Home » Natură » Câte kilograme de mâncare poate consuma într-o zi un urs aflat la maturitate

Câte kilograme de mâncare poate consuma într-o zi un urs aflat la maturitate

Publicat: 20.07.2020

Deși toate speciile de urși, inclusiv cei grizzly și cei bruni, sunt clasificate în ordinul Carnivora, aceștia sunt în esență specii omnivore pentru că se hrănesc cu plante, insecte, pești și animale.

Urșii petrec majoritatea timpului hoinărind printr-o sumedenie de habitate de-a lungul anului, hrănindu-se cu vegetație, insecte și alte surse mai scăzute în calorii dar mai sigure. Hrana vegetală alcătuiește mare parte din dieta unui urs, uneori ajungând chiar și la 90%.

Cu toate acestea, peștii și carnea sunt surse importante de proteine și grăsimi. Totuși, unii urși devin prădători foarte eficienți care se hrănesc cu pui de căprioare, cerbi sau elani. Alți urși trăiesc în zone în care somonul și alți pești predomină timp de mai multe luni din an.

De asemenea, alți urși bine-cunoscuți și adorați de lumea întreagă se hrănesc cu bambus. Urșii panda giganţi, considerați o comoară națională în China, pot ajunge să aibă o înălțime de 70 – 80 de centimetri şi o lungime de 1,2 – 1,5 metri. Urșii panda giganți pot cântări până la 125 de kilograme, iar dimensiunea lor este similară cu cea a ursului negru american.

Apetitul pentru bambus al urșilor panda este nesfârșit

Totodată, apetitul unui panda pentru bambus este nesfârșit. Aceștia mănâncă 12 ore pe zi, ceea ce înseamnă 12,5 kg de bambus în fiecare zi. Urșii panda au chiar și un os special care iese din încheietura membrelor superioare, acest „pseudo-deget” ajutându-i la manipularea bambusului.

Pe de altă parte, urșii grizzly consumă în jur de 40 kilograme de hrană pe zi, acumulând peste 1 kilogram în greutate în fiecare zi. Urșii grizzly sunt omnivori așa că mănâncă aproape orice, înfulecând fructe, nuci, frunze, rădăcini, ciuperci, insecte și o varietate de animale care include somon, rozătoare, oi și elani.

Urșii polari pot consuma o focă de 55 kilograme la o singură masă

Urșii polari au nevoie de 2 kilograme de grăsimi pe zi pentru a avea destulă energie pentru a supraviețui. O focă, spre exemplu, care cântărește 55 de kilograme, poate oferi opt zile de energie pentru un urs polar.

Urșii bruni, care se găsesc și în România, pot consuma până la 40 de kilograme de hrană pe zi și pot lua până la 3 kilograme în greutate zilnic. De asemenea, pentru femelele însărcinate este esențial să-și crească depozitele de grăsime pentru a putea să-și alăpteze puii.

„Winnie the Pooh” ne-a învățat că urșii iubesc mierea

Asta nu este deloc o născocire. Deși Winnie își satisface pofta direct din borcan, alți urși sunt mult mai curajoși. Urșii se duc direct la stup, hrănindu-se cu miere, dar și cu albine. Mai mult, corpurile urșilor sunt aproape imune la albine. Înțepăturile nu au nicio șansă să treacă prin pielea lor groasă.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Tot ce trebuie ştiut despre urşii panda giganţi, unele dintre cele mai emblematice animale ale naturii

Cum bea apă un koala? Într-un alt fel faţă de cum ai putea crede

Urşii polari, forţaţi să recurgă la canibalism pentru a supravieţui

Pui de urs slăbit și probabil abandonat de ursoaică, găsit la Băile Tușnad. Ce s-a întâmplat

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de plină încât vreau mai mult”
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de ...
Cărți scoase de pe rafturile Bibliotecii Naționale a Franței deoarece ar conține arsenic
Cărți scoase de pe rafturile Bibliotecii Naționale a Franței deoarece ar conține arsenic
Amendă uriașă după o ceartă pe social media
Amendă uriașă după o ceartă pe social media
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?