Home » Știință » Cercetătorii au găsit toxina din plante care va revoluționa antibioticele

Cercetătorii au găsit toxina din plante care va revoluționa antibioticele

Publicat: 02.02.2023

Oamenii de știință spun că toxina din plante numită albicidină le-a permis să facă un uriaș pas înainte pentru a crea o nouă gamă puternică de medicamente antibacteriene.

Cercetătorii au descoperit toxina din plante a cărei metodă unică de a distruge bacteriile ar putea fi folosită pentru a crea o nouă gamă puternică de antibiotice.

Perspectiva dezvoltării de noi medicamente antibacteriene în acest fel a fost salutată de medici, care au avertizat de mulți ani că creșterea constantă a agenților patogeni multirezistenți, cum ar fi E coli, prezintă acum o amenințare periculoasă pentru asistența medicală de pe întreaga planetă.

Cum funcționează toxina din plante care omoară bacteriile?

Noul antibiotic, albicidina, atacă bacteriile într-un mod complet diferit față de medicamentele existente, a dezvăluit un grup de oameni de știință britanici, germani și polonezi într-o lucrare publicată recent în revista Nature Catalysis. Acest lucru sugerează că ar putea fi exploatată o nouă cale pentru a combate bolile bacteriene, spun ei.

„Nu am putut obține nicio rezistență față de albicidină în laborator. De aceea suntem cu adevărat încântați, pentru că credem că va fi foarte greu pentru bacterii să dezvolte rezistență împotriva antibioticelor derivate din albicidină”, a spus Dmitri Ghilarov, al cărui grup de cercetare are sediul la Centrul John Innes, din Norwich, Anglia.

Albicidina este produsă de un agent patogen al plantelor numit Xanthomonas albilineans, care declanșează o boală devastatoare, numită și „opărire a frunzelor”, în trestia de zahăr. Agentul patogen folosește albicidina pentru a ataca planta, dar s-a descoperit, de asemenea, cu câteva decenii în urmă, că este foarte eficient în uciderea bacteriilor.

„Problema a fost că, la vremea respectivă, nu știam exact cum ataca albicidina bacteriile și, prin urmare, nu am putut să o folosim ca bază a noilor antibiotice, deoarece acestea ar fi putut declanșa tot felul de complicații în corpul uman”, a spus Ghilarov.

„Mai întâi trebuit să stabilim exact cum a ucis bacteriile și asta am realizat acum”, a spus el, potrivit The Guardian.

Un pas înainte către noi antibiotice

Lucrând cu oamenii de știință de la Technische Universität Berlin, din Germania, și de la Universitatea Jagiellonian din Cracovia, Polonia, Ghilarov și echipa sa au folosit o serie de tehnici avansate pentru a dezvălui modul în care albicidina ucide bacteriile.

„Acum că avem o înțelegere structurală, putem crea modificări ale albicidinei pentru a-i îmbunătăți eficacitatea și proprietățile farmacologice”, a spus Ghilarov.

„Credem că acesta este unul dintre cei mai interesanți candidați la antibiotice din ultimii ani. Are o eficacitate extrem de ridicată în concentrații mici și este foarte puternic împotriva bacteriilor patogene, chiar și a celor rezistente la antibioticele utilizate la scară largă, cum ar fi fluorochinolonele”, explică cercetătorul.

Toxina din plante ar putea elimina infecțiile rezistente

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că rezistența la antibiotice a devenit una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății globale, a securității alimentare și a dezvoltării. Folosirea fără discernământ a antibioticelor a făcut ca bacteriile să dezvolte rezistență la acestea, ducând la evoluția unor tulpini de microbi care au devenit mult mai greu de eliminat, ceea ce a dus, la rândul său, la costuri medicale mai mari, spitalizare prelungită și mortalitate crescută.

Un studiu recent a sugerat că această problemă ucide acum aproximativ 3.500 de oameni în fiecare zi, peste 1,2 milioane de oameni decedând în 2019 ca rezultat direct al infecțiilor bacteriene rezistente la antibiotice.

„Una dintre probleme este că pur și simplu nu există suficientă cercetare și dezvoltare de noi antibiotice de către companiile farmaceutice”, a spus profesorul Tony Maxwell, care se află și la Centrul John Innes.

„Compuși noi au apărut tot timpul pe piață, dar nu mai este cazul. Din ce în ce mai puține mari companii farmaceutice lucrează la antibiotice și așadar din ce în ce mai puține sunt aprobate de autoritățile occidentale din domeniul farmaceutic. Problema este că nu mai faci bani din antibiotice”, spune Maxwell.

Mai este multă muncă până când noile antibiotice ar putea fi utilizate

„Pe de altă parte, nu există nimic mai bun pentru tratarea unei boli bacteriene decât un antibiotic, așa că această lucrare, care deschide o gamă complet nouă de medicamente bazată pe noua noastră înțelegere a modului în care funcționează albicidina, trebuie să fie o veste bună. Poate dura ani pentru a crea versiuni eficiente din punct de vedere clinic, dar sugerează că într-o zi putem avea o nouă armă în arsenal nostru”, a completat el.

„Pentru a pune lucrurile în mișcare, guvernul trebuie să intervină, așa cum a făcut cu dezvoltarea vaccinurilor. Trebuie să ofere stimulente sau să înființeze un institut dedicat de dezvoltare a antibioticelor”, a susținut și Ghilarov.

Vă recomandăm să citiți și:

Furnicile pot mirosi cancerul din urină, arată un studiu

Cum poate noroiul să ne întărească sistemul imunitar?

Cercetătorii au combinat roboți și celule musculare de la șoareci. Iată ce a ieșit!

Un nou studiu arată că muzica are, într-adevăr, efect antistres

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine