Home » Istorie » Patru sicrie ale unei familii nobile din Transilvania, descoperite într-o criptă

Patru sicrie ale unei familii nobile din Transilvania, descoperite într-o criptă

Patru sicrie ale unei familii nobile din Transilvania, descoperite într-o criptă
Publicat: 02.10.2019
Arheologii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) au descoperit în timpul lucrărilor de reabilitare a Bisericii Reformate din Huedin o criptă intactă cu 4 sicrie din secolul al XVII-lea, aparţinând unei familii nobile. Într-unul dintre sicrie a fost înmormântată o fetiţă, potrivit Mediafax.

 

Coordonatorul echipei de arheologi din cadrul MNIT, Csok Zsolt, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că unul dintre sicrie a fost deschis, acesta aparţinând unei fetiţe de 3-4 ani, care a fost pusă pe un pat de flori, din care s-a identificat o crenguţă de rozmarin.

„Este o descoperire arheologică de senzaţie în cadrul lucrărilor de reabilitare, cu fonduri europene, a Bisericii Reformate din Huedin. În cadrul acestor proiecte, am efectuat cercetări arheologice prevetive, iar în acest caz, în interiorul bisericii, în zona absidei, am descoperit o criptă prăbuşită, iar sub ea, o altă criptă, care era intactă. Astfel de cripte au mai fost descoperite în Transilvania în urmă cu 120 de ani. În noua criptă sunt patru sicrie, două de adulţi şi două de copii. Am desfăcut un sicriu din lemn, ornamentat cu ţinte de argint, care aparţine unei fetiţe de 3-4 ani, iar pe o parte a sicriului era trecut numele acesteia, Banfi K., care aparţine unei familii nobile”, a spus Csok.

Potrivit arheologului, aranjamentul funerar din sicriu includea panglici de mătase, fetiţa fiind pusă în sicriu pe un pat de flori, din care s-a identificat o crenguţă de rozmarin.

De asemenea, fetiţa a avea pe cap o bonetă cu fire de argint iar hăinuţa era cu dantele şi mătase, conservate extrem de bine.

„Sicriele sunt, cel mai probabil, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea”, a mai spus Csok.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă nu se ştie cine era această fetiţă, dar se lucrează la identificarea ei.

„Descoperirea este importantă mai ales datorită faptului că o astfel de cercetare multidisciplinară, care include conservatori, restauratori, chimişti, biologi, nu a fost făcută încă în România şi constituie un precedent de metodologie de cercetare a criptelor intacte”, a precizat arheologul MNIT.

În cursul zilelor următoare se vor deschide şi celelalte sicrie din cripta din Huedin.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Când ar putea ajunge sonda New Horizons la marginea Sistemului Solar?
Când ar putea ajunge sonda New Horizons la marginea Sistemului Solar?
Bondarii sunt expuși la mult mai multe metale toxice decât albinele
Bondarii sunt expuși la mult mai multe metale toxice decât albinele
Mormintele celebre care nu au fost găsite niciodată: unde se termină istoria și începe speculația arheologică
Mormintele celebre care nu au fost găsite niciodată: unde se termină istoria și începe speculația arheologică
Călătorie în timp: cele mai vechi gări ale lumii și poveștile care au schimbat istoria călătoriilor
Călătorie în timp: cele mai vechi gări ale lumii și poveștile care au schimbat istoria călătoriilor
Mit sau adevăr: bărbații cu barbă sunt mai murdari decât cei bărbieriți?
Mit sau adevăr: bărbații cu barbă sunt mai murdari decât cei bărbieriți?
Toxinele unor organisme marine din Antarctica ar putea ajuta la tratarea melanomului
Toxinele unor organisme marine din Antarctica ar putea ajuta la tratarea melanomului
(P) Cum a ajuns o substanță pentru tensiune să stimuleze creșterea părului
(P) Cum a ajuns o substanță pentru tensiune să stimuleze creșterea părului
(P) Descoperă România și Moldova: Conexiuni Esențiale de la Microbuz Iași Chișinău la Fany Satu Mare Cluj și Microbuz Roman Iași
(P) Descoperă România și Moldova: Conexiuni Esențiale de la Microbuz Iași Chișinău la Fany Satu Mare Cluj și Microbuz ...
Cum îți poți proteja articulațiile și evita operațiile. Recomandările specialiștilor
Cum îți poți proteja articulațiile și evita operațiile. Recomandările specialiștilor
Test de cultură generală. Din ce este făcut ADN-ul?
Test de cultură generală. Din ce este făcut ADN-ul?
O semnătură chimică necunoscută a fost detectată pe Pluto și pe Titan
O semnătură chimică necunoscută a fost detectată pe Pluto și pe Titan
Parlamentul European a aprobat un pachet de măsuri în sprijinul fermierilor
Parlamentul European a aprobat un pachet de măsuri în sprijinul fermierilor
De ce tot mai multe femei s-ar putea confrunta cu infertilitatea în următorii ani?
De ce tot mai multe femei s-ar putea confrunta cu infertilitatea în următorii ani?
Unde mănânci cea mai bună pizza din Europa, în afara Italiei?
Unde mănânci cea mai bună pizza din Europa, în afara Italiei?
Ai învăţat despre munca sa în domeniul ştiinţei la şcoală. Îţi mai aminteşti de constanta lui Avogadro?
Ai învăţat despre munca sa în domeniul ştiinţei la şcoală. Îţi mai aminteşti de constanta lui Avogadro?
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?
Un startup care vrea să construiască prima centrală de fuziune nucleară din Europa a primit finanțare de la Google
Un startup care vrea să construiască prima centrală de fuziune nucleară din Europa a primit finanțare de la Google
Guvernul taiwanez reintroduce „educația anticomunistă” în școlile militare din cauza tensiunilor cu China
Guvernul taiwanez reintroduce „educația anticomunistă” în școlile militare din cauza tensiunilor cu China