Home » D:News » De ce nu trebuie să le dăm bebeluşilor să bea apă

De ce nu trebuie să le dăm bebeluşilor să bea apă

De ce nu trebuie să le dăm bebeluşilor să bea apă
Publicat: 22.01.2018
Fie că eşti pe cale de a deveni părinte, fie că eşti proaspăt în această „meserie”, trebuie să ai toate informaţiile necesare în ceea ce priveşte creşterea copilului.

De la hrănirea bebeluşilor, la momentul propice al înţărcării lor, educaţia lor în ceea ce priveşte somnul sau opiniile experţilor, părinţii se află, de multe ori, în situaţia de a fi bombardaţi cu informaţii extrem de importante pentru rolul lor în viaţa copilului. 

Acum, experţii scot în evidenţă un nou risc cu care au de-a face aceştia, iar această îngrijorare aduce în prim-plan apa şi consumarea ei de către bebeluşi. 

Deşi apa pare a fi cea mai puţin dăunătoare băutură, cu sfaturile îndreptate în direcţia adulţilor, care sunt îndemnaţi să consume cât mai multă apă pentru sănătatea lor. 

Totuşi, consumată de bebeluşi, apa poate cauza intoxicaţii, care pot conduce la apariţia convulsiilor şi la intrarea în comă a micuţilor, dovedindu-se a fi chiar fatală, într-unele cazuri.

Aspectul general cunoscut în rândul părinţilor este acela că bebeluşii ar trebui hrăniţi doar cu laptele matern până la vârsta de şase luni, după care o gură de apă din când în când nu poate să-i facă rău. Totuşi, experţii arată că, până la vârsta de un an, copiii pot trăi fără apă. 

Acest lucru se întâmplă pentru că ei îşi iau toate fluidele necesare din laptele mamar sau formulele pentru bebeluşi. Chiar şi într-o zi toridă de vară, ei se pot hidrata prin intermediul acestor două alimente. 
 
Ca regulă, NU trebuie să-i dăm apă copilului până la vârsta de şase luni. 

Citeşte continuarea pe Gândul. 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă