Home » Natură » Urşii se plimbă prin Azuga şi ziua. ”Nimeni nu ia măsuri”, zice chiar primarul localităţii

Urşii se plimbă prin Azuga şi ziua. ”Nimeni nu ia măsuri”, zice chiar primarul localităţii

Urşii se plimbă prin Azuga şi ziua. ”Nimeni nu ia măsuri”, zice chiar primarul localităţii
Publicat: 31.07.2018
Zeci de urşi sunt pe fondul cinegetic din Azuga, efectivul optim fiind de peste două ori mai mare. Animalele se plimbă pe străzile din staţiune, au creat pagube, iar zilele trecute un cioban a fost atacat de urs. Autorităţile spun că au atras atenţia asupra pericolului, însă nimeni nu ia măsuri.

Primarul staţiunii Azuga, Gheorghe Barbu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că urşii sunt din ce în ce mai prezenţi pe străzile din oraş, chiar şi ziua, iar la mai multe gospodării au creat şi pagube. În plus, zilele trecute un cioban a fost muşcat de un urs, suferind răni la picioare, potrivit Mediafax.

„Urşii circulă pe străzi şi ziua. Umblă prin oraş, la cimitir, prin curţi. Au ajuns să facă pagube. Vin la tomberoane, după mâncare. Un cioban a fost şi atacat, fiind muşcat. Ursul s-a apropiat de stână, iar bărbatul a încercat să-l alunge. De doi ani ne tot confruntăm cu astfel de probleme”, a declarat Barbu.

Primarul din Azuga spune că pe fondul respectiv cinegetic sunt aproximativ 70 de urşi, iar optimul ar fi de 25 de exemplare. Barbu susţine că a atras atenţia autorităţilor, însă nimeni nu a luat nicio măsură.

“Nu se ia nicio decizie. Sunt hârtii făcute către Garda Forestieră, Direcţia Silvică Prahova, la minister. Am făcut şi o petiţie, am strâns semnături. Ferească Dumnezeu. Pun preţ mai mult pe animale decât pe viaţa de om. Nu ne ascultă nimeni, nu se ia nicio decizie”, a spus Gheorghe Barbu.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?