Home » Lumea digitală » OnePlus Nord are probleme cu ecranul, susțin utilizatorii

OnePlus Nord are probleme cu ecranul, susțin utilizatorii

OnePlus Nord are probleme cu ecranul, susțin utilizatorii
Publicat: 04.08.2020

Din cauza construcției din plastic, OnePlus Nord este ușor de stricat în cazul unui șoc mecanic, rama sa fiind ușor de rupt, chiar și cu mâna.

OnePlus Nord a fost anunțat de curând și s-a dovedit că este un smartphone care reușește să întreacă așteptările fanilor. Acesta a fost livrat la un preț mai mic decât era inițial așteptat, cu un hardware mai performant decât sperau fanii și cu multe capabilități premium, la care nici nu puteam visa pe segmentul mid-range acum doi sau trei ani. Se pare însă că toate acestea vin și alături de mici compromisuri la anumite capitole. OnePlus Nord pare astfel să fi „tăiat” puțin de la buget și când vine vorba despre ecran.

Mai multe modele OnePlus Nord par să afișeze decolorare pe ecran

Deja știm că din cauza construcției din plastic, OnePlus Nord este ușor de stricat în cazul unui șoc mecanic, rama sa fiind ușor de rupt, chiar și cu mâna. Astfel, dacă te așezi pe telefon riști nu doar să îi rupi rama din plastic, dar să și spargi panelul OLED, chiar dacă sticla de la suprafață poate să rămână intactă.

Totuși, OnePlus pare să fi cumpărat un lot de ecrane de calitate mai slabă pentru construcția lui OnePlus Nord. Telefonul a început să ajungă în mâinile clienților, iar mulți se plâng deja pe forumurile oficiale ale companiei, cât și pe Reddit de faptul că ecranele afișează culori neuniforme. Mai multe unități par să fie afectate de tente de verde, mov sau galben pe o partea sau chiar întreaga suprafață a ecranului atunci când luminozitatea este la un nivel scăzut.

Citește continuarea pe Go4it!

O nouă fotografie oferă noi detalii despre interiorul smartphone-ului OnePlus Nord

OnePlus revine la producerea de telefoane ieftine

Unele telefoane OnePlus 8 Pro, livrate cu ecranul defect

GSMA a desemnat OnePlus 7T Pro drept ”telefonul anului”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte