Home » D:News » Cum a ajuns un fost vicepreședinte al Pfizer eroul neașteptat al adepților anti-vaccinare – analiză Reuters

Cum a ajuns un fost vicepreședinte al Pfizer eroul neașteptat al adepților anti-vaccinare – analiză Reuters

Publicat: 21.03.2021

Anul trecut, un om de știință din Marea Britanie a fost unul dintre autorii unei petiții adresate Agenției Europene pentru Medicamente (EMA). Autorii petiției solicitau oprirea studiilor clinice privind vaccinul împotriva COVID-19.

Argumentul lor era și mai șocant. Aceștia speculau, fără dovezi, să vaccinurile ar putea cauza infertilitate în cazul femeilor.

Documentul a apărut pe un website german la data de 1 decembrie. Oamenii de știință au respins în mod vehement teoria. Autoritățile de reglementare nu au fost nici ele convinse. După câteva săptămâni, Agenția Europeană pentru Medicamente a aprobat primul vaccin împotriva COVID-19 al Uniunii Europene, dezvoltat de Pfizer și BioNTech. Însă, răul fusese deja făcut, arată o analiză în detaliu a jurnaliștilor de la Reuters.

Nu doar un om de știință oarecare, ci fost vicepreședinte al companiei Pfizer

Rețelele de socializare online au exagerat rapid argumentul folosit de petiție. În decurs de câteva săptămâni, asistentele și medicii din Marea Britanie au dezvăluit că mai multe femei îngrijorate îi întrebau dacă vaccinul cauzează infertilitate. În ianuarie, un sondaj a arătat că 13% dintre oamenii nevaccinați din SUA auziseră că „s-a dovedit că vaccinurile COVID-19 cauzează infertilitate”.

Ce a oferit credibilitate argumentului nefondat a fost faptul că unul dintre autorii petiției, Michael Yeadon, nu era doar un om de știință oarecare. În vârstă de 60 de ani, Yeadon este un fost vicepreședinte al companiei Pfizer, acolo unde a lucrat timp de 16 ani ca cercetător. Mai târziu, Yeadon a fondat o firmă de biotehnologie pe care producătorul de medicamente elvețian Novartis a cumpărat-o cu 325 de milioane de dolari.

„Aceste afirmații sunt false, periculoase și extrem de iresponsabile”

În ultimele luni, Yeadon a devenit eroul neașteptat al adepților anti-vaccinare care pun la îndoială siguranța multor vaccinuri, inclusiv cele împotriva coronavirusului. Mișcarea anti-vaccinare a amplificat punctele de vedere ale lui Yeadon despre pandemie, carantinele impuse de guverne și vaccinuri. Yeadon a spus că personal nu se opune folosirii vaccinurilor în general. Însă, mulți experți medicali și oficiali guvernamentali din lume se tem că astfel de opinii eronate pot prelungi pandemia. COVID-19 a ucis deja peste 2,6 milioane de oameni la nivel global.

„Aceste afirmații sunt false, periculoase și extrem de iresponsabile. Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt cea mai bună cale prin care putem proteja oamenii de coronavirus și vom salva mii de vieți”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Sănătate din Marea Britanie.

Multe publicații de știri din lume, inclusiv din România, au răspândit afirmațiile nefondate ale lui Yeadon

Cazuri recente de tromboză la unii oameni care au primit vaccinul de la AstraZeneca au pus sub semnul întrebării siguranța serului, astfel că multe țări europene au suspendat utilizarea sa. Totuși, Agenția Europeană pentru Medicamente a stabilit că este un vaccin sigur și eficient.

Detalii despre petiția lui Yeadon apar și pe website-ul unui grup fondat de Robert F. Kennedy Jr., descendent al dinastiei politice americane și sceptic al vaccinurilor, care a fost recent interzis pe platforma Instagram din cauza postărilor împotriva COVID-19. Multe publicații de știri din lume, inclusiv din România, au răspândit afirmațiile nefondate ale lui Yeadon.

Ideile lui Yeadon, identificat de cele mai multe ori ca „fost vicepreședinte Pfizer”, au fost distribuite masiv pe rețele de socializare online în mai multe limbi, inclusiv germană, daneză, cehă și portugheză. Un video în care Yeadon afirmă că „pandemia s-a sfârșit” a fost vizionat de peste 1 milion de oameni.

Chiar și laureați ai Premiului Nobel răspândesc informații îndoielnice despre COVID-19

În octombrie, Yeadon a scris un articol pentru cotidianul britanic Daily Mail. Editorialul a apărut și pe MailOnline, unul dinte cele mai vizitate website-uri din lume. Yeadon declara că decesele cauzate de COVID-19, care ajunseseră atunci la 45.000 în Marea Britanie, se vor diminua curând și englezii ar trebui să „fie lăsați imediat să se reîntoarcă la viața normală”. De atunci, boala a ucis încă 80.000 de oameni în Marea Britanie.

Yeadon nu este singurul om de știință respectabil care a contestat consensul științific asupra COVID-19.

Michael Levitt, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, a spus că pandemia va lua sfârșit în SUA în 2020 și nu va ucide mai mult de 175.000 de americani, o treime din numărul de decese actual. „Când vom privi înapoi, ne vom da seama că nu a fost o boală chiar atât de teribilă”, a mai spus Levitt. Totodată, Luc Montagnier, un alt laureat al Premiului Nobel, a spus că el crede că virusul SARS-CoV-2 a fost creat în laborator. Mulți experți se îndoiesc de acest aspect, însă deocamdată nu poate fi dovedit sau infirmat.

Foștii colegi de la Pfizer spun că nu îl mai recunosc

Motivul pentru care Yeadon s-a transformat din om de știință renumit într-un sceptic al vaccinurilor împotriva COVID-19 rămâne un mister. La început, Yeadon susținea o strategie de vaccinare, însă de-a lungul pandemiei cercetătorul a trecut printr-o transformare dramatică.

Foști colegi de la Pfizer spun că nu îl mai recunosc pe acel Mike Yeadon pe care îl cunoșteau cândva. Aceștia îl descriau ca un om inteligent și bine informat care insista mereu asupra dovezilor și evita în general publicitatea.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce se întâmplă cu tânărul vaccinat cu Moderna în loc de Pfizer? Precizările CNCAV

Pfizer consideră că este o „oportunitate semnificativă” să crească prețul vaccinului împotriva COVID-19

Cât de eficient este vaccinul Pfizer? Rezultatele primului mare studiu, în lumea reală, efectuat pe 1,2 milioane de oameni

Primele rezultate sugerează că vaccinul de la Pfizer va funcționa împotriva mutațiilor coronavirusului

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu