Home » Cultură » Cele mai inspirate 100 de romane

Cele mai inspirate 100 de romane

Cele mai inspirate 100 de romane
Publicat: 17.11.2019
O listă a celor mai inspirate 100 de romane scrise în limba engleză au fost stabilită de experţi, iar printre titluri se numără lucrări moderne, ca "Jurnalul lui Bridget Jones", de Helen Fielding, dar şi opere clasice, precum "Mândrie şi prejudecată".

Scriitori, curatori şi critici, inclusiv jurnalista Mariella Frostrup, au contribuit la selectarea celor 100 de romane scrise în limba engleză, ce au conturat lumea.

Jonty Claypole, directorul BBC Arts, a declarat că a dorit ca lista să fie „provocatoare, să genereze dezbateri şi să inspire curiozitate” potrivit Mediafax.

Printre romanele incluse în listă s-au mai numărat „Riders”, de Jilly Cooper, „Dinţi albi”, de Zadie Smith.

Totodată, de pe listă nu au fost omise opere clasice, precum „Să ucizi o pasăre cântătoare”, din 1960, scrisă de Harper Lee, şi „Frankenstein”, de Mary Shelley.

„Cronicile din Narnia”, de C. S. Lewis, „Preaiubita”, de Toni Morrison, seria „Harry Potter”, a lui J. K. Rowling, şi „Materiile întunecate”, de Philip Pullman, au fost incluse şi ele pe listă.

Romanele au fost organizate pe zece categorii tematice, precum „Identitate”, „Aventură”, „Viaţă, moarte şi alte lumi”, „Politică, putere şi proteste”, „Clasă şi societate”, „Familie şi prietenie”, „Crimă şi conflict”.

De la categoria „Politică, putere şi proteste” nu au lipsit romanele „Minunata lume nouă”, al lui Aldous Huxley, şi „V de la Vendetta”, de Alan Moore.

O serie BBC, realizată în trei părţi şi intitulată „Novels That Shaped Our World” va debuta sâmbătă.

„Au fost necesare luni de dezbatere entuziastă şi nu au dezamăgit. Unele sunt capodopere neglijate, iar altele sunt opere clasice foarte iubite”, a adăugat Jonty Claypole.

Totodată, Claypole a descris lista drept „una mai diversă, în comparaţie cu cele văzute anterior. Cel mai bun lucru este că aceasta reprezintă începutul unui an cu documentare, profiluri de scriitori, podcast-uri şi evenimente gândite să îi inspire pe toţi să citească mai multe romane, datorită benefiicilor pe care lectura le aduce”.

Lista celor mai inspirate 100 de romane în limba engleză:

  • Beloved – Toni Morrison
  • Days Without End – Sebastian Barry
  • Fugitive Pieces – Anne Michaels
  • Half of a Yellow Sun – Chimamanda Ngozi Adichie
  • Homegoing – Yaa Gyasi
  • Small Island – Andrea Levy
  • The Bell Jar – Sylvia Plath
  • The God of Small Things – Arundhati Roy
  • Things Fall Apart – Chinua Achebe
  • White Teeth – Zadie Smith
  • Bridget Jones’s Diary – Helen Fielding
  • Forever – Judy Blume
  • Giovanni’s Room – James Baldwin
  • Pride and Prejudice – Jane Austen
  • Riders – Jilly Cooper
  • Their Eyes Were Watching God – Zora Neale Hurston
  • The Far Pavilions – M. M. Kaye
  • The Forty Rules of Love – Elif Shafak
  • The Passion – Jeanette Winterson
  • The Slaves of Solitude – Patrick Hamilton
  • City of Bohane – Kevin Barry
  • Eye of the Needle – Ken Follett
  • For Whom the Bell Tolls – Ernest Hemingway
  • His Dark Materials Trilogy – Philip Pullman
  • Ivanhoe – Walter Scott
  • Mr Standfast – John Buchan
  • The Big Sleep – Raymond Chandler
  • The Hunger Games – Suzanne Collins
  • The Jack Aubrey Novels – Patrick O’Brian
  • The Lord of the Rings Trilogy – J.R.R. Tolkien
  • A Game of Thrones – George R. R. Martin
  • Astonishing the Gods – Ben Okri
  • Dune – Frank Herbert
  • Frankenstein – Mary Shelley
  • Gilead – Marilynne Robinson
  • The Chronicles of Narnia – C. S. Lewis
  • The Discworld Series – Terry Pratchett
  • The Earthsea Trilogy – Ursula K. Le Guin
  • The Sandman Series – Neil Gaiman
  • The Road – Cormac McCarthy
  • A Thousand Splendid Suns – Khaled Hosseini
  • Brave New World – Aldous Huxley
  • Home Fire – Kamila Shamsie
  • Lord of the Flies – William Golding
  • Noughts & Crosses – Malorie Blackman
  • Strumpet City – James Plunkett
  • The Color Purple – Alice Walker
  • To Kill a Mockingbird – Harper Lee
  • V for Vendetta – Alan Moore
  • Unless – Carol Shields
  • A House for Mr Biswas – V. S. Naipaul
  • Cannery Row – John Steinbeck
  • Disgrace – J.M. Coetzee
  • Our Mutual Friend – Charles Dickens
  • Poor Cow – Nell Dunn
  • Saturday Night and Sunday Morning – Alan Sillitoe
  • The Lonely Passion of Judith Hearne – Brian Moore
  • The Prime of Miss Jean Brodie – Muriel Spark
  • The Remains of the Day – Kazuo Ishiguro
  • Wide Sargasso Sea – Jean Rhys
  • Emily of New Moon – L. M. Montgomery
  • Golden Child – Claire Adam
  • Oryx and Crake – Margaret Atwood
  • So Long, See You Tomorrow – William Maxwell
  • Swami and Friends – R. K. Narayan
  • The Country Girls – Edna O’Brien
  • The Harry Potter series – J. K. Rowling
  • The Outsiders – S. E. Hinton
  • The Secret Diary of Adrian Mole, Aged 13 ¾ – Sue Townsend
  • The Twilight Saga – Stephenie Meyer
  • A Suitable Boy – Vikram Seth
  • Ballet Shoes – Noel Streatfeild
  • Cloudstreet – Tim Winton
  • Cold Comfort Farm – Stella Gibbons
  • I Capture the Castle – Dodie Smith
  • Middlemarch – George Eliot
  • Tales of the City – Armistead Maupin
  • The Shipping News – E. Annie Proulx
  • The Tenant of Wildfell Hall – Anne Brontë
  • The Witches – Roald Dahl
  • American Tabloid – James Ellroy
  • American War – Omar El Akkad
  • Ice Candy Man – Bapsi Sidhwa
  • Rebecca -Daphne du Maurier
  • Regeneration – Pat Barker
  • The Children of Men – P.D. James
  • The Hound of the Baskervilles – Arthur Conan Doyle
  • The Reluctant Fundamentalist – Mohsin Hamid
  • The Talented Mr Ripley – Patricia Highsmith
  • The Quiet American – Graham Greene
  • A Confederacy of Dunces – John Kennedy Toole
  • Bartleby, the Scrivener – Herman Melville
  • Habibi – Craig Thompson
  • How to be Both – Ali Smith
  • Orlando – Virginia Woolf
  • Nights at the Circus – Angela Carter
  • Nineteen Eighty-Four – George Orwell
  • Psmith, Journalist – P. G. Wodehouse
  • The Moor’s Last Sigh – Salman Rushdie
  • Zami: A New Spelling of My Name – Audre Lorde
  •  

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?