redeschis după patru ani

Cea mai căutată zonă de schi din masivul Postăvarul s-a redeschis după patru ani
Publicat: 12.01.2017
Primăria Braşov a anunţat că de miercuri schiorii vor avea la dispoziţie cea mai râvnită zonă de schi din masivul Postăvarul, ,,S-ul mare” de pe Pârtia Lupului, care a fost închisă în ultimii patru ani, în acest moment fiind deschise toate pârtiile de pe domeniul schiabil din Poiana Braşov.

,,S-ul mare” de pe Pârtia Lupului a necesitat o serie de amenajări speciale, astfel încât schiorii să beneficieze de condiţii ideale pentru acest sport. ,,S-ul mare” a mai fost deschis în sezonul 2012-2013 şi este recomandată doar schiorilor experimentaţi, se arată într-un comunicat al Primăriei Braşov, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Toate pârtiile de pe întreg domeniul schiabil sunt în condiţii foarte bune, stratul de zăpadă este între 100 şi 120 cm în partea superioară a domeniul schiabil şi între 80 şi 120 cm în partea inferioară, iar starea zăpezii este, de asemenea, una foarte bună.

Miercuri sunt funcţionale următoarele instalaţii pe cablu: telecabina Kanzel, telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia, telescaun Lupului, teleschi Bradul şi teleschi Stadion.

În acest moment ninge în Poiana Braşov şi sunt aproximativ -9°C. La ora 9.00 temperatura era de -16°C în masivul Postăvarul şi de -11°C în Poiana Braşov. Prognoza meteo prevede pentru următoarele ore ninsoare, iar la noapte temperatura va scădea până la -17°C, potrivit sursei citate.

Domeniul schiabil din Poiana Braşov a fost extins în urmă cu patru ani. Pârtiile au, în prezent, o lungime totală de 24 de kilometri şi se întind pe o suprafaţă de 85 de hectare. O urcare sau o coborâre cu telecabinele din Poiana Braşov costă 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii între şase şi 12 ani. Urcarea şi coborârea vor costa 35 de lei pentru adulţi şi 17 lei pentru copii. În ceea ce priveşte accesul pe puncte la telecabine, telegondolă, telescaune şi teleschiuri, cea mai ieftină cartelă, de 6 puncte, costă 30 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii, iar cea mai scumpă, cu 240 puncte costă 550 lei pentru adulţi şi 290 lei pentru copii. De asemenea, iubitorii sporturilor de iarnă pot opta şi pentru abonamente la transportul pe cablu, care diferă în funcţie de ore, preţul încadrându-se între 60 şi 100 de lei. Pe zile, un abonament de o zi cu urcări nelimitate costă 140 de lei (80 de lei pentru copii), iar pentru 10 zile din sezon, consecutive sau nu – 1.000 de lei (600 de lei pentru copii).

Cele mai aglomerate pârtii din Poiana Braşov sunt Bradul, Lupului, Drumul Roşu şi Sulinar. Schiorii începători pot folosi pârtia Bradul, care are o lungime de 430 de metri. Pârtiile cu dificultate medie sunt Drumul Roşu (4.725 metri) şi Sulinar (2.820 de metri), iar cele destinate schiorilor cu experienţă sunt pârtiile Lupului (2.605 metri), Subteleferic (2.200 de metri) şi Kanzel (297 metri).

Sursa: Mediafax

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O staţiune din România, între cele mai bune staţiuni de schi din Europa de Est – TripAdvisor. GALERIE FOTO

Un bikepark în masivul Postăvarul. Proiectul prin care Poiana Braşov ar putea deveni un paradis al cicliştilor (VIDEO)

Felina care le-a dat emoţii unor turişti pe pârtie. Ce a făcut când a ajuns printre schiori. VIDEO

Ischgl – paradisul schiorilor

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...