Cum au ajuns în Europa strămoșii noștri din Africa? Descoperirea dintr-o peșteră schimbă povestea

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Anul trecut, o analiză genetică a fragmentelor osoase reprezentând cea mai veche prezență cunoscută a noastră în Europa a ridicat câteva întrebări cu privire la pașii pe care i-au făcut strămoșii noștri din Africa pentru a cuceri fiecare colț al lumii moderne.

Studiul din 2021, din Nature, spunea că oamenii moderni au apărut în Europa în urmă cu cel puțin 45.000 de ani, însă legăturile lor cu strămoșii din Africa erau puțin cunoscute.

Îndiferent cui i-au aparținut rămășițele osoase, mediul lui familial era mai împletit cu populațiile din Asia de Est de pe vremea lor decât cu europenii de astăzi, sugerând o migrație mult mai complicată pentru specia noastră decât se credea anterior, scrie Science Alert.

Acum, cercetătorii de la Universitățile din Padova și Bologna din Italia au propus ceea ce cred ei că ar putea fi cea mai simplă explicație pentru neașteptata ciudățenie din arborele nostru genealogic, pe baza a ceea ce putem reuni din relațiile genetice și schimbările subtile din tehnologia antică din întreaga lume.

Momentul în care strămoșii noștri din Africa au decis să plece

Dacă ne întoarcem în timp, până în epoca de piatră și mai departe, vom găsi inevitabil un moment în care o grămadă de Homo sapiens au făcut un pas esențial din Africa pe ceea ce considerăm acum ca fiind sol eurasiatic.

Înainte, veri mai îndepărtați se aventuraseră deja de mai multe ori, stabilindu-se pentru un timp înainte de a muri. De data aceasta, totul a fost diferit. Strămoșii noștri din Africa au rămas, punând bazele unei revoluții culturale care avea să ne schimbe pentru totdeauna planeta în doar câteva milenii.

În timp ce rezultatul acestei călătorii monumentale este acum evident, căile parcurse și nenumăratele ramuri pierdute pot fi reunite numai din artefacte rare care au supraviețuit și dintr-o moștenire a amestecului genetic.

Peștera Bacho Kiro

Oasele umane și uneltele de piatră care împânzesc sedimentele din Peștera Bacho Kiro, din centrul Bulgariei, sunt exact tipul de dovezi la care visează arheologii. Descoperite în 2015, acestea au fost datate de aproximativ 45.000 de ani, făcându-le oficial cele mai vechi oase de hominin din Paleoliticul superior găsite vreodată în Europa.

Luând în considerare înregistrările arheologice, putem spune că au descins dintr-o comunitate mai mare într-o pauză de 15.000 de ani în călătoriile lor spre est. Dacă nu am ști nimic altceva despre ei, am putea concluziona că acest popor reprezintă legătura dintre viitorul din Asia și trecutul din Europa, centrul pe care l-au folosit strămoșii noștri din Africa pentru a se răspândi în întreaga lume.

Însă dovezile genetice păstrate în trei dintre aceste corpuri nu se potrivesc atât de bine cu acest scenariu simplu.

Sânge de Neanderthal

Anul trecut, cercetarea condusă de Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă din Germania a concluzionat că indivizii erau „mai strâns legați de populațiile actuale și antice din Asia de Est și America decât cu populațiile eurasiatice de vest de mai târziu”.

Găsirea de legături familiale mai strânse cu populațiile asiatice moderne și antice decât cu oamenii moderni europeni ridică câteva întrebări provocatoare cu privire la modul în care acest centru antic al umanității s-ar fi ramificat în est și vest.

În plus, o doză generoasă de sânge de Neanderthal fusese introdusă recent în arborele lor genealogic, făcând mai neclar modul în care strămoșii noștri s-ar fi putut mișca și interacționa.

„Apoi, în urmă cu aproximativ 45.000 de ani, o nouă expansiune a pornit din acel centru și a colonizat o zonă largă care se întinde din Europa până în Asia de Est și Oceania și este asociată cu un mod de producere a uneltelor din piatră cunoscut sub numele de Paleoliticul superior inițial”, spune Leonardo Vallini, antropolog molecular la Universitatea din Padova.

Cei care s-au ramificat în Asia au prosperat, urmele liniilor lor de sânge persistând până în zilele noastre. Dar ceva s-a întâmplat în vest, ceva ce a oprit temporar migrarea oamenilor în Europa.

Ce spun rămășițe găsite în Cehia despre strămoșii noștri din Africa?

Un al doilea studiu efectuat anul trecut asupra rămășițelor feminine găsite în Cehia oferă un indiciu. În timp ce datarea cu carbon nu a confirmat încă vârsta morții ei, schimbările din genele ei au sugerat o vechime chiar mai mare de 45.000 de ani.

Mai important, strămoșii femeii din paleolitic nu erau strâns legați nici de europenii moderni, nici de asiatici. Orice s-ar fi întâmplat cu ea și rudele ei, povestea lor nu a fost una de durată.

„Este interesant de observat că, cam în aceeași perioadă, au dispărut și ultimii oameni de Neanderthal”, spune Giulia Marciani, arheolog la Universitatea din Bologna.

Întrebări încă fără răspuns

Ar fi fost nevoie de un nou val de emigrare umană din acest centru aproximativ 7.000 de ani mai târziu pentru a repopula Occidentul și a genera linii genetice care ar continua să producă varietatea bogată de culturi pe care o vedem astăzi.

Însă unde ar putea fi găsit acest centru temporar al umanității și ce anume a determinat populațiile sale să plece din nou și din nou sunt întrebări la care vor trebui să răspundă alte studii.

Ceea ce trebuie reținut este că nu ar trebui să facem prea multe presupuneri atunci când vine vorba de povestea modului în care umanitatea modernă și-a făcut drum în jurul lumii.

Vă recomandăm să citiți și:

ADN-ul antic oferă indicii despre cum trăiau, călătoreau și interacționau africanii timpurii

Cea mai veche dovadă a unei intervenții chirurgicale la nivelul urechii, găsită pe un craniu vechi de 5.300 de ani

Morminte acoperite cu vopsea roșie, descoperite în movile din Serbia. Ce ar fi simbolizat?

Noi teste criminalistice au confirmat cauza morții pentru un pescar din Neolitic