Home » Știință » Descoperire de proporţii! Cel mai vechi tip de moleculă din Univers, detectat în spaţiu

Descoperire de proporţii! Cel mai vechi tip de moleculă din Univers, detectat în spaţiu

Descoperire de proporţii! Cel mai vechi tip de moleculă din Univers, detectat în spaţiu
Publicat: 19.04.2019
Hidrura de heliu, despre care se crede că este primul compus chimic stabil care a apărut după Big Bang, a fost detectată în spaţiu, potrivit unui studiu citat de The Guardian.

Specialiştii cred că hidrura de heliu – care apare atunci când un atom de heliu îşi împarte electronii cu un nucleu de hidrogen – a jucat un rol crucial la începuturile Universului, potrivit studiului publicat în revista Nature, citat de Mediafax.

Nu numai că aceasta ar fi prima legătură moleculară şi primul compus chimic care a apărut după ce Universul a început să se răcească, la aproximativ 380.000 de ani după Big Bang, dar a şi deschis calea pentru formarea moleculelor de hidrogen. Moleculele care au apărut în acea perioadă au dus ulterior la formarea stelelor şi galaxiilor.

Deşi hidrura de heliu a fost produsă în laborator în urmă cu aproape un secol, specialiştii nu au putut să o detecteze în spaţiu. Cercetătorii, conduşi de Rolf Güsten (Institutul Max-Planck pentru Radio Astronomie, Germania), au crezut că este prezentă în norii de gaz în care se formează stelele, precum şi în cel expulzat când acestea mor.

Autorii studiului spun că, deşi importanţa hidrurii de heliu nu mai este atât de mare pe Terra în prezent, molecula le poate oferi informaţii despre începuturile Universului, despre care nu se cunosc foarte multe lucruri.

Cercetătorii spun că au detectat molecula într-o mică, dar strălucitoare nebuloasă planetară, NGC 7027, situată în constelaţia Cygnus, aflată la o distanţă de 3.000 de ani lumină de Terra. Deşi aici s-a format printr-un proces diferit, autorii studiului spun că prezenţa ei vine în sprijinul teoriilor despre începuturile chimiei Universului.

Datele au fost colectate cu ajutorul unui instrument de pe un vehicul spaţial folosit în misiunea Sofia, o colaborare între NASA şi Centrul Aerospaţial German.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia operațională, își continuă demersurile de  implementare a unei strategii integrate de dezvoltare
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia ...
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de spălat vase
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de ...
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
(P) Unde ai parte de educație și distracție într-un singur loc?
(P) Unde ai parte de educație și distracție într-un singur loc?
(P) Mii de produse gândite pentru tine, mii de alegeri
(P) Mii de produse gândite pentru tine, mii de alegeri
Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare
Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un monument preistoric unic a fost descoperit de arheologii din Franța
Un monument preistoric unic a fost descoperit de arheologii din Franța
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?
România exportă mai mult decât importă, arată un raport
România exportă mai mult decât importă, arată un raport
Privighetoarea care a uimit lumea întreagă. S-a născut dintr-o mamă alcoolică, a cucerit Mapamondul şi a murit din cauza viciilor
Privighetoarea care a uimit lumea întreagă. S-a născut dintr-o mamă alcoolică, a cucerit Mapamondul şi a murit din ...
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA