Home » Știință » Ce urmează după Stația Spațială Internațională? NASA a răspuns în fața Congresului SUA

Ce urmează după Stația Spațială Internațională? NASA a răspuns în fața Congresului SUA

Publicat: 28.09.2021

Membrii Congresului Statelor Unite ale Americii au cerut detalii despre planurile NASA în privința zborului spațial orbital după Stația Spațială Internațională (ISS).

Întrebări despre cât de mult timp mai poate rezista Stația Spațială Internațională, veche deja de peste 20 de ani, și cum pot parteneriatele internaționale să contribuie la activitatea în orbita joasă a Pământului au fost puse în timpul unei ședințe care a durat două ore. Aceasta a avut loc la data de 21 septembrie.

Partenerii Stației Spațiale Internaționale sunt momentan hotărâți ca laboratorul de pe orbita planetei noastre să continue să funcționeze până în 2024. NASA a argumentat în trecut că stația poate fi ocupată în siguranță până cel puțin în anul 2028, iar Bill Nelson, administratorul agenției spațiale americane, a confirmat continuarea operațiunilor pe ISS până în 2030.

Forțarea Stației Spațiale Internaționale cu mult peste durata sa de viață ar putea duce la un dezastru

Însă, unii se tem că forțarea laboratorului cu mult peste durata sa de viață ar putea duce la un dezastru, în special având în vedere seria de incidente din ultima vreme. Pe de altă parte, alții se tem că NASA va rămâne pe Pământ dacă tot va continua să se bazeze pe stații orbitale comerciale, un scenariu sumbru la doar un an după ce NASA a recăpătat acces direct la ISS în 2020 prin intermediul navei comerciale Dragon ale SpaceX, după aproape un deceniu de călătorii la bordul rachetelor Soyuz din Rusia.

„Într-adevăr, ne-am confruntat cu lipsuri în sistemul nostru de transport atunci când am scos din uz naveta spațială (Space Shuttle). Nu dorim să repetăm asta în cazul prezenței umane a SUA în orbita joasă a Pământului”, a spus Robyn Gatens, director NASA al Stației Spațiale Internaționale, în fața Congresului.

„Tocmai de aceea NASA este devotată unei tranziții disciplinate de la operațiunile ISS în orbita joasă la destinațiile comerciale oferite de SUA în orbita joasă”, a adăugat Gatens.

Un acces sigur la orbita joasă a Pământului este crucial pentru operațiunile NASA

NASA susține de foarte mult timp că un acces sigur la orbita joasă a Pământului este crucial pentru operațiunile agenției, indiferent de cât de mult poate rezista ISS. Orbita reprezintă un mediu cu riscuri minore în care agenția poate testa tehnologii și proceduri pentru misiuni cu echipaj spre destinații mai îndepărtate și în care poate evalua riscurile asupra sănătății astronauților.

Însă, stația spațială vine la pachet cu un cost imens, ajungând la 3 sau 4 miliarde de dolari în fiecare an. Dacă NASA ar putea stabili avanposturi comerciale pe orbită și apoi să plătească pentru a desfășura cercetători acolo, agenția ar putea economisi peste 1 miliard de dolari pe an, a precizat Gatens.

Membrii Congresului au ascultat mărturii și de la astronauți NASA, foști și actuali, precum Kate Rubins și William Shepherd.

Ce urmează să se întâmple în orbita joasă a Pământului?

Ce anume urmează să se întâmple în orbita joasă a Pământului este dificil de prezis din cauza politicilor internaționale. NASA și omologul său rus au coordonat parteneriatul din spatele Stației Spațiale Internaționale, însă relația dintre cele două agenții a fost profund afectată în ultimii ani. Recent, Rusia a discutat despre construirea unei stații spațiale proprii pe orbită, existând posibilitatea colaborării cu China, scrie Live Science.

Relația afectată dintre cele două agenții a fost cât se poate de vizibilă după ce noul modul științific al Rusiei a cauzat răsturnarea și rotirea stației spațiale la peste 540 de grade după ce propulsoarele s-au declanșat într-un mod necorespunzător la sfârșitul lunii iulie, astfel punând și mai multă presiune pe structura învechită.

Fostul astronaut William Shepherd a spus că urmările incidentului au arătat cât de slăbit a ajuns parteneriatul internațional, având în vedere că NASA încă nu a primit detalii despre momentul în care rușii au observat problemele, încercările pentru a le combate și alte aspecte ale evenimentului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un studiu dezvăluie că apa de pe Stația Spațială Internațională ascunde o abundență de bacterii

Incident pe Stația Spațială Internațională. Unul dintre astronauți a suferit o „problemă medicală”

NASA neagă zvonurile că o astronaută a găurit cu intenție Stația Spațială Internațională

Rusia a trimis un nou modul științific către Stația Spațială Internațională. Lansarea ar fi trebuit să aibă loc în 2007

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza!
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza!
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul
„Hobbiții” dispăruți probabil trăiau din ceea ce lăsau în urmă varanii de Komodo. Ce spune acest lucru despre ei?
„Hobbiții” dispăruți probabil trăiau din ceea ce lăsau în urmă varanii de Komodo. Ce spune acest lucru despre ei?
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, paradoxul informațional al găurilor negre
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, paradoxul informațional al găurilor negre
O nouă teorie încearcă să explice de ce a înghețat Antarctica acum 34 de milioane de ani
O nouă teorie încearcă să explice de ce a înghețat Antarctica acum 34 de milioane de ani
Un nou studiu arată că până și șobolanii sunt capabili de empatie
Un nou studiu arată că până și șobolanii sunt capabili de empatie
Ce au dezvăluit clopotele de bronz din mormântul unui lord chinez?
Ce au dezvăluit clopotele de bronz din mormântul unui lord chinez?
Cel mai rapid păianjen din lume poate fugi mai repede decât merge un om
Cel mai rapid păianjen din lume poate fugi mai repede decât merge un om
Secretul îmbătrânirii sănătoase poate fi ascuns chiar în sângele nostru
Secretul îmbătrânirii sănătoase poate fi ascuns chiar în sângele nostru
Un comutator crucial al metabolismului grăsimilor a fost identificat în celulele umane
Un comutator crucial al metabolismului grăsimilor a fost identificat în celulele umane
Ce combinație de fructe să eviți pentru a profita la maximum de beneficiile pentru sănătate ale smoothie-urilor?
Ce combinație de fructe să eviți pentru a profita la maximum de beneficiile pentru sănătate ale smoothie-urilor?
Test de cultură generală. De ce nicotina dă dependență?
Test de cultură generală. De ce nicotina dă dependență?
Astronomii ar fi surprins o galaxie timpurie chiar în timp ce se „stingea”
Astronomii ar fi surprins o galaxie timpurie chiar în timp ce se „stingea”
Cum a reușit China să construiască cel mai puternic supercomputer din lume?
Cum a reușit China să construiască cel mai puternic supercomputer din lume?
Invazie de țânțari în Germania din cauza umidității și căldurii
Invazie de țânțari în Germania din cauza umidității și căldurii
Un bărbat a dat în judecată statul austriac din cauza valului de căldură
Un bărbat a dat în judecată statul austriac din cauza valului de căldură
Pedeapsa cruntă pe care a primit-o autorul „Utopiei” după ce l-a înfruntat pe regele Henric al VIII-lea
Pedeapsa cruntă pe care a primit-o autorul „Utopiei” după ce l-a înfruntat pe regele Henric al VIII-lea
Ce este punctul verde de pe WhatsApp care apare lângă contacte
Ce este punctul verde de pe WhatsApp care apare lângă contacte