Ce mărțișoare erau la modă în perioada interbelică? Mărțișoarele pentru săraci, dar și bogați

Apropierea datei de 1 martie producea și în Bucureștiul interbelic o explozie a tarabelor și magazinelor unde se comercializau mărțișoare. Era o adevărată invazie luminoasă și multicoloră a mărțișorului ca vestitor al primăverii. Abundența de mărțișoare de toate formele și toate culorile poate surprinde, însă, ca și acum, existau și atunci o multitudine de mărțișoare realizate cu bun gust, dar și destul de multe care erau mai puțin apreciate și pe care astăzi le încadrăm în categoria de `kitsch-uri`.

În primul număr din luna martie al anului 1937, revista „Realitatea Ilustrată” publica un reportaj intitulat „Ploaia de mărțișoare”. De fapt, era o adevărată furtună a mărțișorului ce se abătea asupra Bucureștiul interbelic, care se pregătea pentru sosirea primăverii. Mărțișoarele de felurite forme și culori, pentru toate buzunarele, erau prezente în mai toate vitrinele magazinelor.

• La apogeul erei glaciare, oamenii au construit adăposturi din oase de mamut
• Cicero, „omul universal” care a marcat istoria Romei: „Nu există formă de guvernământ mai degenerată decât…

„Vitrinele freamătă de invazia luminoasă, multicoloră şi poliformă a stolului de giuvaericale care vestesc primăvara… Pe albastrul catifelelor stau înfipte sute şi mii de mărțișoare lucrate în metal fin, în abanos sau coraliu, bătute în pietre scumpe sau în banale cioburi de sticlă, care imită rubinul, smaraldul, safirul sau ametista.

Cei săraci își dau iluzia că dăruiesc surioarei, iubitei sau nepoțelei feeria unei bijuterii de preț. Pentru 19 lei poți cumpăra un mic elefant de fildeș, cu trompă de mărgean şi ochi de diamant, prins într-un inel de aur, legat cu un lănțișor de platină. Îl va purta la încheietura mâinii, aducător de noroc, în preajma celor noua babe burzuluite ale lui Martie. Se va bucura copila, gândindu-se la un viitor de poveste, când de 1 Martie va primi un trifoi în smarald autentic sau o rândunică de peruzea”, consemna „Realitatea Ilustrată”.

Mărțișoare pentru puternicii zilei și pentru „combinagii politici”

Bineînțeles, se vindeau și mărțișoare scumpe, dar acestea erau comercializate departe de eventualele priviri indiscrete. Erau vândute și mărțișoare care puteau fi făcute cadou de „puternicii zilei” către eventuale favorite. Parte la această sărbătoare a mărțișorului era și „ combinagiul politic”, acesta știa exact cum trebuia să arate mărțișorul pe care trebuia să îl dăruiască „doamnei ministrese”.

„Mărțișoarele scumpe nu se văd în vitrine, căci fiecare e gelos de gândul lui, de forma pe care a dictat-o giuvaergiului, de materialele supreme în care și-a turnat prinosul de iubire, devotament sau gratitudine. Mulți nu vor să li se cunoască darul, fiindcă pe-aceste vremuri de sărăcie a celor mulți oamenii prea bogați se feresc să le știm comorile, cui le dau și cum le-au adunat… Fericiții pământului dăruiesc.

Fantezia fiecăruia lucrează prin imagini originale, personale, amintiri sau simboluri, de la puternicul zilei care oferă favoritei un semn de întrebare, făcut din șapte perle, până la combinagiul politic… Acesta dăruiește doamnei ministrese un cerc de platină, în care își întinde pânza un păiajen, cu pântecul de diamant albastru”.

Felurite mărțișoare: un coșar, o buburuză, un porumbel alb, o potcoavă…

Revenind la mărțișoarele care se încadrau în limitele normale de prețuri de atunci, acestea aveau felurite forme și culori, întruchipau diferite animale și păsări, dar și lucruri care erau considerate a fi aducătoare de noroc.

„În schimb, ceea ce cumpăra săracii, de la cinci, până la 99 de lei, sunt subiecte cunoscute de toată lumea, de zeci și zeci de ani aceleași: o iconiță cu Maica Domnului sau Sfântul Niculaie, un calvar în dinte de elefant, un porumbel alb cu o ramură verde în cioc, un coșar, o ancoră… Câteodată această ancoră de aluminium străpunge inima. Altădată inima e trasă de magnetul unei potcoave.

O ciupercă albă, cu boabe roșii. O gânganie roșie – boul lui Dumnezeu – cu picățele negre, sau un purcel trandafiriu cu ochii de nisip. O bicicletă. O locomotivă. Un aeroplan. Sau trei papagali verzi, pe-o ramură roșie. Pe urma vine Tartacot, cu fața de copil și barbă de moșneag. Un cățeluș, o pisicuță, o cucuvea.

Iată și fluturul, cu toate luminile curcubeului pe aripi. Un peștișor, lângă o făzăniță și un as de pică”.

„Ce legătură este între acest mărțișor în formă de cheie şi corabia cu trei catarge?”

Nu lipseau nici mărțișoarele care erau comice ori sinistre și nici cele de prost gust. Dar peste toate, ca vestitor al primăverii, accesibil oricărui buzunar, era „ghiocelul de sticlă, prins de-o ață roșie”.

„Dar negrul acesta mic ce caută lângă floarea de myosotis (floarea de nu-mă-uita n.r.)? Ce legătură este între acest mărțișor în formă de cheie şi corabia cu trei catarge? Numai în vitrinele de la sfârşitul lui februarie mai poți vedea un asemenea amestec de subiecte disparate, atâtea simboluri gincaşe, mistice, comice ori sinistre, cum e această cifră `13`, într-un cerc negru, sau acest cap de mort, cu un belciug înfipt în țeastă.

Vitrinele sunt pline de florile metalice ale sfârșitului lui februarie iar sub zăpadă care se topește își scoate, sfios, capul ghiocelul, acest mărțișor al celor care nu pot da nici măcar cinci lei pe un ghiocel de sticlă, prins de-o ață roșie. Se vestește primăvara pretutindeni, se pregătește. (…)”

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum trebuia să se echipeze un schior în România interbelică? Slănina și chibriturile erau obligatorii în rucsac

Unde era paradisul schiorilor în România interbelică?

Românii care luptau în Legiunea Străină în perioada interbelică. Ce îi motiva?

Zavaidoc, celebrul lăutar din perioada interbelică. Cum a murit?