Home » D:News » Soarele are o „soră” geamănă, aflată la o distanţă de 2.500 de ani-lumină de Terra (VIDEO)

Soarele are o „soră” geamănă, aflată la o distanţă de 2.500 de ani-lumină de Terra (VIDEO)

Publicat: 18.01.2014
O stea considerată "sora geamănă" a Soarelui, aflată la o distanţă de 2.500 de ani-lumină de Terra, a fost descoperită de curând de oamenii de ştiinţă, informează dailymail.co.uk.

Deşi astronomii au descoperit peste 1.000 de exoplanete în ultimii ani, descoperirea recentă a trei planete extrem de fierbinţi într-un roi stelar aflat la 2.500 de ani-lumină depărtare de Terra, i-a entuziasmat pe cercetători.

Una dintre cele trei exoplanete orbitează în jurul unei stele care este aproape identică cu Soarele nostru în ceea ce priveşte aproape toate caracteristicile sale.

Astronomii au folosit sistemul de telescoape HARPS din Chile, administrat de European Southern Observatory (ESO), alături de alte telescoape din lumea întreagă, pentru a descoperi cele trei planete care orbitează în jurul unor stele din roiul Messier 67 din constelaţia Racului.

Aceasta este prima stea „geamănă” a Soarelui descoperită într-un roi stelar şi care are în jurul ei o planetă.

Astronomii ştiau deja că cele mai multe stele se formează din norii gazoşi uriaşi din acele roiuri stelare. Însă până acum ei nu descoperiseră prea multe planete care orbitează în jurul stelelor aflate în roiuri stelare.

Exoplaneta descoperită recent are aproximativ o treime din masa lui Jupiter şi efectuează o rotaţie completă în jurul stelei sale în 6,9 zile. La suprafaţa ei se înregistrează temperaturi mai mari decât cele dintr-un furnal.

Explaneta, alături de alte două, orbitează în jurul unor stele din roiul stelar M67, despre care oamenii de ştiinţă spun că s-a format în urmă cu 1 miliard de ani – aproximativ aceeaşi vârstă cu cea a Soarelui şi a Terrei.

Doar câteva planete au fost descoperite orbitând în jurul unor stele similare Soarelui – precum HD 187123 şi HD 86226 -, însă niciuna nu se află într-un nor stelar.

Studiul arată că stele care seamănă cu Soarele pot să dea naştere unor planete şi acestea pot să apară chiar şi într-un nor stelar, un spaţiu considerat destul de aglomerat.

Studiul, realizat pe o perioadă de şase ani, a fost coordonat de Anna Brucalassi de la Institutul Max Planck de fizică extraterestră din localitatea germană Garching.

Surse: Mediafax, Daily Mail, ESO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?
Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul
Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?
Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?
De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?
De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?
Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani
Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale
Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric
Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric
Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin
Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin