Cum trebuia să se echipeze un schior în România interbelică? Slănina și chibriturile erau obligatorii în rucsac

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Schiatul în România interbelică nu era chiar o treabă simplă, în ciuda faptului că acest sport câștiga de la an la an tot mai mulți adepți. Existau puține pârtii de schi amenajate, iar mulți schiori preferau locurile sălbatice de o frumusețe aparte.

Tocmai de aceea revistele din perioada interbelică nu ezitau să acorde sfaturi schiorilor în ceea ce privește echipamentul, dar și locurile frumoase unde se putea schia.

A fost și cazul revistei „Realitatea Ilustrată” care, în numărul 629, din februarie 1939, atrăgea atenția schiorilor să nu se joace cu echipamentul pentru practicarea acestui sport, deoarece le putea „pune viața în pericol”.

„Adevăratul sportiv trebuie să fie practic, să nu gândească la modă”

În primul rând, revista le atrăgea atenția schiorilor că nu trebuie în niciun caz să epateze la schi cu „ultimele creații ale saloanelor bucureștene de modă”. Revista le cerea schiorilor, în primul rând, să fie practici în a se îmbrăca și să fie pregătiți pentru schimbarea bruscă a vremii.

„Iată momentul să încruntați sprâncenele și să stați puțin de vorbă cu conștiința dumneavoastră. Este o greșeală capitală să credeți că schiul este un prilej să „epatați” populația satelor de munte cu ultimele creații ale saloanelor bucureștene de modă. Tot atât de greșit este să încărcați bagajul dumneavoastră cu toate cele trebuincioase unei expediții la Polul Nord, ca și să vă faceți bagajul ca pentru o simplă plimbare prin fața casei dumneavoastră.

Trebuie mai întâi să vă gândiți la schimbările bruște de temperatură. Poți urca muntele pe timpul cel mai însorit posibil, lăudându-ți inteligența că ai lăsat acasă lucrurile calde și groase de lână și să te trezești după două ore cu cea mai cumplită furtună de zăpadă, ploaie sau ceață, care să te ude până la piele. Adevăratul sportiv trebuie să fie practic, să nu gândească la modă”, scria revista „Realitatea Ilustrată”.

Hainele de schimb pentru un schior

Rucsacul pentru mers la schiat nu trebuia să fie prea mare, trebuia totuși să fie destul de încăpător pentru schimburile de haine de strictă necesitate. Nu trebuia să lipsească un prosop, care în caz de necesitate putea avea mai multe funcții.

„Deci, să vă dăm câteva sfaturi într-adevăr practice. Să luăm mai întâi rucsacul, care, deși nu trebuie să aibă dimensiunile unei camere, trebuie să fie totuși destul de încăpător. În acest rucsac punem mai întâi un pulover de rezervă, sau o vestă de lână, o pijama, sau și mai bine un training. Vine apoi schimbul de rufe.

Punem o pereche de ciorapi de rezervă și pantofi ușori sau pantofi de casă, ceea ce constituie o adevărată binefacere, chiar dacă bocancii noștri sunt impermeabili. Nu uitați batistele. Apoi un prosop, care, la nevoie, este extrem de util. Nu numai pentru spălat, dar și ca apărător pentru fân sau paie, în cazul când suntem nevoiți să ne adăpostim, peste noapte, într-o șură. Pled (pătură, n.n.) nu va fi prea ușor de transportat, totuși, dacă excursia durează mai multe zile, serviciile aduse de el sunt de neplătit. Pentru menținerea căldurii, sunt neapărat necesare o pereche de mănuși cu un deget”, le atrăgea atenția schiorilor revista „Realitatea Ilustrată”.

Mâncarea și echipamentul schiorului

Cum schiorul era într-un loc izolat acesta trebuia să fie pregătit pentru orice, dar mai ales trebuia să aibă la el bucate pentru liniștirea foamei și a setei. Astfel, termosul cu ceai cald devenea neprețuit, la fel și zahărul și fructele, dar accentul trebuia să fie pus pe o bucată de slănină sau un salam uscat.

În ceea ce privește echipamentul, schiorul trebuia să aibă în rucsac o pereche de legături pentru schi de rezervă, la fel și șireturi pentru ghete. Indispensabile mai erau jacheta rezistentă la vânt, dar și o cutie de chibrituri pentru cazul în care era nevoie de aprindere unui foc pentru încălzirea schiorului sau a mâncării acestui. Nu era bine să lipsească nicio lanternă de buzunar sau ceara pentru uns schiurile.

„Termosul, umplut cu ceai cald. Acesta nu este numai indispensabil excursiilor familiare de duminică, ci un excelent prieten pe frig sau în momente de sete. Ceaiul cald împrospătează și excursia poate continua cu mai multă voie bună. O pereche de curele de rezervă (legături, n.n.), pentru schi. Șireturi de rezervă, pentru ghete.

O lampă de buzunar, care aduce neprețuite servicii. Chibrituri, pe care le țineți la loc uscat (deci nu în buzunarele exterioare ale rucsacului), pentru cazul când sunteți nevoite să vă faceți singuri focul, pentru a fierbe câte ceva. Ceară pentru uns schiurile, care ne va economisi multe enervări și eventuale căderi pe zăpadă nu prea bună.

Câteva bucate de zahăr, lămâie, fructe. O bucată de slănină sau salam uscat, ca rezervă de merinde. În timpul excursiei, dacă vi se face foame, o bucată de slănină sau salam astâmpără foarte bine foamea, până să ajungeți la o casă țărănească sau la cel mai apropiat han.

Ca îmbrăcăminte nu uitați să vă luați o jachetă pentru vânt confecționată neapărat din material impermeabil și care sa nu aibă buzunarele rupte. Credem că v-am dat toate amănuntele necesare pentru echipamentul unui schior. Dacă însă, cumva, am uitat și noi ceva, este rândul dumneavoastră să încruntați sprâncenele și să ne faceți observații”, îi îndemna „Realitatea Ilustrată” pe schiori.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Unde era paradisul schiorilor în România interbelică?

Schimbările climatice pun în pericol pârtiile de schi din toată lumea

Românii care luptau în Legiunea Străină în perioada interbelică. Ce îi motiva?

Zavaidoc, celebrul lăutar din perioada interbelică. Cum a murit?