9 mai, ziua Independenţei de Stat a României

La începutul anului 1877, vasală Imperiul Otoman, România era silită să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor.

• Iubiri care au schimbat istoria. Relațiile controversate ale liderilor care au influențat imperii
• Atacuri dure între doi ambasadori acreditați la București: „Defectele sale îi copleșesc însă cu mult calitățile”

Astfel, izbucnirea Războiul ruso-turc în aprilie 1877, a reprezentat ocazia ideală pentru a profita de contextul internaţional în realizarea independenţei României.

În aprilie 1877, România a semnat convenţia cu Rusia prin care permitea armatei ruse să treacă pe teritoriul ei şi să ocupe linia Dunării până la gura Oltului. În temeiul aceleiaşi convenţii, armata română s-a angajat să fie concentrată în Oltenia de sud.

La 9 mai 1877, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare… Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.

A doua zi, la 10 mai, Camerele reunite au proclamat şi votat independenţa României, iar domnitorul Carol I a promulgat-o, fiind apoi publicată în Monitorul Oficial.

Totodată, Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul Armatei.

Pe front, în iunie, trupele ruse au trecut Dunărea şi au început operaţiile pe teritoriul Imperiului Otoman, dar s-au lovit de rezistenţa lui Osman Paşa, la Plevna, fiind nevoite să oprească înaintarea. Astfel, 38.000 de soldaţi români şi 108 tunuri, parte a Diviziilor 2 şi 4 infanterie şi a unei divizii de rezervă, au intrat în toiul războiului de peste Dunăre, potrivit Enciclopedia României.

La 30 august 1877, trupele române şi ruse vor porni un atac urmat de cucerirea redutei Griviţa 1 de către români. Două luni mai târziu, românii au cucerit şi cetatea Rahova. Plevna a reuşit să reziste până la 28 noiembrie, fiind încercuită de trupele ruso-române. Osman Paşa a încercat să străpungă încercuirea şi să se retragă, dar manevra sa a eşuat, astfel încât el şi armata sa s-au predat.

După căderea Plevnei, trupele române au trecut la asedierea Vidinului, iar cele ruse au pornit în grabă către Constantinopol. După ce au cucerit Plovdiv (Filipopol) şi Edirne (Adrianopol) şi au ajuns în apropierea capitalei la 18 ianuarie 1878, Turcia a fost nevoită să ceară un armistiţiu. În acest context, la 19 februarie 1878 s-a semnat tratatul de la San Stefano.

Tratatul recunoştea, printre altele, independenţa României, întărită la Congresul de la Berlin din vara anului 1878. România a fost recunoscută ca stat independent şi i s-a restabilit autoritatea asupra Dobrogei. Portului Constanţa i-a fost asigurat accesul direct la Marea Neagră. Rusia câştiga, însă, gurile Dunării şi relua în stăpânire judeţele din sudul Basarabiei, care fuseseră retrocedate României prin tratatul de pace de la Paris din 1856.