Home » Știință » O rată de eşec de doar 15% asigură o învăţare optimă

O rată de eşec de doar 15% asigură o învăţare optimă

O rată de eşec de doar 15% asigură o învăţare optimă
Publicat: 14.11.2019
Cercetătorii de la Universitatea Arizona au stabilit că o rată de eşec de 15% este punctul de echilibru care asigură succesul eforturilor de învăţare.

Eşecurile, indiferent de natura sau proporţiile lor, tind să reprezinte un aspect important al existenţei umane, iar pentru cei mai optimişti dintre noi acestea reprezintă o modalitate de învăţare alternativă. Plecând de la o astfel de filozofie, cercetătorii de la Universitatea Arizona au calculat că rata de eşec optimă pentru învăţare: 15%, notează Medicalxpress.

„Aceste idei care existau în domeniul educaţiei, că există această >, în care poţi să-ţi maximizezi capacitatea de învăţare, noi am reuşit să le exprimăm în limbaj matematic”, explică Robert Wilson, asistent universitar al catedrei de Psihologie şi Ştiinţe Cognitive.

În cadrul unei colaborări dintre cadre didactice ale Universităţii Arizona, ale Universităţii California şi ale Universităţii Princenton, rata de eşec de 15% sau de succes de 85%, în funcţie de predispoziţia filozofică, machine learning, capacitatea algoritmilor de a învăţa independent, a fost obţinută ca urmare a îndeplinirii unor sarcini simple care implicau clasificare diferitelor numere, în funcţie de modul în care au fost scrise, mărime sau conform parităţii/imparităţii.

Observând modul în care computerele îndeplineau aceste sarcini, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că acestea învăţau cel mai repede atunci când rata de acurateţe era de 85%. „Dacă aveţi o rată de eroare de 15% sau o acurateţe de 85%, maximizaţi întotdeauna rata de învăţare în aceste sarcini cu două alegeri”, explică dr. Wilson.

Oamenii de ştiinţă au analizat studii anterioare şi au ajuns la concluzia că rezultatele oferite de către algoritmi se repetă şi în cazul animalelor. În ceea ce priveşte oamenii, această regulă s-ar putea aplica în ceea ce priveşte învăţarea perceptivă. Acest tip de învăţare are loc de-a lungul timpului, prin experienţă directă şi exemple. Wilson dă ca exemplu radiologii care învaţă să diferenţieze tumorile de ţesuturile sănătoase. „Aceştia devin mai buni în ceea ce priveşte identificare tumorilor în timp şi au nevoie de experienţă şi exemple pentru a fi mai eficienţi”. 

„Îmi imaginez dând exemple uşoare, dând exemple dificile şi dând exemple intermediare. Dacă dau exemple cu adevărat uşoare, obţii o rată de succes de 100% tot timpul şi nu îţi mai rămâne nimic de învăţat. Dacă dau exemple cu adevărat grele, vei fi corect 50% din dăţi şi tot nu înveţi nimic nou, în timp ce, dacă îţi ofer ceva între ele, poţi ajunge în acea zonă în care afli cele mai multe informaţii din fiecare exemplu particular”, mai adaugă Wilson.

Studiul a fost publicat în jurnalul Nature Communications.

Citeşte şi:

Copiii au capacitatea de a învăţa singuri! Cum îi putem ajuta să îşi îmbunătăţească acest atu?

Poţi învăţa în timp ce dormi?

Înveţi pentru examene? Specialiştii îţi recomandă cele mai bune metode

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat