Home » Știință » Planeta Mercur ascunde mii de depresiuni ciudate, iar oamenii de știință nu le pot explica

Planeta Mercur ascunde mii de depresiuni ciudate, iar oamenii de știință nu le pot explica

Planeta Mercur ascunde mii de depresiuni ciudate, iar oamenii de știință nu le pot explica
Foto: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Carnegie Institution for Science
Publicat: 28.10.2023

Timp de decenii, oamenii de știință au fost nedumeriți de adânciturile ciudate de pe suprafața lui Mercur, mii de depresiuni ciudate la o varietate de longitudini și latitudini, iar nimeni nu știe cum au ajuns acolo.

Astfel, adânciturile lui Mercur sunt la fel de misterioase și, până în prezent, nu au fost văzute nicăieri altundeva în Univers.

Sonda spațială MESSENGER de la NASA a descoperit cavități ciudate pe suprafața lui Mercur. Imaginile preluate de pe orbită au dezvăluit mii de depresiuni misterioase, cu gropi și denivelări, în zone de pe întreaga planetă, cu un diametru de până la 1.600 de metri și o adâncime de 37 de metri.

„În esență, nu există atmosferă pe Mercur”, a declarat geologul planetar David Blewett, de la Laboratorul de Fizică Aplicată (APL) al Universității Johns Hopkins din Laurel, Maryland. „În lipsa atmosferei, vântul nu suflă și ploaia nu cade, așa că adânciturile nu au fost sculptate de vânt sau de apă. Alte forțe trebuie să fie implicate”.

Mercur, cea mai mică planetă din Sistemul Solar și cea mai apropiată de Soare, este lovită de căldură, radiații și vânt solar; temperaturile sale extreme variază de la 430°C în partea însorită, până la -180°C în partea de noapte, scrie NASA.

Enigmaticele depresiuni i-au nedumerit pe oamenii de știință încă din anii 1970

Este puțin mai mare și asemănător cu Luna noastră – fără aer, stâncos și presărat cu cratere de impact mari și mici – dar Mercur a fost vizitat rareori de nave spațiale și își păstrează multe dintre secrete.

Oamenii de știință au obținut primele imagini tentante ale cavităților atunci când sonda Mariner 10 a trecut pe lângă Mercur în anii 1970 și a capturat fotografii de rezoluție redusă ale unor zone luminoase curioase din unele cratere.

NASA a revenit pe micuța planetă cu misiunea MESSENGER, care a trecut prima dată pe lângă Mercur în 2008, apoi s-a stabilit pe orbită în 2011.

Această navă spațială a înconjurat planeta de peste 4.000 de ori în patru ani, colectând sute de mii de imagini și alte date și oferind cercetătorilor noi informații despre această lume puțin explorată. Mariner a catalogat mai puțin de jumătate din suprafața planetei în timpul scurtelor sale vizite de 40 de ani.

Imaginile nu au oferit un răspuns clar

Sonda a trimis înapoi imagini frumoase și fin detaliate ale adânciturilor, care arată în unele mozaicuri ca niște foi de cupru corodate cu patină verde-albastră.

În altele – cum ar fi fotografiile craterului Sander din vastul bazin Caloris de pe Mercur – formele de relief ciudate, gravate și zdrențuite, strălucesc în albastru strălucitor printre pereții craterului și movilele din jur.

Cu toate acestea, imaginile și alte date, provenite de la Spectrometrul de raze X, de la Altimetrul laser și de la alte instrumente ale lui MESSENGER, au oferit doar indicii și niciun răspuns definitiv cu privire la aceste cavități.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Unde misterioase de plasmă „cântătoare” au fost detectate în jurul lui Mercur

Mercur se micșorează! Ce au observat astronomii pe suprafața planetei?

Un studiu arată că păianjenii pot contamina cu mercur animalele

Ce au descoperit cercetătorii care au măsurat cromul de pe Mercur?

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume