Viețile secrete ale cintezelor din Insulele Galapagos. Care sunt misterele păsărilor lui Darwin?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Folosind transmițătoare radio, oamenii de știință au obținut noi perspective asupra comportamentului cintezelor din specia Geospiza fortis din Insulele Galapagos.

Un studiu condus de cercetătorii de la Universitatea McGill dezvăluie tipare zilnice de mișcare care acoperă o zonă echivalentă cu dimensiunea a 30 de terenuri de fotbal.

Până acum, cercetătorii știau puține despre viețile secrete ale acestor păsări, în parte din cauza provocărilor de a le studia în habitatul lor natural, care implică terenul accidentat, roci vulcanice și condițiile climatice dure, indică Eurek Alert.

Pentru prima dată, oamenii de știință au urmărit mișcările păsărilor zi și noapte, etichetându-le cu rucsacuri electronice minuscule care cântăresc doar jumătate de gram. Cercetarea, efectuată într-o zonă de coastă îndepărtată a insulei Santa Cruz, a fost publicată în Ecology and Evolution.

Habitatul este amenințat de expansiunea urbană

Pe lângă distanțele extraordinare parcurse de cinteze, studiul a arătat că zonele de hrănire au crescut în timpul fazei de cuibărit și hrănire, când părinții aveau nevoie să găsească mai multă hrană. „Înțelegerea nevoilor reale de spațiu ale acestor păsări este crucială atât pentru a rafina interpretarea studiilor anterioare, cât și pentru a asigura conservarea acestor păsări într-un peisaj din ce în ce mai amenințat de expansiunea zonelor urbane”, spune autorul principal Marc-Olivier Beausoleil, student doctorand sub supravegherea profesorului McGill Rowan Barrett la Departamentul de Biologie.

Cintezele și-au stabilit teritoriile de reproducere într-o pădure aridă cu arbori de tămâie – Bursera graveolens și cactusi arborescenți. Masculii și-au petrecut cea mai mare parte a timpului construind cuiburile într-o căutare frenetică dus-întors de materiale, în timp ce sarcina de incubare le revenea în întregime partenerelor. Urmărirea locației în timpul zilei a arătat că cintezele rareori s-au îndepărtat la mai mult de o sută de metri de cuiburile lor pentru a căuta hrană sau materiale de construcție. Deci de ce aveau nevoie de atât de mult spațiu?

Apropierea care are loc chiar și noaptea

Majoritatea păsărilor se adună rar pentru a se adăposti în timpul reproducerii, cu excepția cazului în care cuibăresc în grupuri precum colonii de pinguini sau adăposturi de grauri. În mod surprinzător, echipa a descoperit că cintezele lui Darwin sunt o excepție clară. „Aproape toate cintezele marcate și-au părăsit teritoriile de reproducere după apusul soarelui și s-au deplasat de patru ori distanța pe care o parcurg în mod normal în timpul zilei. Destinația misterioasă: un crâng luxuriant de meri otrăviți – Hippomane mancinella, situat lângă mare, unde aproape o mie de cinteze se adună noaptea pentru a se odihni”, spune Beausoleil.

Deși este obișnuit să se observe grupuri mari de cinteze în zonele înalte ale insulelor în afara sezonului de reproducere, cercetătorii nu se așteptau să găsească dovezi ale unui astfel de comportament social la apogeul reproducerii.

„Dormitul în compania altora ajută păsările să lupte împotriva frigului și reduce riscul de pradă. Deși avantajele acestui comportament nu sunt la fel de evidente într-un loc în care temperaturile sunt blânde, iar prădătorii sunt rari. Acest lucru ne face să credem respectivul comportament este posibil să fi fost moștenit de la strămoșii lor continentali”, spune Carlos Camacho, cercetător la Instituto Pirenaico de Ecología și coordonator al studiului.

Moștenirea celebrelor cinteze ale lui Darwin

La aproape 150 de ani de la moartea lui Darwin, faimoasele lui cinteze continuă să trezească interesul oamenilor de știință. Specia a fost indisolubil legată de naturalistul britanic încă de când acesta și-a conturat teoria selecției naturale, în urmă cu aproape 150 de ani, după ce a vizitat Insulele Galapagos și a fost martor la extraordinara lor biodiversitate.

Cintezele lui Darwin sunt în prezent unul dintre cele mai studiate organisme de pe planetă. Datorită lor, știm cât de rapide pot apărea schimbări evolutive și cum schimbul de material genetic între diferite populații poate stimula apariția de noi specii.

Rezultatele acestei lucrări ridică întrebări noi și interesante pentru oamenii de știință, oferind în același timp informații foarte utile pentru conservarea biodiversității și a ecosistemelor care sunt unice pe planeta noastră.

Vă mai recomandăm și:

„Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin

Un dinte de copil, vechi de mii de ani, ar putea rezolva cel mai mare mister al evoluției umane

Test de cultură generală. Care este cea mai veche civilizație din lume?

Un studiu susține că prăbușirea ecosistemelor oceanice ar putea devasta omenirea în următorii 25 de ani