”Orgie” magnetică, furtuni infernale sau planete ”prăjite” de stelele lor. Mediile cosmice extreme care împing la limită legile fizicii

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O galaxie care nu se opreşte din făcut stele

COSMOS-AzTEC-1 este o galaxie monstru la marginea Universului, aflată la 12,4 miliarde de ani lumină. Aceasta uimeşte astronomii din rata de generare a stelelor, de 1.000 de ori mai mare decât cea a Căii Lactee.

Motivul acestei rate de formări este instabilitatea sa, care la rândul ei este formată de gravitaţia excesiv de ridicată, scrie Listverse.

Mai multe detalii despre această galaxie găsiţi aici.

Un asteroid albastru gigantic

Asteroidul 3200 Phaethon s-a dovedit chiar şi mai ciudat decât posibilitatea de înţelegere a astronomilor. Phaethon este un hibrid asteroid-cometă cu o orbită excentrică, începând din apropierea Soarelui până dincolo de Marte.

Albastrul se datorează faptului că este coaptă de Soare la temperaturi de 815 de grade Celsius. Coacerea obiectului cu diametru de 5 kilometri îl transformă într-o mică lume topită. Mai mult, este posibil ca Phaethon să fi dus la naşterea ploii cu meteoriţi Geminide.

Detalii despre asteroidul albastru găsiţi la acest link.

Mixerul chimic al Europei, satelitul lui Jupiter

Europa este cea mai bună ţintă pentru căutarea vieţii extraterestre pentru că sub crusta îngheţată, se află un ocean adânc  de 100 de kilometri ce acoperă întreaga suprafaţă a satelitului. Recent, astronomii au găsit dovezi că oceanul are un schimb de compuşi chimici cu suprafaţa, dar şi cu Io, luna-soră a Europei.

Spectrometria a indicat prezenţa neaşteptată pe suprafaţa Europei a epsomitului, o sare de sulfat de magneziu. Se formează prin adăugarea sulfului, iradiat de cel mai vulcanic corp din Sistemul Solar, Io. Acesta se amestecă cu sărurile de magneziu care ies din oceanul europei, ceea ce face ca supa satelitului să fie mai bogată şi mai similară cu cea a Pământului decât s-a crezut anterior.

Despre Europa şi şansele satelitului de a putea susţine viaţa, găsiţi aici.

Nori de apă pe o stea eşuată

Piticele cenuşii sunt stele eşuate care pot fi extrem de reci, precum WISE 0855. Localizat la doar 7,2 de ani lumină, are o temperatură de -23 de grade Celsius şi este de 5 ori mai masivă decât Jupiter.

Deşi arată ca gigantul gazos, analizele spectrale au scos la iveală o lume umedă dominată de vapori şi nori de apă.

„Orgia” magnetică din jurul lui Ganymede

În anumite condiţii, particulele încărcate pot „dansa” sau se pot mişca în unde ritmice. Acest lucru se întâmplă în jurul lui Ganymede atunci când particulele sunt atinse de magnetosfera lui Jupiter, care este de 20.000 de ori mai puternică de cea a Terrei. Este amplificată de propriul câmp magnetic al lui Ganymede, creând o regiune intensă de unde de plasmă de frecvenţă redusă.

Undele de plasmă creează fenomene precum aurorele, electroni „ucigaşi” şi sunete şuierătoare (atunci când sunt convertite în unde acustice). Datorită orgiei magnetice, „fluieratul” electromagnetic al lui Ganymede este de un milion de ori mai puternic decât orice în vecinătatea solară, chiar şi decât ce creează Jupiter.

Despre „orgiile” magnetice dintre Ganymede şi Jupiter (dar şi dintre alţi sateliţi jovieni), mai puteţi găsi şi la acest link.

Planetele din apropierea piticelor roşii sunt „prăjite”

Trei sferturi din stelele galaxiei noastre sunt pitice roşii, precum cel mai apropiat vecin, Proxima Centauri. Au doar 7,5-50% din masa Soarelui, dar pot emite flăcări mult mai intense decât Soarele nostru.

Cele mai puternice furtuni provin de la cele mai tinere pitice roşii. Cele observate de Hubble cu vârste de doar 40 de milioane de ani pot emite flăcări de 100 – 1.000 de ori mai mari decât cele mai bătrâne.

Descoperirile în acest context sunt descrise aici.

Furtunile geometrice infernale ale lui jupiter

Nava spaţială Juno a adunat o bogăţie de date cu privire la Jupiter, inclusiv imagini uimitoare cu furtunile necunoscute de la polii gigantului gazos. 

La polul nord, există un ciclon de dimensiunea Terrei înconjurat de 8 furtuni mai mici cu diametre de 4.000 – 4.7000 de kilometri, care se rotesc cu 354 km/h. Juno a găsit un ciclon de dimensiuni similare la polul sud, înconjurat de 5 furtuni enorme.

În mod misterios, aceste furtuni nu se unesc şi nu migrează, aşa cum s-ar fi aşteptat de la nişte mase de gaze instabile.

Mai multe detalii despre furtunile joviene la acest link.

Pe o pitică cenuşie plouă cu metale şi cu nisip

Pitica cenuşie 2MASS J21392676+0220226, aflată la 47 de ani lumină, este un corp unic. În doar mai puţin de 8 ore de observaţii, astronomii au văzut că luminozitatea a variat cu 30%, ceea ce este fără precedent pentru o pitică cenuşie.

O explicaţie interesantă a fost că este o furtună puternică, „o versiune mai mare” a Marii Pete Roşii de pe Jupiter, care are dimensiunea a trei planete Pământ. De asemenea, cea de pe pitica cenuşie este mai letală. Norii turbulenţi conţin rocă şi metal care se condensează şi se precipită pe steaua eşuată.

Lumile de apă opărită

Noile studii arată că planetele „apoase” sunt extrem de comune. Studiind 4.000 de exoplanete cunoscute, modelele arată că cele cu 1,5 din raza Pământului sunt stâncoase iar cele cu 2,5 din raza planetei noastre sunt acoperite cu apă.

Cantitatea mare de apă face ca deasupra oceanului lichid să existe un strat de vapori de apă. Dacă o luăm invers, din exterior spre interior şi coborâm într-o astfel de planetă, după stratul de apă gazoasă dăm de oceanul lichid cu presiuni şi temperaturi enorme de peste 500 de grade Celsius. De menţionat că la temperaturi enorme, temperatura de fierbere al apei creşte proporţional.

În total, 35% dintre exoplanetele cunoscute mai mari decât Pământul trebuie să fie abundente în apă. Multe dintre ele ar trebui să aibă masa de apă jumătate din masa totală, spre deosebire de Terra, unde apa alcătuieşte doar 0,02% din masa totală.

O stea nou-născută înconjurată de „pietrele de temelie” ale vieţii

În 2015, astronomii au găsit primele dovezi ale „pietrelor de temelie” ale vieţii în jurul unei stele numite MWC 480, aflată la 455 de ani lumină depărtare. Steaua este înconjurată de un inel protoplanetar de praf şi gaz.

Este mai mare decât Soarele, cu o strălucire de 10 ori mai puternică, având de două ori masa lui. Mediul este bogat în materii organice precum cianura de metil. Cu astfel de molecule complexe în norii interstelari, se dovedeşte că substanţele pot supravieţui formării unui sistem planetar şi pot înconjura şi alte stele.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Astronomii au detectat una dintre cele mai vechi stele din univers. Se află în galaxia noastră

Există o forţă misterioasă în Univers: astronomii au realizat cea mai precisă măsurătoare a ratei expansiunii acestuia, iar rezultatele pot duce la rescrierea teoriilor astrofizicii

Astronomii au observat o coliziune gigantică în spaţiu care poate schimba înţelegerea noastră despre Univers

Universul nu ar trebui să existe, conform celei mai precise măsurători a antimateriei efectuate recent