Home » D:News » Un „vortex polar” uriaș fără precedent a avut loc pe suprafața Soarelui

Un „vortex polar” uriaș fără precedent a avut loc pe suprafața Soarelui

Publicat: 16.02.2023

În data de 2 februarie, o bucată masivă de plasmă s-a desprins din atmosfera Soarelui. Apoi, aceasta a traversat polul nord al stelei noastre cu o viteză de mii de kilometri pe minut. În cele din urmă, bucata uriașă de plasmă a dispărut, spre nedumerirea oamenilor de știință. 

Întregul spectacol, care a durat opt ore, a devenit viral pe Twitter după ce Tamitha Skov, cercetător științific de la Aerospace Corporation din California, SUA, a publicat imagini cu evenimentul, surprinse de Observatorul Dinamicii Solare al NASA, potrivit Live Science.

„Material dintr-o proeminență nordică tocmai s-a desprins de filamentul principal și acum circulă într-un vortex polar masiv în jurul polului nordic al stelei noastre”, a scris Skov pe Twitter.

Ce este un filament de plasmă?

Totuși, ce înseamnă toate acestea? În esență, un filament lung de plasmă, adică gazul încărcat electric din care sunt alcătuite toate stelele, s-a desprins de pe suprafața Soarelui, creând o buclă uriașă numită proeminență. Aceste structuri sunt comune și pot face bucle în spațiu pe o distanță de sute de mii de kilometri, pe măsură ce plasma solară se deplasează în spirală de-a lungul liniilor câmpului magnetic.

Ceea ce este ciudat, însă, este ca o proeminență să se destrame brusc și să rămână în aer ore întregi, învârtindu-se în jurul polilor Soarelui. După cum au remarcat Skov și alți cercetători, ciclonul de plasmă rezultat a semănat cu un vortex polar – un tip de sistem de presiune joasă, care formează bucle mari de aer rece deasupra polilor Pământului în timpul iernii.

Scott McIntosh, fizician solar și director adjunct la Centrul Național pentru Cercetare Atmosferică din Boulder, Colorado, SUA, a declarat că nu a mai văzut niciodată plasma solară care să se comporte în acest fel. Cu toate acestea, a adăugat McIntosh, filamente lungi erup în mod regulat în apropierea liniilor de latitudine de 55 de grade ale Soarelui, acolo unde a fost observată proeminența ciudată.

Maximumul solar

Astfel de filamente apar tot mai des pe măsură ce ciclul de activitate de 11 ani al Soarelui se îndreaptă spre maximumul solar, perioada de activitate magnetică maximă a Soarelui. În timpul maximumului solar, liniile câmpului magnetic al Soarelui se încurcă și se rup cu o frecvență ridicată, creând o mulțime de pete solare și eliberând fluxuri mari de plasmă în spațiu. Următorul maximum solar este așteptat să înceapă în 2025, iar activitatea solară a fost în mod clar în creștere în ultimele câteva luni.

De unele singure, filamentele de plasmă nu reprezintă o amenințare pentru Pământ. Totuși, filamentele în curs de erupție pot duce la eliberarea de cantități uriașe de plasmă și câmpuri magnetice, care se deplaseză rapid, aceste evenimente fiind cunoscute drept ejecții coronale de masă (CME), potrivit Centrului de Predicție a Vremii Spațiale al Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice din SUA.

Care ar fi consecințele dacă o astfel de aglomerare ar trece pe deasupra Pământului?

Dacă una dintre aceste aglomerări încărcate electric ar trece pe deasupra Pământului, ar putea avaria sateliți, ar putea declanșa pene de curent pe scară largă și ar putea face ca aurorele boreale să fie vizibile la latitudini mult mai joase decât de obicei.

Din fericire, erupția din 2 februarie nu a fost îndreptată spre Pământ și nu a eliberat o ejecție coronală de masă. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege exact cum și de ce s-a format acest vortex solar rar, dar și ce potențiale consecințe ar putea avea, a declarat McIntosh.

Vă mai recomandăm și: 

O furtună solară uriașă ar putea schimba lumea într-un mod dramatic

Test de cultură generală. De ce orbitează toate planetele în jurul Soarelui?

Ce este un vortex polar şi de ce afectează el Statele Unite?

Telescopul Webb a surprins în acțiune formarea timpurie a galaxiilor

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare
Faraonii din laborator. Cum au pus Merneith și Tapputi bazele chimiei cu mii de ani înaintea laboratoarelor moderne
Faraonii din laborator. Cum au pus Merneith și Tapputi bazele chimiei cu mii de ani înaintea laboratoarelor moderne
Un super-Pământ din apropierea noastră ar putea susține viața, dezvăluie un studiu
Un super-Pământ din apropierea noastră ar putea susține viața, dezvăluie un studiu
Un satelit NASA a luat prin surprindere astronomii cu o nouă descoperire
Un satelit NASA a luat prin surprindere astronomii cu o nouă descoperire
Un crab a supraviețuit într-o sticlă de plastic pe mare timp de două luni
Un crab a supraviețuit într-o sticlă de plastic pe mare timp de două luni
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară
A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat de ea abia după trei sute de ani
A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat ...
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?
Este zahărul toxic? Ce spun specialiștii despre unul dintre cele mai răspândite mituri din nutriție
Este zahărul toxic? Ce spun specialiștii despre unul dintre cele mai răspândite mituri din nutriție
Mit sau realitate? Ce spun studiile despre vitamina C și răceală
Mit sau realitate? Ce spun studiile despre vitamina C și răceală
În ce moment devine conștient un făt în curs de dezvoltare? S-ar putea să fim aproape de un răspuns!
În ce moment devine conștient un făt în curs de dezvoltare? S-ar putea să fim aproape de un răspuns!
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia