Cum a preluat puterea Winston Churchill, omul genial care a criticat politica pacifistă şi eroul care a salvat Marea Britanie de ocupaţia nazistă

Winston Churchill era deja un politician cu experienţă şi una dintre cele mai reprezentative figuri din politica britanică a primei jumătăţi a secolului XX. Născut într-o familie de aristocraţi în 1874, a servit în armată înainte de a fi ales membru în Parlament pentru prima dată în 1900, scrie War History Online.

În timpul carierei politice, s-a schimbat de la Partidul Conservator la cel Liberal, apoi din nou la Conservator, având poziţii în cabinet ca membru al ambelor partide.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

În anii ’30, Churchill a atras atenţia cu privire la ameninţarea nazistă şi a cerut înarmarea ţării, în contradicţie cu poziţia pacifistă a guvernului. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, a avut poziţia de Prim Lord al Amiralităţii, poziţie pe care a ocupat-o şi în Primul Război Mondial.

Izbucnirea războiului l-a absolvit pe Winston Churchill de „vina” de a avea dreptate, în timp ce pe Chamberlain l-a costat poziţia de prim-ministru. Politica pacifistă a autorităţilor britanice a permis Germaniei să anexeze teritorii şi să invadeze ţări vecine fără ca Marea Britanie să poată răspunde la ameninţarea militară.

Pe 7 mai 1940, după campania dezastruoasă din Norvegia, opoziţia din Parlament a cerut demisia lui Chamberlain, care poate fi rezumată în cuvintele lui Leo Amery care i-a spus ”in the name of God, go!” (în numele lui Dumnezeu, pleacă!).

Era nevoie de un guvern naţional

Mai rău pentru acesta, nu doar opoziţia formată din Partidul Liberal şi Partidul Laburist era pentru plecarea lui, ci şi mulţi colegi de ai săi din Partidul Conservator.

Ar fi fost natural ca Winston Churchill să se alieze cu opoziţia, având în vedere viziunea sa de dinainte de război. A simţit că el are dreptul de a critica performanţa lui Chamberlain, dar opoziţia nu are acest drept. Ca Prim Lord al Amiralităţii, Churchill făcea parte din guvernare. Astfel, Churchill a atacat opoziţia, criticând în acelaşi timp politica actualului prim-ministru. Cum poate fi uşor de înţeles, discursul nu i-a adus multă simpatie din partea celorlalţi politicieni.

Winston Churchill avea 66 de ani când a devenit prim-ministru al Marii Britanii / Foto arhivă

Totuşi, era clar că Chamberlain a pierdut lupta politică, nefiind capabil să formeze un nou guvern naţional care să fie unit împotriva ameninţării germane.

Pe 10 mai, situaţia s-a înrăutăţit, pentru că Germania a lansat un atac spre vest, invadând Belgia şi Olanda, făcându-şi drum către Franţa.

Chamberlain i-a chemat pe Churchill şi pe Halifax, cei mai apţi politicieni pentru a-l înlocui. Halifax nu a dorit poziţia întrucât făcea parte din clasa lorzilor, precizând că este nevoie de o persoană obişnuită, aceea fiind Churchill.

Fiind noul preşedinte al Partidului Conservator, a fost invitat să formeze un nou guvern. Prima mişcare a sa a fost să se întâlnească cu liderii celor două mari partide din opoziţie. Aceştia au fost de acord să formeze o coaliţie, cu membri din toate cele trei partide având posturi în noul guvern naţional. Parlamentul a stat unit în spatele lui Winston Churchill, omul care avea să salveze Marea Britanie de la cucerire şi care avea să devină unul dintre cei mai mari lideri de război din întreaga istorie.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Winston Churchill, buldogul englez care suferea de psihoză maniaco-depresivă

Femeia care l-a ajutat pe Winston Churchill să domine două Războaie Mondiale: ”Să nu te întorci prea repede de pe front”

Winston Churchill considera că existenţa extratereştrilor este posibilă. Documentul scris de el care a stat ascuns aproape 80 de ani

Ziua în care premierul Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică – VIDEO