Home » Știință » Acesta ar putea fi geamănul de mult pierdut al Soarelui din galaxia noastră

Acesta ar putea fi geamănul de mult pierdut al Soarelui din galaxia noastră

Publicat: 24.11.2018
Ipoteza conform căreia Soarele ar fi avut un geamăn a apărut în urmă cu mulţi ani. În prezent, astronomii cred că ar detectat locaţia în care s-ar afla acesta.

Localizată la 184 de ani lumină de Pământ, steaua se numeşte HD 186302, iar specialiştii cred că acesta este geamănul de mult pierdut al Soarelui. Conform Science Alert, majoritatea stelelor se formează în grupuri. Acestea pot ajunge la numărul sutelor în cadrul acestor creşe stelare ce sunt nori uriaşi de praf şi gaze.

Specialiştii consideră că şi Soarele a apărut în acelaşi mod în urmă cu 4,57 miliarde de ani. În cele din urmă stelele se dispersează în galaxie, în cadrul acestui proces majoritatea au cel puţin câte un companion. Se estimează că aproximativ 85% dintre stele se află în perechi binare, triple, sau cvaduple, iar peste 50% dintre stelele asemănătoare Soarelui se află în perechi binare.

Steaua HD186302 localizată în centrul imaginii/ Credit-CDS Portal/Simbad

Soarele este o stea singuratică, lucru considerat neobişnuit de specialişti, însă există dovezi ce sugerează că ar fi avut un geamăn. Până în prezent, specialiştii au descoperit câţiva candidaţi ce ar putea fi geamănul Soarelui. Recent, însă, specialiştii din cadrul Instituto de Astrofísica e Ciências do Espaço (IA) din Portugalia au utilizat telescopul Gaia pentru a vâna steaua din sistemul binar al Soarelui.

Ei susţin că steaua HD186302 poate fi geamănul stelar al Soarelui. Aceasta deţine trăsături asemănătoare cu cele ale stelei noastre. Temperaturile de la suprafaţă sunt relativ asemănătoare, de asemenea şi abundenţa chimicalelor este similară, iar ca vârstă are o vechime de 4,5 miliarde de ani.

Descoperirea ne poate ajuta la aflarea unor noi informaţii despre modul în care a fost creată galaxia noastră, dar şi privind aspectele stelei noastre ce au favorizat apariţia vieţii pe Pământ.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire uimitoare a savanţilor: soarele nostru a avut un ”frate geamăn malefic” vinovat pentru dispariţia DINOZAURILOR. Totodată, toate stelele se formează în perechi

Cum va muri Soarele? Un nou studiu rezolvă una dintre cele mai mari enigme ale cosmologiei

Soarele are o „soră” geamănă, aflată la o distanţă de 2.500 de ani-lumină de Terra (VIDEO)

Mare descoperire în ceea ce priveşte Soarele: s-a elucidat originea spiculilor, un fenomen care i-a contrariat pe cercetători. ”Răspunde la multe întrebări” – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?