Home » D:News » Tradiția continuă și în acest an. Sfânta Lumină, adusă sâmbătă de la Ierusalim

Tradiția continuă și în acest an. Sfânta Lumină, adusă sâmbătă de la Ierusalim

Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 20.04.2022

Sfânta Lumină va fi adusă în Sâmbăta Mare de la Ierusalim, a anunțat Patriarhia Ortodoxă Română.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă şi în acest an.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 23 aprilie, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

Tot sâmbătă seara, în intervalul orar 19.30 – 20.30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Ce s-ar putea ascunde sub vulcanii de pe Marte?

Oamenii de știință ar fi găsit „Sfântul Graal” al computerelor cuantice

Căprioarele creează semnale ultraviolete în păduri, au descoperit cercetătorii

Carol al II-lea, între luciditate politică și capitulare diplomatică

Generația crescută cu ecrane. Avertismentul unui medic despre o criză subestimată

Psihedelicele reintră în medicina modernă: poate o singură doză de DMT să trateze depresia?

Un truc popular ar putea scădea, de fapt, calitatea somnului nostru

Oamenii de știință au descoperit cum să dezactiveze definitiv genele cancerului

Test de cultură generală. Care este diferența dintre conștiință și conștiență?

Telescopul Spațial James Webb a surprins forțe magnetice bizare pe planeta Uranus

Care este micul sat englezesc „mai frumos decât Rhodos și Ibiza”, conform recenziilor turiștilor

Ziua în care Lady D şi Prinţul Charles şi-au făcut publică logodna

Regula financiară care aduce fericirea. Ce a descoperit o cercetătoare?

Națiunile Unite vor crea o comisie pentru „controlul uman” al Inteligenței Artificiale

Cum putem observa semnele timpurii ale bolii Alzheimer?

Anunț oficial de la Meta: Ce se schimbă pentru utilizatorii Messenger din aprilie 2026?

Pentru prima dată, cercetătorii au folosit microbi pentru a extrage metale din meteoriți la bordul Stației Spațiale Internaționale
Pentru prima dată, cercetătorii au folosit microbi pentru a extrage metale din meteoriți la bordul Stației Spațiale ...