De ce au rechinii-ciocan capul în formă de ciocan?

Rechinii-ciocan sunt o specie cu aspect ciudat. Arată ca și cum cineva ar fi prins craniul de orbitele oculare și ar fi tras de el în laterale până l-a alungit; restul corpului este similar cu al unui rechin obișnuit.

S-ar putea să vă întrebați: care sunt avantajele de a avea un cap în formă de ciocan? Și cum au ajuns rechinii-ciocan să arate astfel?

• Cum salvăm planeta alegând să consumăm un alt tip de pește decât cel de obicei?
• Test de cultură generală. Cât de veche este Cascada Niagara?

Gavin Naylor, un cercetător care studiază rechinii de aproape 30 de ani, a căutat răspunsurile la aceste întrebări.

Beneficiile pe care le au rechinii-ciocan datorită formei capului lor

Oamenii de știință cred că rechinii cu capul în formă de ciocan au trei avantaje principale, scrie Naylor pentru IFL Science.

Primul are legătură cu vederea. Dacă ochii tăi ar fi îndreptați în două direcții opuse (așa cum sunt urechile, de exemplu), ți-ar oferi un câmp vizual mult mai larg. Fiecare ochi ar vedea o parte diferită a lumii, astfel încât ai avea o idee mai bună despre ceea ce este în jurul tău. Dar ar fi greu de spus cât de departe se află lucrurile.

Pentru a compensa acest compromis, rechinii-ciocan au organe de simț speciale, numite ampulele lui Lorenzini, răspândite pe partea inferioară a ciocanului. Aceste organe asemănătoare porilor pot detecta electricitatea.

Porii acționează ca un detector de metale, detectând și localizând prada îngropată sub nisip pe fundul oceanului. Rechinii obișnuiți au și ei aceste organe senzoriale, dar cei cu capul în formă de ciocan au mai multe. Cu cât aceste organe senzoriale sunt mai îndepărtate unele de altele, cu atât sunt mai precise în identificarea locației hranei.

Și, în cele din urmă, oamenii de știință cred că ciocanele îi ajută pe rechini să vireze mai rapid în timp ce înoată. Dacă ați mers vreodată în timpul unor rafale de vânt cu o umbrelă sau ați zburat într-un avion, știți cât de puternice pot fi suprafețele mari aflate în mișcare. Dacă sunteți un rechin-ciocan și cina trece în viteză pe lângă, puteți vira mai repede decât alți pești pentru a o prinde.

Arborele genealogic al rechinului-ciocan

Ar fi bine dacă oameni de știință ar putea să se uite la fosile și să urmărească dezvoltarea rechinilor-ciocan în timp. Din păcate, fosilele de rechini-ciocan sunt aproape în întregime alăcătuite din dinți. Asta pentru că corpurile rechinilor nu au oase.

În schimb, sunt făcute din cartilaj (precum nasul și urechile oamenilor). Cartilajul se descompune mult mai repede decât dinții sau oasele, așa că rareori se fosilizează. Iar fosilele dentare nu ne spun nimic despre evoluția craniilor acestor rechini.

Nouă tipuri diferite de rechini-ciocan înoată astăzi în oceane. Ele variază atât în dimensiune, cât și în ceea ce privește forma capului. Unii rechini-ciocan au capete foarte late în raport cu corpul. Printre aceștia se numără E. blochii, S. mokarran (rechinul-ciocan uriaș), S. zygaena, S. lewini și S. gilberti.

Alții au ciocane mai mici în raport cu corpul, printre care se numără S. tiburo, S. media, S. tudes și S. corona.

Cum au evoluat rechinii-ciocan?

Oamenii de știință au presupus pentru multă vreme că primii rechini-ciocan nu aveau ciocanul atât de  dezvoltat, dar, de-a lungul timpului, acestea au evoluat. Cercetătorii au crezut că diferiții rechini-ciocan care trăiesc astăzi arată diferite perioade ale procesului evolutiv, rechinii-ciocan mici fiind cele mai vechi specii din arborele genealogic, iar rechinii-ciocan uriași fiind cei mai tineri.

Deoarece nu există fosile care să fie studiate, oamenii de știință au explorat această idee folosind ADN-ul.

A fost studiat ADN-ul de la opt din cele nouă specii de rechin-ciocan și a fost folosit pentru a analiza relațiile dintre ele. Rezultatele nu au fost cele așteptate. Speciile mai în vârstă aveau ciocanele proporțional mai mari, iar speciile mai tinere aveau ciocanele mai mici.

„Defecte” transformate în calități

Când oamenii de știință se gândesc la evoluție, de obicei presupun că ființele vii se schimbă câte puțin odată, ajustându-se încet pentru a profita mai bine de mediul lor. Acest proces se numește selecție naturală. Dar lucrurile nu funcționează așa întotdeauna, după cum o arată evoluția rechinului-ciocan.

Uneori un animal se poate naște cu un defect genetic care se dovedește a fi cu adevărat util pentru supraviețuire. Atât timp cât animalul poate supraviețui cu anormalitatea și acesta este capabil să se împerecheze, acea trăsătură poate fi transmisă. Se crede că asta s-a întâmplat cu rechinii-ciocan.

Specia de rechini-ciocan care s-a ramificat cel mai devreme este E. blochii, care are unul dintre cele mai late capete. De-a lungul timpului, selecția naturală a micșorat de fapt dimensiunea ciocanului. Se dovedește că cea mai recentă specie de rechin-ciocan este S. tiburo, care are cel mai mic ciocan dintre toate speciile.

Vă recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au descoperit o nouă populație de urși polari cu un comportament de vânătoare neobișnuit

Motivul surprinzător pentru care o broască în miniatură din Brazilia nu poate sări

Viețile secrete ale cintezelor din Insulele Galapagos. Care sunt misterele păsărilor lui Darwin?

Cum se apără lichenii de metalele toxice și de aciditatea ridicată?