Home » Știință » Telescopul Webb a descoperit „o amprentă” în spațiu. Cum s-ar fi format?

Telescopul Webb a descoperit „o amprentă” în spațiu. Cum s-ar fi format?

Publicat: 13.10.2022

Amprenta din spațiu depistată de Telescopul Spațial James Webb este alcătuită din 17 cercuri concentrice de praf emanat de o pereche de stele. Aflată la peste 5.000 de ani-lumină de Pământ, perechea este denumită Wolf-Rayet 140.

Fiecare inel din „amprenta din spațiu” a fost creat atunci când cele două stele s-au apropiat și vânturile lor stelare (curentele de gaz pe care acestea le suflă în spațiu) s-au întâlnit, comprimând gazul și formând praf. Orbitele stelelor fac ca cele două să se apropie o dată la opt ani; sunt precum inelele de creștere ale unui copac, buclele de praf marchează trecerea timpului.

„Ne uităm la peste un secol de producție de praf în acest sistem. Imaginea ilustrează, de asemenea, cât de sensibil este acest telescop. Înainte, am putut vedea doar două inele de praf, folosind telescoape de la sol. Acum vedem cel puțin 17 dintre ele”, a spus Ryan Lau, astronom la NOIRLab al NSF și autor principal al unui nou studiu despre sistem, publicat în revista Nature Astronomy.

Cum a putut fi văzută „amprenta din spațiu”?

Pe lângă sensibilitatea generală a lui Webb, instrumentul său Mid-Infrared (MIRI) este foarte potrivit pentru a studia inelele de praf sau ceea ce Lau și colegii săi numesc cochilii, deoarece sunt mai groase și mai late decât apar în imagine.

Instrumentele științifice ale lui Webb detectează lumina infraroșie, o gamă de lungimi de undă invizibile pentru ochiul uman. MIRI detectează cele mai lungi lungimi de undă în infraroșu, ceea ce înseamnă că poate vedea adesea obiecte mai reci (printre care și inelele de praf) decât pot vedea celelalte instrumente. Spectrometrul lui MIRI a dezvăluit, de asemenea, compoziția prafului, format în principal din material ejectat de un tip de stea cunoscut sub numele de stea Wolf-Rayet.

MIRI a fost dezvoltat printr-un parteneriat 50-50 dintre NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA). Jet Propulsion Laboratory din California de Sud a condus efortul pentru NASA, iar un consorțiu multinațional de institute astronomice europene a contribuit pentru ESA, se precizează pe blogul NASA.

Stelele Wolf-Rayet

O stea Wolf-Rayet este o stea de Tip O, născută cu o masă de cel puțin 25 de ori mai mare decât Soarele nostru, care se apropie de sfârșitul vieții sale, când probabil va colapsa și va forma o gaură neagră. Arzând mai fierbinte decât în tinerețe, o stea Wolf-Rayet generează vânturi puternice care împing cantități uriașe de gaz în spațiu. Steaua Wolf-Rayet din această pereche specială este posibil să fi pierdut mai mult de jumătate din masa sa inițială prin acest proces.

Transformarea gazului în praf seamănă cumva cu transformarea făinii în pâine: necesită condiții și ingrediente specifice. Cel mai comun element găsit în stele, hidrogenul, nu poate forma praf de unul singur. Dar deoarece stelele Wolf-Rayet elimină atât de multă masă, ele ejectează și elemente mai complexe, care se găsesc de obicei adânc în interiorul unei stele, printre care carbonul. Elementele grele din vânt se răcesc în timp ce călătoresc în spațiu și sunt apoi comprimate acolo unde vânturile ambelor stele se întâlnesc, ca atunci când două mâini frământă aluatul.

Și alte sisteme Wolf-Rayet formează praf, dar niciunul nu este cunoscut să facă inele precum „amprenta din spațiu” a lui Wolf-Rayet 140. Modelul unic de inel se formează deoarece orbita stelei Wolf-Rayet din WR 140 este alungită, nu circulară. Doar atunci când stelele se apropie una de cealaltă, la aproximativ aceeași distanță între Pământ și Soare, și vânturile lor se ciocnesc, gazul este sub o presiune suficientă pentru a forma praf. Dacă ar avea orbite circulare, binarele Wolf-Rayet ar putea produce praf continuu.

„Amprenta din spațiu” explică un posibil scenariu de formare a stelelor

Lau și coautorii studiului cred, de asemenea, că vânturile lui WR 140 au măturat zona înconjurătoare de material rezidual cu care s-ar putea ciocni inelele, motiv pentru care acestea rămân atât de curate și nu sunt șterse sau dispersate. Probabil că există și mai multe inele, dar au devenit atât de slabe și dispersate încât nici măcar Webb nu le poate vedea.

Stelele Wolf-Rayet ar putea părea exotice în comparație cu Soarele nostru, dar este posibil să fi jucat un rol în formarea stelelor și a planetelor. Atunci când o stea Wolf-Rayet curăță o zonă, materialul măturat se poate aduna la periferie și devine suficient de dens pentru a forma noi stele. Există unele dovezi că Soarele s-a format într-un astfel de scenariu.

Folosind date din Medium Resolution Spectroscopy al MIRI, noul studiu oferă cele mai bune dovezi de până acum că stelele Wolf-Rayet produc molecule de praf bogate în carbon. Mai mult decât atât, conservarea cochiliilor de praf indică faptul că acest praf poate supraviețui în mediul ostil dintre stele, continuând să furnizeze material pentru viitoare stele și planete.

Cercetătorii au găsit mai puține astfel de stele decât se așteptau

Însă deși astronomii estimează că ar trebui să existe cel puțin câteva mii de stele Wolf-Rayet în galaxia noastră, doar aproximativ 600 au fost găsite până în prezent.

„Chiar dacă stelele Wolf-Rayet sunt rare în galaxia noastră, deoarece au o viață scurtă la nivel stelar, este posibil să fi produs mult praf de-a lungul istoriei galaxiei înainte de a exploda și/sau de a forma găuri negre”, a spus Patrick Morris, astrofizician la Caltech din Pasadena, California, și coautor al noului studiu.

„Cred că cu noul telescop spațial al NASA vom învăța mult mai multe despre modul în care aceste stele modelează materialul dintre ele și declanșează formarea de noi stele în galaxii”, a concluzionat Morris.

Vă recomandăm să citiți și:

Centrifuga care lansează sateliți, testată de NASA

NASA va trimite o aeronavă pe Titan în 2027. Iată unde va ateriza!

Australia vrea să cultive propriile plante pe Lună până în 2025

Lava sintetică creată de cercetători pentru a înțelege lumile nelocuibile

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Criza gazului provocată de conflictul din Orientul Mijlociu obligă milioane de familii din Asia să gătească din nou cu lemne și cărbuni
Criza gazului provocată de conflictul din Orientul Mijlociu obligă milioane de familii din Asia să gătească din nou ...
„Beta Mum”, noul trend în parenting: mamele renunță la control
„Beta Mum”, noul trend în parenting: mamele renunță la control
Femeile singure care își cumpără locuințe spun că independența financiară le afectează viața amoroasă
Femeile singure care își cumpără locuințe spun că independența financiară le afectează viața amoroasă
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Tot mai multe femei refuză presiunea de a se „transforma” înainte de nuntă
Tot mai multe femei refuză presiunea de a se „transforma” înainte de nuntă
21 mai, Ziua Internațională a Ceaiului. Cea mai populară băutură din lume are o istorie de peste 5.000 de ani
21 mai, Ziua Internațională a Ceaiului. Cea mai populară băutură din lume are o istorie de peste 5.000 de ani
Mulți oameni fac aceleași greșeli atunci când își caută următoarea vacanță
Mulți oameni fac aceleași greșeli atunci când își caută următoarea vacanță
Ce mănânci înainte de culcare pentru un somn odihnitor?
Ce mănânci înainte de culcare pentru un somn odihnitor?
260 de monumente gigantice a fost descoperite în deșertul Sahara, unde se intensifică o nouă goană după aur
260 de monumente gigantice a fost descoperite în deșertul Sahara, unde se intensifică o nouă goană după aur
Astronomii s-ar fi înșelat: Ce s-a întâmplat cu navele spațiale trimise pe Venus?
Astronomii s-ar fi înșelat: Ce s-a întâmplat cu navele spațiale trimise pe Venus?
Cercetătorii au aflat ce se întâmplă dacă ești un șef rău pentru chatbotul tău
Cercetătorii au aflat ce se întâmplă dacă ești un șef rău pentru chatbotul tău
Studiu: Insectele își „îngrijesc” rănile la fel ca mamiferele
Studiu: Insectele își „îngrijesc” rănile la fel ca mamiferele
Profesorul Brian Cox, unul dintre cei mai respectați fizicieni din lume, este „sigur că există viață” dincolo de Pământ
Profesorul Brian Cox, unul dintre cei mai respectați fizicieni din lume, este „sigur că există viață” dincolo de Pământ
Adânc într-o peșteră izolată de munte, oamenii preistorici extrăgeau un mineral verde misterios
Adânc într-o peșteră izolată de munte, oamenii preistorici extrăgeau un mineral verde misterios
Studiu: Arta și muzeele ar putea încetini îmbătrânirea biologică
Studiu: Arta și muzeele ar putea încetini îmbătrânirea biologică
De ce ne este atât de greu să renunțăm la lucrurile inutile din casă?
De ce ne este atât de greu să renunțăm la lucrurile inutile din casă?
Este adevărat că femeile trebuie să se antreneze diferit de bărbați?
Este adevărat că femeile trebuie să se antreneze diferit de bărbați?
O pastilă zilnică ar putea ajuta pacienții să își mențină greutatea după tratamentele cu Wegovy sau Mounjaro
O pastilă zilnică ar putea ajuta pacienții să își mențină greutatea după tratamentele cu Wegovy sau Mounjaro