Home » Știință » Astronomii au descoperit cele mai tinere planete observate până acum în galaxia noastră

Astronomii au descoperit cele mai tinere planete observate până acum în galaxia noastră

Astronomii au descoperit cele mai tinere planete observate până acum în galaxia noastră
Publicat: 19.06.2018
Cele trei planete „nou-născute” reprezintă o descoperire care se află la „frontiera ştiinţei”. Cercetătorii au folosit o nouă tehnică revoluţionară pentru a găsi lumile nou-formate în jurul unei stele tinere aflată relativ aproape de noi.

Aşa cum este uşor de intuit, descoperirea poate arunca o nouă lumină asupra primelor etape de formare ale planetelor, scrie The Independent.

Până acum au fost descoperite mii de exoplanete, majoritatea cu ajutorul telescopului spaţial Kepler, care caută scăderile în lumina altor stele care sugerează traversarea planetelor prin faţa astrului; dar protoplanete de acest tip nu pot fi găsite cu această tehnică.

„Deşi au fost descoperite mii de exoplanete în ultimele decenii, detectarea protoplanetelor se află la frontiera ştiinţei”, a precizat Christophe Pinte de la Monash University din Australia şi conducătorul uneia dintre cele două lucrări publicate pe această temă.

Savanţii au găsit planetele prin observarea tulburărilor în discul umplut cu gaz din jurul stelei. Au căutat un anumit tip de lumină care este emis de mişcarea monoxidului de carbon care le permite să înţeleagă modul în care se comportă gazul din disc.

Dacă nu ar fi planete în disc, atunci gazul s-ar mişca într-o manieră simplă şi previzibilă, dar mişcările care ar ieşi din acest tipar ar părea să sugereze prezenţa unor corpuri mari.

„Ar fi nevoie de un obiect relativ masiv, precum o planetă, pentru a crea perturbări în mişcările relativ ordonate”, a adăugat Pinte. „Noua noastră tehnică aplică acest principiu pentru a ajuta la înţelegerea modului de formare al sistemelor planetare”.

Au observat trei astfel de perturbări, fiecare dintre ele fiind cauzată cel mai probabil de câte o planetă.

„Am observat mişcările la scară mică a gazului din discul protoplanetar al stelei. Noua abordare poate duce la descoperirea unora dintre cele mai tinere planete din galaxia noastră, mulţumită noilor date culese de telescopul radio ALMA”, a precizat Richard Teague, astronom la Universitatea din Michigan şi autorul principal a celei de a doua lucrări.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Au fost descoperite două sisteme solare ce conţin exoplanete asemănătoare cu Pământul

Vânătorul de exoplanete TESS a transmis către Pământ prima imagine – FOTO

Mai multe metale şi semne ale existenţei apei au fost găsite pe o exoplanetă unică

Au fost descoperite 95 de exoplanete noi în afara Sistemului Solar

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani