Wallacea preistorică, o „comoară“ de genomuri umane străvechi

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Insulele din Wallacea au fost dintotdeauna separate de Asia și Oceania de apele de mare adâncime. Cu toate acestea, insulele tropicale au fost un coridor pentru oamenii moderni care au migrat în pleistocen din Australia-Noua Guinee și au găzduit grupuri umane moderne timp de cel puțin 47 de mii de ani.

Registrul arheologic atestă o tranziție culturală majoră în Wallacea, care a început în urmă cu aproximativ 3.500 de ani și este asociată cu expansiunea fermierilor, care s-au amestecat cu grupurile locale de vânători-culegători.

Cu toate acestea, studiile genetice anterioare ale locuitorilor din zilele noastre au dat date contradictorii pentru acest amestec, variind între 1.100 și aproape 5.000 de ani în urmă.

Pentru a face lumină asupra detaliilor acestei expansiuni și a interacțiunilor umane care au rezultat, o echipă internațională de cercetători a analizat ADN-ul a 16 indivizi străvechi din diferite insule din Wallacea, mărind considerabil cantitatea de date genomice străvechi reprezentând această regiune.

Contribuția strămoșilor timpurii din Asia de sud-est continentală

„Am descoperit diferențe izbitoare între regiunile din Wallacea și, în mod surprinzător, strămoșii indivizilor străvechi din insulele sudice nu pot fi explicați pur și simplu prin amestecul între grupurile legate de austronezia și papua”, spune Sandra Oliveira, unul dintre autorii principali ai studiului.

Echipa a identificat o contribuție suplimentară a strămoșilor din Asia continentală de sud-est, cea mai apropiată de vorbitorii austroasiatici din prezent, și a propus că amestecul a avut loc mai întâi între strămoșii din Asia continentală de sud-est și strămoșii legați de Papua și că fluxul genetic din grupurile legate de austronezia a avut loc abia mai târziu.

„Această componentă din Asia continentală de sud-est este un mare mister. Suspectez că am putea avea de-a face cu grupuri mici, poate de agricultori timpurii, care au călătorit mult, nu au lăsat urme arheologice sau lingvistice pe drum, dar care și-au mărit dimensiunile populației după sosire”, spune Peter Bellwood, un autor al studiului care a efectuat lucrări arheologice în Asia de Sud-Est timp de decenii.

Multiple evenimente de amestec în întreaga zonă

Deși identitatea persoanelor care au răspândit această ascendență este încă neclară, descoperirea strămoșilor din Asia de Sud-Est continentală și posibila sa vechime în sudul insulelor Wallace are implicații majore pentru înțelegerea dispersiei neolitice în Asia de Sud-Est insulară.

„Această descoperire este foarte importantă pentru arheologii din regiune”, adaugă Toetik Koesbardiati, un antropolog indonezian implicat în acest studiu. „Cu siguranță ne vom intensifica eforturile pentru a studia această migrație cu ajutorul altor linii de dovezi”.

Această lucrare a dezvăluit, de asemenea, o relație mai strânsă între strămoșii înrudiți cu austronezia ai indivizilor străvechi din nordul Wallaceei și din Pacific, în comparație cu cei din sudul Wallaceei – un model care se potrivește cu dovezile lingvistice. În plus, a făcut lumină asupra momentului în care a avut loc amestecul genetic Asia-Papua, scrie EurekAlert.

„Aceste regiuni au fost mai strâns legate în antichitate decât se credea anterior”

„Studiile anterioare bazate pe populațiile actuale au raportat estimări foarte diferite, dintre care unele au precedat dovezile arheologice privind expansiunea austroneziană, în timp ce altele au fost mult mai recente. Deoarece acum dispunem de indivizi străvechi din diferite perioade de timp, putem arăta direct că amestecul a avut loc în mai multe impulsuri sau în mod continuu acum 3.000 de ani”, explică Mark Stoneking, unul dintre autorii principali ai studiului. „Studiile viitoare pe genomuri mai vechi ar putea extinde această dată și mai mult”.

Echipa a căutat, de asemenea, similitudini genetice între vechii locuitori, recent raportați, și un individ pre-neolitic publicat anterior din Sulawesi, o altă insulă din Wallacea.

„Toți indivizii Wallacean secvențializați în acest studiu sunt mai asemănători cu grupurile actuale din Noua Guinee decât cu populația locală anterioară, ceea ce sugerează că aceste două regiuni au fost mai strâns legate în antichitate decât se credea anterior”, spune Cosimo Posth, un alt autor principal al studiului, publicat în Nature Ecology & Evolution.

Vă recomandăm să mai citiți și:

O peșteră din Spania, renumită pentru arta rupestră, folosită de strămoșii noștri timp de peste 50.000 de ani

Cum au ajuns în Europa strămoșii noștri din Africa? Descoperirea dintr-o peșteră schimbă povestea

Strămoșii noștri, „vinovați” că bem? Un studiu susține că maimuțele mănâncă fructe care conțin alcool

Gestul, modalitatea principală de apariție a limbajului. Cum comunicau strămoșii noștri?