Home » Descopera in Romania » Lacul fără fund din România. Aici îşi aruncau oamenii, bogăţiile de frica cotropitorilor

Lacul fără fund din România. Aici îşi aruncau oamenii, bogăţiile de frica cotropitorilor

Publicat: 25.03.2018
Undeva, în inima Munţilor Siriu, cerul se oglindeşte într-un lac legendar. De ochiul de apă ascuns privirilor curioşilor se leagă poveşti despre care oamenii locurilor spun că au un sâmbure de adevăr. Lacul Vulturilor, format la peste 1.400 de metri altitudine, se află într-o zonă puţin cunoscută de turişti, cu peisaje sălbatice.
„Turiştii vin aici să se bucure de liniştea locului şi de frumuseţea munţilor sălbatici. În imediata vecinătate a „Lacului Vulturilor” se află singura zonă unde pot fi întâlnite caprele negre, protejate de lege, acestea fiind pe cale de dispariţie. Din cauza diferenţelor notabile de temperatura din zonă, pe timp de iarnă, traseele turistice în această zonă sunt greu accesibile din cauza troienelor şi zăpezilor parcă nesfârşite”, a declarat pădurarul de la cantonul de lângă lac Nea Teodor Cârdei.
 
Cele două nume ale acestui lac provin din două legende. Denumirea de ”Lacul Vulturilor” îi revine datorită marelui scriitor Alexandru Valhuţă şi a însemnărilor sale făcute în opera sa, „România Pitorească”, informează Business Magazine. 
 
Alexandru Vlahuţă spune că acesta ar fi fost sălaşul de primăvară al vulturilor, ei având obiceiul să işi înveţe puii să zboare în această regiune: “vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”. Superba legendă a dat numele lacului, devenind, datorită lui Vlahuţă, cunoscut în toată ţara sub numele de ”Lacul Vulturilor”,scrie tarameanaturala.ro
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României

„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale

Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric

Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin

Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?

Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu

Ambasadorul francez la București: Pentru Rusia țaristă, trădarea României a echivalat pe termen scurt cu o sinucidere

China este prima țară din lume care trimite „embrioni artificiali umani” în spațiu. Care este scopul misiunii?

Cristi Hrubaru vine la „Podcast cu Prioritate” #101 by ProMotor. Discuții despre motociclete, mașini, rock și proiecte caritabile
Cristi Hrubaru vine la „Podcast cu Prioritate” #101 by ProMotor. Discuții despre motociclete, mașini, rock și proiecte ...
Urme de viață antică, descoperite sub craterul unui asteroid

Munții Apalași au suficiente rezerve de litiu pentru 500 de miliarde de telefoane, au descoperit cercetătorii

Nicolae Ceaușescu și vânătorile extravagante: 82 de mistreți împușcați într-o singură zi

Comportamentele toxice din familie pe care mulți oameni nu le recunosc

Leo Kanner, medicul care a descris pentru prima dată autismul și cum a ajuns lumea să înțeleagă această tulburare

În timp ce mulți se întreabă dacă geoingineria este bună sau rea, ceva similar se petrece chiar deasupra noastră

Un studiu amplu arată că ne-am înșelat în privința postului. Cum ne afectează creierul?

(P) Ce spune alegerea locuinței despre stilul de viață al noilor generații din București

(P) Strategii pentru păcănele online: cum joci mai inteligent