Home » D:News » Programul Alimentar Mondial primește Premiul Nobel pentru Pace 2020

Programul Alimentar Mondial primește Premiul Nobel pentru Pace 2020

Programul Alimentar Mondial primește Premiul Nobel pentru Pace 2020
Publicat: 09.10.2020

Premiul Nobel pentru Pace 2020 este acordat Programului Alimentar Mondial (World Food Programme).

Comitetul Nobel Norvegian a decis acordarea premiului Nobel pentru Pace în 2020 către Programul Alimentar Mondial (PAM), pentru „eforturile de combatere a foametei, pentru contribuția la îmbunătățirea condițiilor de pace în zonele afectate de conflicte și pentru acționarea ca o forță motrice în eforturile de a preveni utilizarea foametei ca armă de război și conflict”.

Comitetul Nobel Norvegian motivează acordarea premiului prin faptul că nevoia de solidaritate internațională și cooperare multilaterală este mai evidentă ca niciodată.

Pandemia de coronavirus a contribuit la creșterea mare a numărului de victime ale foametei în lume. În țări precum Yemen, Republica Democrată Congo, Nigeria, Sudanul de Sud și Burkina Faso, combinația dintre conflictele violente și pandemie a dus la o creștere dramatică a numărului de persoane care trăiesc în pragul foametei. „În fața pandemiei, Programul Alimentar Mondial (PAM) a demonstrat o capacitate impresionantă de a-și intensifica eforturile”, se arată în anunțul Comitetului Nobel din Norvegia.

Câștigătorul premiului Nobel pentru Pace în 2020: „Alimentele sunt cel mai bun vaccin împotriva haosului”

După cum a arătat World Food Programme (WFP), organizația premiată cu Nobelul pentru Pace în 2020, „până în ziua în care avem un vaccin medical, alimentele sunt cel mai bun vaccin împotriva haosului”.

„Lumea riscă să se confrunte cu o criză a foametei de proporții de neconceput dacă Programul Alimentar Mondial și alte organizații de asistență alimentară nu primesc sprijinul financiar solicitat”, se mai arată în decizia de acordare a premiului.

Legătura dintre foamete și conflictul armat este un cerc vicios: războiul și conflictul pot provoca insecuritate alimentară și foamete, la fel cum foamea și insecuritatea alimentară pot provoca aprinderea conflictelor latente și declanșarea utilizării violenței. „Nu vom atinge niciodată obiectivul de foamete zero decât dacă nu vom pune capăt războiului și conflictelor armate”, mai spune Comitetul Nobel Norvegian, de la Oslo.

Programul Alimentar Mondial, premiat cu Nobelul pentru Pace în 2020, este cea mai mare organizație umanitară din lume creată pentru a combate foametea și a promova securitatea alimentară. Organizația este o agenție a ONU, având sediul la Roma. În 2019, PAM a oferit asistență pentru aproape 100 de milioane de persoane din 88 de țări care sunt victime ale insecurității alimentare acute și ale foametei.

 

Anul trecut, prestigiosul premiu a fost acordat premierului etiopian Abiy Ahmed, pentru „eforturile de a obţine pacea şi cooperarea internaţională, în special pentru iniţiativa decisivă de a rezolva conflictul cu statul vecin Eritreea”.

În 2018, Denis Mukwege şi Nadia Murad au primit Nobel pentru Pace pentru eforturile lor de a pune capăt folosirii violenţei sexuale ca armă de război. Nobelul pentru Pace pe anul 2017 a fost primit de către Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN).

Această prestigioasă distincție este singura dintre premiile Nobel care nu este acordată de către Suedia.

Pentru ce se acordă Premiul Nobel pentru Pace

Inventatorul suedez Alfred Nobel (1833-1896) a decis, prin testament, ca Nobelul pentru Pace să fie acordat de către Norvegia care, în timpul vieții industriașului și filantropului, se afla în uniune cu Suedia și era mai puțin militarizată decât țara sa.

Cel care „a acţionat cel mai mult sau cel mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace” trebuia să primească premiul, potrivit dorinței lui Alfred Nobel.

De-a lungul timpului, comitetul Nobel din Oslo a lărgit acest concept, permițând premierea artizanilor unor acţiuni umanitare, apărătorilor mediului înconjurător şi campionilor luptei împotriva sărăciei.

Laureații Nobel în 2020

Premiul Nobel pentru Medicină 2020, acordat „pentru descoperirea virusului Hepatitei C” lui Harvey J. Alter, Michael Houghton și Charles M. Rice, a deschis seria presigioaselor distincții din acest an.

Laureații Nobelului pentru Fizică sunt Roger Penrose, Reinhard Genzel și Andrea Ghez, pentru descoperirea „secretelor întunecate ale găurilor negre și Căii Lactee”. Medaliile Nobel pentru Chimie ajung în acest an la cercetătoarele Emmanuelle Charpentier și Jennifer Doudna, pentru dezvoltarea metodei revoluționare CRISPR/Cas9 de editare a genomului uman.

O supriză mai mare a fost Premiul Nobel pentru Literatură, care în 2020 este acordat poetei americane Louise Glück

Sezonul Nobel 2020 se va încheia luni, 12 octombrie, odată cu anunțarea laureatului pentru Economie, premiu acordat de Banca Centrală Suedeză.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Poeta Louise Glück este câștigătoarea premiului Nobel pentru Literatură 2020

Laureatele Nobelului pentru Chimie 2020 sunt Emmanuelle Charpentier și Jennifer Doudna

Laureații Nobelului pentru Fizică 2020 sunt Roger Penrose, Reinhard Genzel și Andrea Ghez

PREMIUL NOBEL pentru MEDICINĂ 2020, acordat pentru descoperirea virusului Hepatitei C. Câștigătorii sunt Harvey J. Alter, Michael Houghton și Charles M. Rice

Au crescut șansele ca Greta Thunberg să câștige premiul Nobel pentru pace

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel mai puternic accelerator de particule din lume a dezvăluit materia primordială de după după Big Bang
Cel mai puternic accelerator de particule din lume a dezvăluit materia primordială de după după Big Bang
Europenii și-au pierdut încrederea în SUA, iar unii le consideră chiar o amenințare
Europenii și-au pierdut încrederea în SUA, iar unii le consideră chiar o amenințare
Abdicarea unei legende. Faptele sale au influenţat decisiv epoca în care a trăit
Abdicarea unei legende. Faptele sale au influenţat decisiv epoca în care a trăit
Cum riscă o țară vecină cu România să piardă 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană?
Cum riscă o țară vecină cu România să piardă 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană?
Ucraina și Rusia, tot mai aproape de un acord pentru încheierea războiului
Ucraina și Rusia, tot mai aproape de un acord pentru încheierea războiului
Cea mai mare specie de pinguin din lume a intrat oficial pe lista speciilor pe cale de dispariție
Cea mai mare specie de pinguin din lume a intrat oficial pe lista speciilor pe cale de dispariție
Donald Trump vrea ca NATO să redeschidă Strâmtoarea Ormuz
Donald Trump vrea ca NATO să redeschidă Strâmtoarea Ormuz
Mâncarea din copilărie poate reprograma creierul pe viață, indică un studiu
Mâncarea din copilărie poate reprograma creierul pe viață, indică un studiu
Când Europa a apăsat pe trăgaci: Mecanismul care a împins lumea în Primul Război Mondial
Când Europa a apăsat pe trăgaci: Mecanismul care a împins lumea în Primul Război Mondial
Oamenii de știință au descoperit unde s-ar fi putut ascunde apa pe Lună
Oamenii de știință au descoperit unde s-ar fi putut ascunde apa pe Lună
Gandalf nu este un vrăjitor, ci o stea care ascunde ceva magic
Gandalf nu este un vrăjitor, ci o stea care ascunde ceva magic
Cel mai puternic curent oceanic al Pământului nu s-a format așa cum credeam
Cel mai puternic curent oceanic al Pământului nu s-a format așa cum credeam
Ciudata personalitate a doctorului Carol Davila
Ciudata personalitate a doctorului Carol Davila
James Vanderbilt și filmul care l-a pus la încercare: de ce „Nuremberg” a fost cel mai greu scenariu al carierei sale
James Vanderbilt și filmul care l-a pus la încercare: de ce „Nuremberg” a fost cel mai greu scenariu al carierei sale
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Chiar și dietele eșuate pot aduce beneficii pe termen lung pentru sănătate, arată un studiu
Chiar și dietele eșuate pot aduce beneficii pe termen lung pentru sănătate, arată un studiu
O infecție neobișnuită a făcut-o pe o femeie să strănute viermi
O infecție neobișnuită a făcut-o pe o femeie să strănute viermi
Test de cultură generală. Cât de des ar trebui spălați blugii?
Test de cultură generală. Cât de des ar trebui spălați blugii?