Home » Natură » De ce nu există niciun pod peste Amazon, al doilea cel mai mare fluviu al lumii?

De ce nu există niciun pod peste Amazon, al doilea cel mai mare fluviu al lumii?

De ce nu există niciun pod peste Amazon, al doilea cel mai mare fluviu al lumii?
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 03.06.2022

În ciuda celor aproximativ 6.900 kilometri lungime, fluviul Amazon nu are niciun pod. Acesta este al doilea cel mai mare fluviu al lumii și una dintre cele mai importante căi navigabile de pe glob. 

Conține mai multă apă dulce ca volum decât orice alt fluviu și este casă pentru cele mai mari specii de delfini din lume, găzduind mai bine de 100 de specii de pești electrogeni și până la 60 de specii de pești piranha. Cu toate acestea, în ciuda calităților multiple și variate, există ceva ce Amazonul nu are și anume poduri, indică Live Science.

Ținând cont că Amazonul curge prin trei state – Peru, Columbia și Brazilia și mai bine de 30 de milioane de oameni locuiesc în bazinul Amazonului, pare cumva improbabil ca acest fluviu să nu aibă nici un pod. Dar de ce?

Anomalia fluviului Amazon

Atunci când este comparat cu altele dintre cele mai importante fluvii ale lumii, lipsa de poduri peste fluviul Amazon pare o ciudățenie. Numai în Cairo există aproximativ nouă poduri care traversează Nilul; peste 100 de poduri au fost finalizate în ultimii 30 de ani peste Yangtze, principalul fluviu din Asia; în timp ce Dunărea Europei, care este doar cu o treime din lungimea Amazonului, are 133 de poduri.

„Nu există o nevoie mare pentru existența unui pod peste Amazon”, spune Walter Kaufmann, președintele de Inginerie Structurală -Structuri de Beton și Proiectare de Poduri – la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie (ETH) Zurich.

Amazonul, pe cea mai mare parte a lungimii sale de 6.920 de kilometri, serpuiește prin zone care sunt slab populate, ceea ce înseamnă că există foarte puține drumuri majore la care orice pod să se conecteze. Iar în orașele care mărginesc fluviul, bărcile și feriboturile sunt un mijloc consacrat de a muta mărfurile și oamenii de la un mal la celălalt, ceea ce înseamnă că nu este nevoie reală de a construi poduri, în afară de a face călătoriile puțin mai repede.

„Desigur, există și impedimente de natură tehnică și logistică”

„Desigur, există și impedimente de natură tehnică și logistică”, spune Kaufmann. Potrivit acestuia, Amazonul este departe de a fi locația ideală pentru constructorii de poduri, deoarece are o serie de aspecte de relief,  naturale care ar trebui să fie cucerite de ingineri și muncitori în construcții.

De exemplu, mlaștinile sale extinse și solurile moi ar necesita „viaducte de acces foarte lungi – un pod cu mai multe trave care traversează zone inferioare extinse – și fundații foarte adânci”, iar acest lucru ar necesita investiții financiare considerabile, a spus Kaufmann.

În plus, pozițiile schimbătoare ale cursului fluviului de-a lungul anotimpurilor, cu „diferențe pronunțate” în adâncimea apei, ar face construcția „extrem de solicitantă”. Acest lucru se datorează, parțial, creșterii și scăderii nivelului fluviului pe tot parcursul anului și a sedimentului moale al malurilor care se erodează și se schimbă sezonier. Kaufmann a remarcat că, deși aceste probleme speciale nu sunt unice pentru Amazon, „sunt deosebit de grave” în acele zone.

Un pod prea departe?

Este de remarcat faptul că, deși niciun pod nu traversează Amazonul, există unul care traversează râul Negro, principalul său afluent. Numit Ponte Rio Negro, podul, finalizat în 2011, face legătura între Manaus și Iranduba și, până în prezent, este singurul pod major care traversează orice afluent al Amazonului. Dar, deși nu există planuri concrete pentru un pod peste Amazon, „acest lucru nu înseamnă că nu se va întâmpla”, spune Philip Fearnside, biolog, om de știință și conservator american care și-a petrecut o mare parte a carierei în Brazilia.

La finalizarea Ponte Rio Negro, au fost elaborate planuri provizorii pentru un pod peste Amazonul superior – cunoscut sub numele de râul Solimões – în municipalitatea Manacapuru, care ar lega autostrada BR-319 de Manaus și ar elimina necesitatea unui feribot. „BR-319 este o prioritate politică înaltă, dar nu are o justificare economică”, a spus Fearnside. „Este mai ieftin să transporti pe apă produsele de la fabricile din zona de liber schimb Manaus la São Paulo”.

În plus, așa cum se afirmă într-un comentariu din 2020 pe care Fearnside l-a scris pentru site-ul de știri de mediu Mongabaycu privire la dezvoltarea propusă a BR-319, crearea unui astfel de pod ar „oferi defrișatorilor acces la aproximativ jumătate din ceea ce rămâne din pădurea Amazon a țării și este probabil cea mai importantă problemă de conservare pentru Brazilia de astăzi”, a spus Fearnside.

Vă mai recomandăm și:

Defrișările din pădurea amazoniană din Brazilia au ajuns la un nivel record

Amazon a cumpărat primele lansări de rachete pentru proiectul său de sateliți de bandă largă

Este motocoasa un dispozitiv indispensabil în orice gospodărie? Care sunt avantajele acesteia?

Specialiștii avertizează că sezonul uraganelor va fi peste medie în 2022

Vlad Constantin Voinea
Vlad Constantin Voinea
Vlad a făcut parte din echipa site-ului Descoperă.ro între februarie și august 2022, fiind pasionat de subiecte asociate cu știința, tehnologia, istoria și geopolitica. Vlad este specializat în managementul crizelor si prevenirea conflictelor, fiind absolvent al Universității Naționale ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?