Bismarck, nava de război a Germaniei naziste care a ţinut la respect întreaga flotă britanică, dar pentru puţin timp

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Dotată cu o gamă largă de arme şi cu blindaj extrem de gros, Bismarck nu a putut fi scufundată uşor.

Design-ul era, în unele moduri, mai apropiat de cel din Primul Război Mondial, bazându-se pe o navă de luptă de tip „cetate”, cu multe arme şi extrem de dificil de scufundat, scrie Military Factory.

• Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
• Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar

În alte feluri, construcţia navei a reprezentat un mare pas înainte pentru Germania, care începea să-şi reconstruiască armata (inclusiv flota), după restricţiile care au urmat înfrângerii Germaniei în Primul Război Mondial.

Astfel, KMS Bismarck (alături de geamăna sa KMS Tirpitz), un monstru de 50.000 de tone, s-a născut în urma ordinului de construcţie din 1935, fiind o armă mult dincolo de restricţiile Tratatului de la Versailles. A fost lansată la apă în 1939 şi integrată în mod oficial în flota germană în 1940, având la bord un personal de aproape 2.200 de oameni.

Avea 8 tunuri masive de calibrul de 381 mm, dispuse în 4 turele (două tunuri la o turelă). Două dintre ele erau plasate la prova, iar două la pupa. Mai avea 12 arme secundare de calibrul 150 mm, poziţionate în zona mediană a navei, 3 turele de câte două tunuri pe fiecare parte. Avea de asemenea tunuri de calibru mai mic (105 şi 37 mm) şi antiaeriene de 20 mm. De asemenea, avea 4 avioane de recunoaştere de tip Ar 196.

În ceea ce priveşte supravieţuirea, grosimea blindajului era cheia navei Bismarck. Pentru un asemenea blindaj, era nevoie de turbine de aburi extrem de performante, dezvoltând o forţă impresionantă de 138.000 – 150.000 de cai putere, putând atinge 31 de noduri.

Primul şi ultimul voiaj

Bismarck a fost lansată în Atlantic după 8 luni de antrenamente şi instrucţie în Marea Baltică. Pe 23 mai 1941, navele britanice au încercat să intercepteze puternicul cuirasat german care era alături de crucişătorul greu KMS Prinz Eugen, îndreptându-se spre Bergen. Două nave ale Forţelor Navale Regale, HMS Prince of Wales şi HMS Hood, au deschis focul primele, dar navele germane au fost mai eficiente. Ca rezultat, Hood a fost incendiată şi scufundată de Prinz Eugen, iar Prince of Wales a fost lovită direct de tunurile lui Bismarck.

Lansată în 1918, Hood era cel mai mare crucişător britanic şi probabil cea mai celebră navă încă în serviciu a Forţei Navale Britanice, conform History.

Căpitanul navei Bismarck, Ernst Lindermann, şi comandantul flotei germane, amiralul Gunther Lutjens, au decis să nu urmărească nava avariată Prince of Wales, întrucât, în urma schimbului de focuri, se confruntau cu propriile probleme. Cuirasatul german lua apă şi avea scurgere de ulei. Astfel, nava trebuia retrasă la un port din Franţa aflată sub ocupaţie germană.

Dorind răzbunare, amiralul britanic John Trovey a chemat toate navele disponibile pentru a vâna nava de război germană, înainte ca aceasta să ajungă în port.

Pe 26 mai, timpul a devenit critic, Bismarck mai având doar 12 ore până la zona protejată de Luftwaffe. Britanicii au ordonat un atac de pe portavionul HMS Ark Royal, care călătorea spre nord în apele furtunoase de-a lungul Peninsulei Iberice. Totuşi, bombardierele mici echipate cu torpile, Fairey Swordfish, au reuşit să decoleze de pe portavion. Printre nori şi intemperii, biplanele s-au apropiat de ţintă şi şi-au lansat torpile, realizând însă prea târziu că au tras într-unul de-al lor, anume HMS Sheffield. Din fericire pentru britanici, torpilele nu au explodat, evitând un accident mortal.

Bombardierele s-au întors pe Ark Royal şi s-au reînarmat pentru un al doilea atac în mijlocul furtunii, de data aceasta împortiva ţintei corecte. Biplanele au intrat în picaj, în mijlocul vremii vitrege şi a focului inamic. Piloţii curajoşi au ajuns la o altitudine foarte joasă, astfel încât să se afle în afara razei de foc a germanilor. Torpilele lansate de pe avioanele învechite au reuşit să lovească monstrul de ultimă generaţie al Germaniei în cel mai slab punct – în pupă, avariindu-i cele două cârme. Exploziile au făcut o gaură enormă în Bismarck, distrugându-i şi sistemul de propulsie. Capabil să meargă doar într-un cerc mare, cuirasatul neajutorat a petrecut noaptea înconjurat doar de ocean şi de inamic.

Dorind să evite vreo confuzie, Tovey a aşteptat până dimineaţă pentru a continua atacul. La începutul zilei de 27 mai, trei nave de război britanice, HMS Rodney, HMS King George V şi HSM Dorsetshire au deschis focul. Timp de 90 de minute, baraje de obuze au fost lansate de britanici, navele apropiindu-se la mai puţin de 3.000 de metri. Tovey a ordonat să fie lansate torpile de pe crucişătorul britanic HMS Dorsetshire. Armele şi-au atins ţina, iar în jurul orei 10:40 AM, Bismarck a trecut sub valuri. Sute de germani au ajuns în apele tulburi, iar navele britanice au reuşit să salveze 110 de marinari, până când o avertizare a apropierii submarinelor germane i-a făcut să plece.

La mai puţin de 10 zile de la începutul primului voiaj, „invincibila Bismarck” se afla pe fundul mâlos al Oceanului Atlantic.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce a pierdut Germania Bătălia de la Stalingrad – VIDEO

TOP arme care au facut istorie în Al Doilea Razboi Mondial

Submarinul nazist ce l-ar fi transportat pe Hitler în America de Sud după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperit în apropiere de Danemarca

Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina – FOTO