Home » Știință » Se pun bazele primelor module ale viitoarei stații spațiale comerciale internaționale

Se pun bazele primelor module ale viitoarei stații spațiale comerciale internaționale

Se pun bazele primelor module ale viitoarei stații spațiale comerciale internaționale
Credit foto: THALES ALENIA SPACE
Publicat: 26.07.2021

Companiile Thales Alenia Space și Axiom Space Houston au semnat contractul final pentru dezvoltarea a două elemente cheie presurizate ale Axiom Space Station (Stația Spațială Axiom), prima infrastructură orbitală comercială. Programate să fie lansate în 2024 și, respectiv, 2025, cele două module vor fi într-o primă fază andocate la Stația Spațială Internațională (ISS), punând astfel bazele noului segment al Stației Axiom.

Contractul pentru dezvoltarea primelor module presurizate ale stației spațiale comerciale, în care vor veni turiști, este în valoare de 110 milioane de euro.

Stația Axiom va servi drept hub de cercetare, producție și comerț în orbita joasă a Pământului, extinzând volumul utilizabil și locuibil al Stației Spațiale Internaționale.

Va fi inițial atașată modulului Node 2, construit de Thales Alenia Space.

După dezafectarea Stației Spațiale Internațională, modulele Axiom se vor desprinde și vor funcționa ca o stație spațială comercială de ultimă generație, un laborator și o infrastructură rezidențială în spațiu, care va fi folosită pentru experimente în acceleraţie gravitaţională zero și pentru găzduirea astronauților și turiștilor.

„Stația Spațială Axiom va fi piatra de temelie pentru o prezență umană permanentă și pentru o rețea de activități comerciale pe orbita joasă Pământului. Primele două elemente care vor fi lansate vor găzdui până la 4 persoane fiecare”, se arată într-un comunicat al Thales Alenia Space, compania responsabilă pentru proiectarea, dezvoltarea, asamblarea și testarea structurii primare și a sistemului de protecție pentru cele două module Axiom.

Dezvoltarea unei noi rețele de cercetare în spațiu

Thales Alenia Space și Forțele Aeriene Italiene au ratificat un Memorandum de colaborare, cu scopul de a promova accesul instituțiilor, comunității științifice, industriei și operatorilor comerciali în orbita joasă a Terrei, dar și dezvoltarea unei rețele de cercetare (medicină, materiale, biogenetică).

La începutul anului 2020, NASA a încheiat un contract Axiom, pentru a construi o capsulă-hotel pe Staţia Spaţială Internaţională, pentru cazarea viitorilor turişti. La vremea respectivă, reprezentanţii Axiom și-au exprimat speranța ca noul segment al ISS să devină autonom, pentru a putea înlocui avanpostul spaţial după ce agenţiile participante îl vor închide.

Staţia Spaţială Internaţională este un satelit artificial locuibil şi este cea mai mare structură pe care oamenii au trimis-o în spaţiu până în prezent. ISS nu aparţine NASA, staţia fiind construită din 1998 împreună cu Rusia, iar, pe parcursul anilor, celor două naţiuni li s-au alăturat altele.

Vă recomandăm să citiți și:

Prima ieșire în spațiu a astronauților chinezi care lucrează la stația spațială „Palatul Ceresc”

Rusia s-ar putea retrage din Staţia Spaţială Internaţională. Care este motivul

Inevitabilul s-a produs! Stația Spațială Internațională a fost lovită de deșeuri

Stația Spațială Internațională a surprins spectacolul uimitor de lumini al unei furtuni din atmosfera superioară

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut
O specie rară a fost descoperită cu ajutorul unui videoclip de pe TikTok
O specie rară a fost descoperită cu ajutorul unui videoclip de pe TikTok
Detaliul înfiorător din spatele unor picturi vechi de 2.000 de ani
Detaliul înfiorător din spatele unor picturi vechi de 2.000 de ani
„Influencerii” din Antichitate: iată cum a avut loc cea mai mare expansiune artistică din istorie!
„Influencerii” din Antichitate: iată cum a avut loc cea mai mare expansiune artistică din istorie!
Pentru prima dată, oamenii de știință au demonstrat că vidul cosmic nu este gol
Pentru prima dată, oamenii de știință au demonstrat că vidul cosmic nu este gol
O stare a materiei recent descoperită este precum uleiul amestecat cu apă
O stare a materiei recent descoperită este precum uleiul amestecat cu apă
Un medicament comun pentru artrită ar putea stimula regenerarea părului la pacienții cu alopecie
Un medicament comun pentru artrită ar putea stimula regenerarea părului la pacienții cu alopecie
Test de cultură generală. Care este diferența dintre gem și marmeladă?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre gem și marmeladă?
Un obiect astrofizic fără precedent a fost descoperit cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb
Un obiect astrofizic fără precedent a fost descoperit cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb
Suedezul care a creat chimia modernă
Suedezul care a creat chimia modernă
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană
Doar 100 de bilete mai sunt disponibile pentru „Emergence”, show-ul profesorului Brian Cox de la Sala Palatului
Doar 100 de bilete mai sunt disponibile pentru „Emergence”, show-ul profesorului Brian Cox de la Sala Palatului
Japonia pregătește o misiune care ar putea dezvălui originea Sistemului Solar
Japonia pregătește o misiune care ar putea dezvălui originea Sistemului Solar
O fosilă veche de 30 de ani ascunde oasele unui monstru marin necunoscut
O fosilă veche de 30 de ani ascunde oasele unui monstru marin necunoscut
Obiceiul simplu care ar putea modifica grăsimea corporală, masa musculară și hormonii fără să știm
Obiceiul simplu care ar putea modifica grăsimea corporală, masa musculară și hormonii fără să știm
Agenții AI se chinuie să producă cercetări științifice originale, arată un nou studiu
Agenții AI se chinuie să producă cercetări științifice originale, arată un nou studiu
Cardurile de credit expirate pot fi reactivate și folosite fraudulos, au descoperit cercetătorii
Cardurile de credit expirate pot fi reactivate și folosite fraudulos, au descoperit cercetătorii
Test de cultură generală. Care este diferența dintre vitamina D și vitamina D3?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre vitamina D și vitamina D3?