Home » D:News » Ciclonul Freddy este pe cale să devină cel mai longeviv din istorie

Ciclonul Freddy este pe cale să devină cel mai longeviv din istorie

Publicat: 15.03.2023

Ciclonul Freddy, care s-a făcut simțit prima dată pe 6 februarie a.c., a cauzat mai multe decese în regiuni insulare din Oceanul Indian precum Madagascar și Mozambic. Furtuna tropicală a doborât deja câteva recorduri sumbre, inclusiv acela de a fi singura furtună din emisfera sudică, care s-a intensificat de mai mult de trei ori. Totodată, Freddy este pe cale să devină cel mai longeviv ciclon înregistrat vreodată.

Ciclonul Freddy, însoțit de vânturi puternice și ploi torențiale, a ucis peste 70 de persoane în Malawi și Mozambic, la întoarcerea sa spre sudul continentului african, au anunțat luni autoritățile.

Peste 60 de cadavre au fost găsite în sudul statului Malawi, unde ploile torențiale au declanșat inundații, potrivit Crucii Roșii.

„66 de persoane au murit în Malawi, 93 au fost rănite, iar alte 16 au dispărut, din cauza Ciclonului Tropical Freddy”, a scris pe Twitter organizația umanitară, care ajută la operațiunile de căutare și salvare.

Cel puțin 36 de cadavre au fost găsite într-o comună din Chilobwe, în Blantyre, un oraș vast, cu peste un milion de locuitori, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției regionale, Beatrice Mikuwa, adăugând că această comună a fost „cea mai afectată”, cu zeci de case distruse de ape.

„Numărul de persoane afectate a fost mai mare decât cel prognozat”

Cel puțin patru persoane au murit în Mozambic, potrivit autorităților locale.

Institutul Național de Gestionare a Dezastrelor din Mozambic (INGD) continua să evalueze situația, dar a declarat că urmările celei de-a doua atingeri a furtunii în țară au fost mai grave decât se aștepta.

„Numărul de persoane afectate a fost mai mare decât cel prognozat”, a declarat șefa INGD, Luisa Meque, adăugând că furtuna a lovit și zone care fuseseră „considerate sigure”.

Ciclonul Tropical Freddy a traversat întreg sudul Oceanului Indian și a lovit Madagascarul începând cu 21 februarie, înainte să ajungă în Mozambic pe 24 februarie.

În total, Freddy a ucis până în prezent cel puțin 97 de persoane: 66 în Malawi, 14 în Mozambic și 17 în Madagascar.

Ultimele cicloane care au traversat întreaga zonă de sud a Oceanului Indian au fost cicloanele tropicale Leon-Eline și Hudah în 2000.

Furtuna a ajuns prima dată în Madagascar, în apropiere de Mananjary, după ce a străbătut 6.400 de kilometri prin Oceanul Indian și amenință acum mai multe țări africane. În momentele sale de vârf, furtuna a atins statutul de uragan de categoria 5 pe scara de vânt a uraganelor Saffir Simson, atingând viteze maxime de 257 de kilometri/oră, potrivit IFL Science.

Aceasta este întâia oară când experții au observat o furtună care a urmat traseul ciudat pe care Freddy l-a urmat în Oceanul Indian, traversându-l în întregime de la est la vest. Organizația Meteorologică Mondială (OMM) cosnideră că Freddy este pe cale să devină cel mai lung ciclon tropical din emsfera sudică. În mod ironic, declararea recordului doborât nu poate fi făcută până când furtuna nu se va termina.

Freddy a doborât câteva recorduri mondiale în ceea ce privește activitatea furtunilor

„Arhivele meteorologice și climatice extreme ale OMM reunesc în prezent un comitet internațional de oameni de știință. După ce ciclonul tropical se va disipa, acești experți vor începe o examinare detaliată a datelor brute pentru a determina dacă Freddy a stabilit într-adevăr un record ca fiind ciclonul tropical cu cea mai lungă durată înregistrată vreodată”, a declarat profesorul Randall Cerveny, raportor al OMM pentru meteo și climă extremă.

Concurentul ciclonului Freddy este taifunul John, un ciclon tropical care a devenit care a devenit cel ami longeviv (31 de zile) și cel mai îndepărtat ciclon observat vreodată. Acesta a străbătut Hawaii, insula Johnston și Alaska în 1994.

Cu toate acestea, Freddy a doborât deja câteva recorduri mondiale în ceea ce privește activitatea furtunilor.

„Freddy deține recordul de energie ciclonic acumulată (ACE) din toate timpurile, o măsură a puterii furtunii în timp pentru emisfera sudică, precum și la nivel global, de la ciclonul Ioke din 2006. În plus, Freddy a fost primul ciclon tropical din emisfera sudică care a trecut prin patru runde separate de intensificare rapidă, care au avut loc din cauza unor explozii repetate de forfecare a vântului, care au slăbit furtuna și apoi s-au atenuat”, a declarat Serviciul Național de Date și Informații de Mediu prin Satelit.

Un impact socio-economic major asupra comunităților afectate

Doar trei furtuni din emisfera nordică au trecut prin patru valuri de intensificare pe parcursul săptămânilor de viață. Acestea sunt Norman 2018, Emily 2005 și John 1994. Aceste evenimente sunt caracterizate de o creștere a vitezei vântului de aproximativ 56 de kilometri pe oră sau mai mult într-o zi.

OMM subliniază că avertizările timpurii au fost esențiale pentru a reduce la minimum pierderile de vieți omenești cauzate de această furtună catastrofală.

„Freddy are un impact socio-economic major asupra comunităților afectate. Bilanțul victimelor a fost limitat de previziunile exacte și de avertismentele timpurii, precum și de acțiunile coordonate de reducere a riscului de dezastre pe teren”, a delcarat dr. Johan Stander, directorul serviciilor OMM.

Vă mai recomandăm și: 

Furtună severă în Statele Unite. „Este un război cu mama natură”

De ce uraganale şi furtunile tropicale au nume preponderent feminine?

Furtunile extreme ar putea fi tot mai frecvente din cauza încălzirii oceanelor

Încălzirea Oceanului Arctic duce la mai multe căderi de zăpadă în nordul Eurasiei

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor